Un detaliu pe care probabil nu l-ați învățat la orele de fizică este că Isaac Newton a amenințat că îi dă foc mamei sale în casă sau că, la fel de șocant, și-a înfipt ace în ochi doar de dragul experimentului. Aceste ciudățenii sunt adesea eclipsate de geniul său monumental, ceea ce demonstrează cât de revoluționare au fost contribuțiile sale la fizică și matematică.
Însă, când nu redefinea legile mișcării și gravitației, Newton avea preocupări… mai puțin științifice. Pe lângă pasiunea pentru alchimie – visul medieval de a transforma metalele în aur – Newton era profund fascinat de ocultism și de apocalipsa biblică.
Pentru a înțelege pe deplin aceste preocupări, este esențial să ne amintim că în epoca sa, știința și spiritualitatea nu erau domenii separate. Pentru el, descifrarea legilor universului și a profețiilor biblice proveneau din aceeași dorință: de a înțelege sistemul divin în totalitatea sa. Căutarea aurului alchimic și cea a datei apocalipsei erau, în mintea sa, fațete ale aceleiași investigații grandioase.
Calculele apocaliptice ale lui Isaac Newton
De fapt, într-o serie de notițe private, care cel mai probabil nu erau menite publicului, Newton a încercat să prezică sfârșitul lumii, bazându-se pe interpretarea sa protestantă a Bibliei. Pe o bucată de hârtie, printre calcule matematice convenționale, Newton a ajuns la o concluzie surprinzătoare: anul 2060.
Iată un fragment din raționamentul său: „Prin urmare, cei 2300 de ani nu se termină înainte de anul 2132 și nici după 2370. Timpul, timpii și jumătatea de timp nu se termină înainte de 2060 și nici după [2344]. Cele 1290 de zile nu se termină înainte de 2090 și nici după [2374].”
O predicție despre o nouă eră, nu despre sfârșitul lumii
Deci, la ce se referea mai exact? Newton credea în viziunile apocaliptice ale Bibliei, care culminau cu bătălia Armaghedonului dintre „Gog și Magog”. Totuși, este esențial de înțeles că el nu prezicea sfârșitul cataclismic al lumii în 2060, ci mai degrabă sfârșitul unei ere și începutul uneia noi.
„Newton era convins că Hristos se va întoarce în jurul acestei date și va instaura un Regat global al păcii”, a explicat în 2003 Stephen D. Snobelen, profesor de istoria științei și tehnologiei la Universitatea King’s College. „«Babilonul» (Biserica trinitară coruptă) va cădea și Evanghelia adevărată va fi predicată deschis.”
În mod ironic, deși a făcut această predicție pentru sine, Newton disprețuia practica publică de a prezice sfârșitul lumii. El considera că astfel de profeții eșuate aduceau un mare prejudiciu textelor sacre.
Calculul său era precis: „Deci, timpul, vremurile și jumătatea de timp sunt 42 de luni sau 1260 de zile sau trei ani și jumătate… Și zilele animalelor cu viață scurtă fiind puse pentru anii regatelor care au existat, perioada de 1260 de zile, dacă este datată de la cucerirea completă a celor trei regi în anul 800 d.Hr., se va termina în anul 2060 d.Hr. S-ar putea să se termine mai târziu, dar nu văd niciun motiv pentru care s-ar termina mai devreme.”
Cu toate acestea, el a adăugat un avertisment clar, probabil nedorind ca aceste scrieri să fie descoperite: „Menționez acest lucru nu pentru a afirma când va fi sfârșitul, ci pentru a pune capăt presupunerilor pripite ale oamenilor fanteziști care prezic frecvent sfârșitul și, făcând acest lucru, discreditează profețiile sacre de fiecare dată când predicțiile lor eșuează.”
În final, poate că moștenirea reală a acestor notițe nu este predicția în sine, ci fereastra pe care o deschid către mintea complexă a lui Newton. Ele ne arată că omul care a ordonat cosmosul în ecuații elegante era condus de aceeași obsesie pentru ordine și în plan spiritual. Departe de a fi simple excentricități, aceste calcule apocaliptice demonstrează că, pentru cel mai mare om de știință al lumii, nu exista nicio frontieră reală între universul fizic și cel divin.
