Povestea lui Robert Hansen, un ucigaș în serie care răpea femei doar ca să le elibereze în mijlocul sălbăticiei îndepărtate, pentru a le vâna apoi ca pe niște animale, este desprinsă parcă dintr-un film de groază.
Într-o zi din anul 1983, Cindy Paulson, o tânără de 17 ani, a fost văzută cu cătușe la mâini, alergând frenetic pe o stradă din Anchorage, Alaska.
În cele din urmă, fata a reușit să semnalizeze un camion care trecea. Șoferul acestuia, Robert Yount, a fost alarmat de aspectul neîngrijit al fetei, așa că a dus-o la un motel din apropiere și apoi a sunat la Poliție.
Cindy Paulson le-a spus autorităților că a fost răpită de un bărbat sub amenințarea armei și dusă în casa acestuia, unde a fost legată de gât de un stâlp din subsol.
Înainte de a scăpa, în timp ce bărbatul încerca să o „ducă la cabana lui”, ea a fost violată și torturată în mod repetat. Acel bărbat era Robert Hansen, iar Cindy Paulson nu a fost singura lui victimă.[sursa]
Robert Hansen, criminalul care răpea femei doar ca să le vâneze ulterior
În anii ’70 și ’80, Robert Hansen răpea prostituate și le ducea la cabana sa de vânătoare de pe o insulă din îndepărtata sălbăticie a Alaskăi.
Acolo, într-un mod ce pare rupt dintr-un film de groază, bărbatul îşi elibera victimele în sălbăticie și le vâna apoi ca pe niște animale timp de ore și, uneori, chiar zile întregi.
Se crede că Hansen a torturat, violat și ucis cel puțin 17 femei. Dacă nu ar fi fost Cindy Paulson, numărul victimelor ar fi putut fi mult mai mare.
Tânăra de 17 ani aștepta în spatele mașinii sale în timp ce Robert Hansen își încărca avionul pregătit să o ducă pe insulă, când a văzut o șansă de a scăpa.
În timp ce criminalul era cu spatele, fata s-a târât pe scaunul din față, a deschis portiera din partea șoferului și a fugit spre strada din apropiere, unde a fost găsită. Și-a lăsat în urmă chiar și tenişii ca dovadă că a fost în mașina lui.
Dar, când ofițerii Departamentului de Poliție din Anchorage (APD) l-au interogat pe Hansen, acesta a negat acuzațiile lui Cindy Paulson, declarând că ea încerca să provoace probleme pentru că el nu voia să-i plătească cererile de șantaj.
În ciuda faptului că au fost găsite mai multe cadavre în apropierea proprietății sale în anii din vecinătatea zonei din care a fugit Cindy, comportamentul blând al lui Hansen, împreună cu un alibi din partea unui prieten, au convins Poliția să nu-l urmărească în calitate de suspect.
Cum a fost prins Robert Hansen
Abia când FBI a furnizat un profil de personalitate al criminalului, poliţiştii din localitate și-au dat seama că Robert Hansen era omul lor. Sprijinită de mărturia lui Cindy Paulson și de profilul FBI, Poliția din Anchorage a obținut un mandat pentru a percheziționa locuința lui Hansen.
Acolo, au găsit o hartă marcată cu mici X-uri, dintre care multe corespundeau cu locurile în care fuseseră găsite cadavre. Alte cadavre au fost descoperite ulterior în alte locuri de pe hartă. De asemenea, au fost găsite suveniruri aparținând victimelor sale și o serie de arme de foc.
Inițial, Robert Hansen și-a negat crimele, dar, în cele din urmă, a mărturisit fiecare faptă pe măsură ce probele i-au fost prezentate, recunoscând că a comis o serie de atacuri începând din anul 1971. Criminalul a fost arestat în scurt timp și condamnat la 461 de ani de închisoare fără posibilitatea de eliberare condiționată. A murit în anul 2014 din cauze naturale.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: