Caracatițele au venit din spațiu: o lucrare controversată testează limitele științei

Caracatițele au venit din spațiu? Un studiu recent ridică semne de întrebare asupra teoriei vieții pe Pământ: ar putea virusurile din spațiu să fie cheia evoluției noastre?

Un rezumat al deceniilor de cercetare despre o teorie controversată legată de viruși proveniți din spațiu a fost recent publicat, provocând dezbateri despre cât de științifici putem fi atunci când speculăm asupra originilor vieții pe Pământ.

Este ușor să catalogăm ideile din periferia științei drept „nebunești”, „neconvenționale” sau „excentrice”, dar din când în când apare o lucrare care ne face să ne întrebăm dacă nu cumva există ceva mai mult dincolo de prima impresie.

33 de autori sunt enumerați în acest articol publicat în Progress in Biophysics and Molecular Biology, o revistă recenzată de colegi și bine cotată, ceea ce îi conferă o anumită credibilitate.^[sursa]

Caracatițele au venit din spațiu?

Scriitorul de știință Stephen Fleischfresser analizează în detaliu trecutul a doi dintre cei mai cunoscuți oameni de știință implicați: Edward Steele și Chandra Wickramasinghe. Este o lectură ce merită atenția.

Steele, un imunolog cunoscut pentru opiniile sale marginale despre evoluție, promovează o teorie bazată pe dobândirea de modificări genetice prin influențe de mediu, mai degrabă decât prin mutații aleatorii, o idee pe care o numește meta-Lamarckism.

Wickramasinghe, în schimb, are o carieră mai puțin controversată, fiind cunoscut pentru confirmarea empirică a ipotezei lui Sir Fred Hoyle, care descrie formarea de molecule complexe de carbon pe praful interstelar.^[studiu]

Cei doi sunt și autorii unei alte teze de biologie spațială, care merge dincolo de originile chimiei organice.

Teoria Hoyle-Wickramasinghe (H-W) a biologiei cometare susține o ipoteză destul de simplă, dar radicală: evoluția pe Pământ a fost influențată în mod semnificativ de biochimia care nu își are originile pe planeta noastră.

În cuvintele lui Wickramasinghe, „cometele sunt purtătoarele și distribuitoarele vieții în cosmos, iar viața pe Pământ a apărut și s-a dezvoltat ca urmare a aporturilor cometelor.”

Wickramasinghe susține că aceste aporturi nu se limitează la aminoacizi proveniți din spațiu, ci includ și viruși care au fost introduși în organisme, influențând astfel evoluția în direcții complet noi.

Raportul intitulat „Cauza exploziei cambriene – terestră sau cosmică?” se bazează pe cercetări existente și concluzionează că o ploaie de retrovirusuri extraterestre a jucat un rol esențial în diversificarea vieții în oceanele noastre în urmă cu aproximativ o jumătate de miliard de ani.

„Astfel, retrovirușii și alți viruși care se presupune că ar putea fi eliberați în urma dezagregării cometelor pot adăuga noi secvențe de ADN la genomurile terestre și pot provoca schimbări mutagenice suplimentare în genomurile somatice și germinale”, scriu autorii.

Reflectați puțin la această idee. Și luați o respirație adâncă înainte de a continua, pentru că aceasta a fost doar partea introductivă.

În aceeași perioadă, un grup de moluște cunoscute sub numele de cefalopode și-au extins tentaculele de sub cochilii, diversificându-se într-o varietate uimitoare de dimensiuni și forme într-un interval de timp extrem de scurt.

Genetica acestor organisme, care astăzi includ caracatițele, calmarii și sepiile, este la fel de ciudată ca și animalele în sine, în parte datorită capacității lor de a-și modifica ADN-ul în timp real.

Autorii lucrării avansează ipoteza îndrăzneață că aceste particularități genetice ar putea fi un indiciu al unei origini extraterestre.

De această dată, nu este vorba de viruși spațiali, ci de genomuri întregi, conservate în stază, care ar fi ajuns pe Pământ înghețate, fiind ulterior dezghețate în apele noastre.

„Posibilitatea ca ouăle crioconservate de calmar și/sau caracatiță, sosite în bolizi înghețați acum câteva sute de milioane de ani, să fi contribuit la această diversificare nu trebuie exclusă”, scriu ei.

În analiza sa asupra lucrării, Keith Baverstock, cercetător medical la Universitatea din Finlanda de Est, recunoaște că există unele dovezi care susțin plauzibilitatea tezei H-W, cum ar fi cronologia apariției virusurilor.

Totuși, aceasta nu este modalitatea prin care avansează știința.

„Consider că această lucrare justifică scepticismul față de valoarea științifică a teoriilor izolate privind originea vieții. Greutatea dovezilor plauzibile, dar nedefinitive, oricât de multe ar fi, nu este esențială.”, susține Baverstock.

Deși ideea este provocatoare și interesantă, nimic din acest rezumat nu ne aduce mai aproape de o înțelegere mai bună a istoriei vieții pe Pământ decât teoriile existente, oferind o valoare adăugată limitată modelului nostru de evoluție.

Cu toate acestea, având în vedere precauțiile bine întemeiate, poate că știința poate accepta din când în când o doză de nebunie.

Editorul revistei, Denis Noble, recunoaște că „sunt necesare cercetări suplimentare”, ceea ce este, cu siguranță, o subestimare.

Totuși, având în vedere progresele recente în chimia organică spațială, există un spațiu deschis pentru discuții.

„Pe măsură ce chimia și biologia spațială câștigă tot mai multă importanță, este oportun ca o revistă dedicată interfeței dintre fizică și biologie să încurajeze astfel de dezbateri. În viitor, ideile vor deveni cu siguranță testabile.”, a spus Noble.

În cazul în care aceste teste confirmă speculațiile, vă recomandăm să fiți bine pregătiți pentru întoarcerea stăpânilor noștri cefalopode. Cine știe când își vor dori ouăle înapoi?