Probabil ați auzit-o de nenumărate ori: oamenii și cimpanzeii, cele mai apropiate rude în viață ale noastre, au aproape 99% din ADN în comun. Această cifră a devenit un simbol al legăturii noastre evolutive. Dar este cu adevărat corectă? Potrivit experților, realitatea este mult mai complexă, iar faimosul procentaj este înșelător, deoarece omite diferențe cruciale între genomurile noastre.
Fascinația noastră pentru asemănarea cu cimpanzeii nu este doar o curiozitate academică; ea atinge însăși esența a ceea ce înseamnă să fii om. Când auzim „99% la fel”, căutăm o confirmare a locului nostru în arborele vieții, dar și o măsură a distanței care ne definește unicitatea. Adevărata poveste nu stă în procentajul în sine, ci în înțelegerea modului în care diferențe genetice aparent minore pot sculpta două destine evolutive complet diferite.
Cât de asemănători suntem cu cimpanzeii și de unde provine acest 99%?
Pentru a înțelege comparația, trebuie să ne amintim că ADN-ul este format din patru baze chimice, sau nucleotide: adenină (A), citozină (C), guanină (G) și timină (T). Genomul fiecărei specii este, în esență, „un șir de litere A, C, G și T… cu o lungime de aproximativ 3 miliarde de litere”, a explicat David Haussler, director științific la Institutul de Genomică UC Santa Cruz.
Când oamenii de știință au comparat pentru prima dată genomul uman cu cel al cimpanzeilor (Pan troglodytes), au aliniat secvențele similare și au numărat diferențele. „Este ca și cum ai compara o versiune a unui roman foarte lung cu o altă versiune, ușor editată”, a spus Haussler.
Rezultatele inițiale au arătat o identitate de peste 98%. „Asta înseamnă că, pentru fiecare parte a genomului uman în care cimpanzeul are o secvență de ADN corespunzătoare, în medie 1 din 100 de nucleotide… este diferită”, a explicat Katie Pollard, director la Institutul Gladstone de Știința Datelor și Biotehnologie. Prin comparație, ADN-ul a doi oameni diferiți este identic în proporție de 99,9%.
Adevărata diferență: ce nu se ia în calcul?
Problema, însă, este că această cifră de 99% se concentrează exclusiv pe secvențele de ADN care pot fi aliniate direct și ignoră porțiuni întregi care sunt dificil de comparat, a declarat Tomas Marques-Bonet, șeful grupului de genomică comparativă de la Institutul de Biologie Evolutivă din Barcelona.
Aceste secțiuni de ADN uman care nu au un corespondent clar la cimpanzei reprezintă aproximativ 15% până la 20% din genom. Aici intră fragmente de ADN prezente la o specie, dar absente la cealaltă, cunoscute ca „inserții și deleții”. De asemenea, în cursul evoluției, unele bucăți de ADN s-au mutat în alte locuri de-a lungul cromozomilor.
Aceste „goluri” și „adăugiri” în codul genetic nu trebuie privite ca simple erori sau părți lipsă. Acestea sunt, de fapt, cicatricile și inovațiile istoriei noastre evolutive. Fiecare inserție sau deleție reprezintă o adaptare, o cale divergentă pe care fiecare specie a urmat-o după despărțirea de strămoșul comun. Aici, în aceste secțiuni „nealiniate”, se ascund multe dintre indiciile genetice care au permis dezvoltarea unor trăsături unice, precum limbajul complex sau bipedalismul la om.
Luând în considerare și aceste regiuni mai greu de aliniat, diferența reală dintre genomuri se apropie mai degrabă de 5% până la 10%. „Și dacă luăm în considerare regiunile încă prea complexe pentru a fi aliniate corespunzător cu tehnologia actuală, diferența reală totală este probabil să depășească 10%”, a adăugat Marques-Bonet.
De fapt, un studiu din 2025 a constatat că genomul uman și cel al cimpanzeilor sunt diferite cu aproximativ 15% atunci când sunt comparate direct și complet. Totuși, după cum a scris chimistul Martin Neukamm, care nu a participat la studiu, „relația genetică strânsă dintre oameni și cimpanzei nu s-a schimbat”.
Impactul diferențelor: nu cantitatea contează, ci funcția
Majoritatea diferențelor dintre genomul uman și cel al cimpanzeilor se regăsesc în ADN-ul necodificat. Aceste segmente, care nu conțin instrucțiuni directe pentru crearea unei proteine, reprezintă aproximativ 98% din genomul nostru, potrivit lui Pollard.
Deși par inactive, aceste regiuni au un impact uriaș. În ADN-ul necodificat se găsesc „regiunile reglatoare”, care controlează modul, momentul și locul în care proteinele sunt produse, a explicat Marques-Bonet. Ele funcționează ca niște comutatoare, activând sau dezactivând genele.
Astfel, o mică modificare a genomului, în special în aceste zone reglatoare, poate duce la diferențe majore în trăsăturile unui organism. „O mică modificare a ADN-ului poate avea consecințe majore asupra modului în care este exprimat acel ADN”, a spus Haussler, „iar, la rândul său, modificările în expresie pot duce la schimbări și mai mari în fenotip — termenul științific pentru trăsături precum păros sau nu, mare sau mic etc.”
În concluzie, deși împărțim majoritatea uneltelor genetice cu cimpanzeii, diferența fundamentală constă în manualul de instrucțiuni. „Oamenii și cimpanzeii sunt alcătuiți în esență din aceleași elemente constitutive (proteine), dar acestea sunt utilizate în moduri oarecum diferite pentru a crea un om față de un cimpanzeu”, a concluzionat Pollard. Astfel, înțelegerea noastră despre ce ne face unici nu stă doar în ce gene avem, ci în complexitatea extraordinară a modului în care acestea sunt orchestrate. Acele mici diferențe din ADN-ul reglator sunt cele care dirijează simfonia unică a speciei umane.
