Cazul „Anca” a rămas în istoria României drept cea mai mare făcătură a miliției comuniste, prezentată în analele oficiale drept o simplă „eroare judiciară”. În realitate, a fost o înscenare macabră, în care un om nevinovat a fost torturat timp de șase luni pentru a recunoaște o crimă pe care nu o comisese. Taximetristul Gheorghe Samoilescu, victima acestui sistem nedrept, a văzut cum familia îi este distrusă — părinții s-au sinucis, soția a fost arestată, iar copiii au ajuns la orfelinat — murind în final înainte de a i se face cu adevărat dreptate.

Vara anului 1977: teroarea care a îngrozit Capitala

Totul a început în data de 8 iulie 1977, când în parcul Herăstrău a fost găsit un pachet ce conținea două mâini de femeie înfășurate în foi de plastic. Descoperirea a pus organele de miliție în alertă maximă. La scurt timp, un alt pachet, conținând bazinul unei femei, a fost găsit în zona Arcului de Triumf. Pe parcursul săptămânii următoare, alte patru pachete cu resturi umane au fost descoperite împrăștiate prin București.

Prin analiza plângerilor de dispariție, s-a stabilit identitatea victimei: Anca Maria Rodica Broscățeanu, o tânără de 19 ani din Sibiu. Aceasta venise în Capitală pentru a da examen la facultate și locuia la mătușa sa, care îi semnalase dispariția încă din data de 7 iulie.

Examenul medico-legal a scos la iveală o cruzime greu de imaginat. Moartea fetei survenise prin strangulare cu un cablu, sufocare prin astuparea căilor respiratorii cu mâna și asfixie mecanică. Victima fusese sufocată cu hârtie igienică îndesată în laringe și, conform raportului, avusese relații sexuale înainte de deces. Deoarece bijuteriile lipseau, anchetatorii au concluzionat că a fost vorba și despre o tâlhărie.

Vestea despre odioasa crimă a ajuns repede şi la urechile lui Nicolae Ceauşescu. Alertat, dictatorul a ordonat prinderea ucigaşului, cât mai repede. „Cazul Anca“ a fost preluat de Inspectoratul General al Miliţiei Române, care a cooperat cu Procuratura Bucureşti.

De ce Gheorghe Samoilescu?

Gheorghe Samoilescu, un șofer de taxi de 26 de ani, a devenit suspectul principal dintr-o coincidență nefericită: numărul său de telefon fusese găsit în agenda tinerei. Acesta a recunoscut că a cunoscut-o pe Anca întâmplător și că a avut o scurtă aventură cu ea.

Deși susținea că este nevinovat, a primit un mandat de arestare de 30 de zile. Anchetatorii, presați să găsească un vinovat „acum”, l-au catalogat imediat drept autorul crimei. Potrivit declarațiilor lui Samoilescu de după 1989, bătăile au început încă din prima zi, milițienii cerându-i imperativ să recunoască fapta. După prima lună de arest pentru tâlhărie, a fost reținut în continuare pentru „omor deosebit de grav”.

Șase luni de tortură și bătăi crunte

Anchetarea lui a durat șase luni, perioadă în care a fost torturat până la leșin și epuizare totală. Programul era inuman: din 24 de ore, era supus interogatoriilor timp de 16 ore, având voie să doarmă doar patru.

Tortura se desfășura cu medicul în încăpere. Când Samoilescu leșina, medicul îl consulta pentru a vedea dacă bătăile pot continua imediat sau dacă este necesară o pauză până a doua zi. Metodele folosite erau de o ferocitate medievală:

• Bara de fier: suspectul era încătușat în poziție ghemuit, cu o bară de fier trecută pe sub genunchi și sprijinită pe două birouri. Suspendat astfel, era rotit și lovit până când nu mai știa unde primește loviturile.
• Macavela: suspectul era legat cu mâinile la spate și suspendat până când articulațiile îi ieșeau din umeri. Aceste ședințe aveau loc inclusiv noaptea, într-o pădure de lângă Capitală. Când mâinile i s-au rupt, i-au fost puse în ghips, iar ancheta a continuat prin alte metode de constrângere.

Decimarea familiei Samoilescu

Efectele anchetei au fost devastatoare pentru cei dragi lui. Soția sa a fost arestată sub acuzația de complicitate, iar mama acesteia a murit de inimă la aflarea veștii. În tot acest timp, cei trei copii ai cuplului au fost ridicați și duși la orfelinat.

Părinții taximetristului nu au putut supraviețui rușinii și teroarei. Tatăl său, fost ofițer superior, s-a spânzurat la două săptămâni după ce și-a văzut fiul considerat „cel mai odios criminal după Râmaru”. Mama vitregă s-a sinucis și ea la scurt timp, lăsând un bilet: „N-am mai putut suporta teroarea”. Anchetatorii au folosit, în mod cinic, aceste sinucideri drept „dovezi” ale vinovăției taximetristului.

În final, strivit fizic și moral, Samoilescu a cedat. Notele Securității din acea perioadă (dezvăluite în 2010) îi surprind disperarea:

• 21 septembrie 1977: „Nu voi mai face față anchetei… va trebui să recunosc ceva, chiar și un neadevăr”.
• 27 septembrie 1977: „M-am hotărât să iau crima asupra mea… vreau să le propun un târg”.
• 11 octombrie 1977: „Mă văd obligat s-o scot pe soție definitiv din cauză, să poată merge la copii, iar eu să iau totul asupra mea”.

Cazul „Anca”: condamnarea și prinderea adevăratului criminal

În februarie 1979, Tribunalul Suprem l-a condamnat pe Gheorghe Samoilescu la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, viol, tâlhărie și profanare de cadavru.

A executat 4 ani de pedeapsă până în noiembrie 1980, când o nouă crimă a scos la iveală adevărul. Vecinii bucureșteanului Romca Cozmici au reclamat mirosul de cadavru care venea din locuința acestuia. Ridicat de miliție, Cozmici a recunoscut nu doar crima recentă, ci și uciderea Ancăi în anul 1977. I-a mărturisit colonelului Corneliu Diamandescu: „Domnule colonel, eu știu că merg la glonț, dar pentru că vă simpatizez, vreau să vă spun că pe Anca tot eu am ucis-o”.

„Taxa pe mâncare” și cinismul reabilitării

Nevinovăția lui Samoilescu a fost stabilită oficial, dar eliberarea lui a venit abia două luni mai târziu. Securitatea a încercat o mușamalizare, deși notele interne arată că știau de eroare. Conducerea comandamentului fusese acuzată în documente secrete că a ignorat pistele alternative pentru a se concentra exclusiv pe Samoilescu.

Prin Decizia nr. 75 din 10 iunie 1981, condamnarea a fost casată. Totuși, în anul 1982, procurorii au menținut acuzația de „abuz de încredere” (pentru lănțișorul victimei) doar pentru a nu admite eșecul total. Statul i-a acordat 70.000 de lei despăgubiri pentru salariile pierdute, dar a reținut 30.000 de lei pentru „cheltuieli de cazare și mâncare în penitenciar” pe perioada în care a fost torturat pe nedrept.

Lupta finală a familiei

După 1989, Samoilescu a cerut pedepsirea torționarilor săi, dar nicio măsură nu a fost luată împotriva milițienilor și procurorilor încă în viață. A murit în 2005 de cancer pulmonar.

Fiica sa, Laura Margareta Tarchetta, a preluat lupta. În anul 2012, cererea de revizuire a fost respinsă de Înalta Curte pe motiv că „nu există două hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia”. În 2013, ea a dat statul în judecată pentru repararea prejudiciilor. Deși Tribunalul București a acordat inițial 500.000 de euro daune morale în anul 2014, Curtea de Apel a redus suma, în aprilie 2015, la doar 10.000 de euro. Sentința a rămas definitivă, punând capăt unei povești în care justiția a venit prea puțin, prea târziu și cu un preț mult prea mic pentru o viață distrusă.