Ce este Inelul Pescarului? De ce poartă papii acest inel, ce reprezintă și de ce este distrus la moartea papilor

Moartea Papei Francisc a declanșat un ritual vechi de secole, un moment de profundă solemnitate în inima Bisericii Catolice. Piesa centrală a acestui ceremonial a fost distrugerea Inelului Pescarului, un simbol puternic al autorității papale încă din secolul al XIII-lea. Acest act, încărcat de istorie și semnificație, a fost supravegheat de Cardinalul Camerlengo și a marcat irevocabil sfârșitul domniei pontifului. Mai mult decât un simplu gest simbolic, anularea inelului a protejat Biserica de orice posibilă utilizare abuzivă a sigiliului papal, păstrând astfel neatinsă integritatea instituției.

Trecerea în neființă a Suveranului Pontif a atras atenția lumii întregi, nu doar prin prisma semnificației conducerii sale, ci și datorită complexității și simbolismului riturilor sacre care au urmat.^[sursa]

În timp ce lumea reflecta asupra moștenirii Papei Francisc, care s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani în Lunea Paștelui, Vaticanul s-a pregătit să ducă la îndeplinire o tradiție care datează de secole – anularea inelului pontifului.

Acest obicei consacrat, învăluit în aura secolelor și încărcat de semnificație religioasă, a marcat sfârșitul unei domnii papale remarcabile. Printre numeroasele etape implicate în acest proces s-a numărat distrugerea ceremonială a Inelului Pescarului, o emblemă pregnantă a autorității papale care a încetat odată cu moartea sa. Dar de ce a avut acest inel o asemenea importanță și ce a însemnat distrugerea sa pentru Biserică?^[sursa]

Inelul Pescarului: o emblemă papală atemporală

De veacuri, Inelul Pescarului este un semn distinctiv al identității papale, o moștenire vie a succesiunii apostolice. Prezentat fiecărui nou papă în timpul ceremoniei solemne de inaugurare a pontificatului, acest obiect unic este mult mai mult decât o simplă bijuterie. Acesta încarnează funcția spirituală a purtătorului și legătura sa directă cu Apostolul Petru, considerat de creștini drept primul episcop al Romei și piatra de temelie a Bisericii.

Numele inelului provine chiar de la Sfântul Petru, care, înainte de a deveni unul dintre cei mai apropiați discipoli ai lui Iisus Hristos, a fost pescar de meserie. În mod tradițional, inelul înfățișează o scenă cu Petru pescuind dintr-o barcă sau ținând cheile Împărăției Cerurilor – iconografie ce simbolizează autoritatea spirituală încredințată de Hristos. Deasupra acestei imagini emblematice este gravat numele papei în funcție, personalizând astfel fiecare inel.

Istoric vorbind, rolul inelului depășea cu mult sfera simbolică. Timp de secole, a servit drept sigiliu funcțional. Presat în ceară fierbinte, autentifica scrisorile private ale papei și documentele oficiale cunoscute sub numele de „breve papale”. Era unul dintre cele două sigilii majore folosite de Suveranul Pontif, celălalt fiind bulla, un sigiliu rotund din plumb, utilizat pentru documentele papale de maximă importanță, numite „bule papale”.

Utilizarea Inelului Pescarului ca sigiliu pentru documente este atestată cel puțin de la mijlocul secolului al XIII-lea, fiind menționată într-o scrisoare a Papei Clement al IV-lea către nepotul său. Cu timpul, această practică s-a extins, iar până în secolul al XV-lea, devenise sigiliul standard pentru brevele papale. Această funcție a continuat până în anul 1842, când utilizarea inelului ca sigiliu a fost abandonată treptat în favoarea ștampilelor cu cerneală. Cu toate acestea, tradiția de a crea un inel unic pentru fiecare nou papă a persistat, păstrând profunda sa valoare religioasă și ceremonială.

Distrugerea Inelului Pescarului: un act de finalitate și protecție

După moartea Papei Francisc, Biserica Catolică a urmat ritualul străvechi, menit să simbolizeze încheierea autorității sale pontificale și să prevină orice posibilă utilizare frauduloasă a sigiliului papal. Acest obiectiv a fost atins prin anularea Inelului Pescarului.

Responsabilitatea acestei sarcini solemne i-a revenit Cardinalului Camerlengo al Sfintei Biserici Romane, un cardinal de rang înalt, desemnat de papă în timpul vieții pentru a administra afacerile curente ale Bisericii în perioada dintre pontificate. Cardinalul Kevin Joseph Farrell, un prelat de origine irlandeză cu o ascensiune remarcabilă în ierarhia Vaticanului, numit Camerlengo de către Papa Francisc în anul 2019, a fost cel care a supravegheat procedura de anulare a însemnelor papale.

Acest act simbolic a avut loc între zidurile Vaticanului, în prezența membrilor Colegiului Cardinalilor. Tradițional, se folosea un ciocan de argint pentru a zdrobi fizic inelul și sigiliul de plumb (bulla). Această practică a fost respectată cu strictețe începând cu anul 1521, cu excepții notabile dictate de circumstanțe extraordinare.

În anul 2013, când Papa Benedict al XVI-lea a devenit primul papă din ultimii aproape 600 de ani care a renunțat la pontificat, obiceiul a fost modificat. În loc să distrugă complet inelul său, oficialii Bisericii au optat pentru a grava două tăieturi adânci în formă de cruce pe sigiliul inelului folosind o daltă, invalidându-l astfel permanent. Această adaptare modernă a fost urmată și în cazul inelului Papei Francisc.

Importanța simbolică a acestui ritual a rămas intactă: prin anularea inelului, Biserica nu doar că a marcat sfârșitul autorității Papei Francisc, dar s-a asigurat și că sigiliul său nu va mai putea fi folosit niciodată pentru a falsifica documente sau pentru a autentifica în mod fraudulos mesaje în numele său.

Papa Francisc și inelul său „reciclat”

În linie cu simplitatea și modestia bine documentate care i-au caracterizat pontificatul, Papa Francisc a făcut o alegere neobișnuită la începutul misiunii sale. Suveranul pontif nu a comandat un design nou pentru celebrul Inel al Pescarului. În schimb, a adoptat o piesă preexistentă, care aparținuse Arhiepiscopului Pasquale Macchi, secretarul particular al Papei Paul al VI-lea. „A folosit un inel de la secretarul lui Paul al VI-lea”, a confirmat la acea vreme Christopher Lamb, corespondentul CNN la Vatican.^[sursa]

Această decizie l-a diferențiat pe Francisc de mulți dintre predecesorii săi. În timp ce inelele tradiționale ale pescarilor sunt lucrate manual la Roma de maeștri artizani și sunt, de obicei, din aur masiv, inelul lui Francisc a fost realizat din argint placat cu aur. Cunoscut în cercurile Vaticanului drept un „inel de posesie”, acesta s-a aliniat preferinței constante a papei pentru smerenie în detrimentul grandorii.

Papa Francisc a purtat acest inel la evenimentele oficiale ale Bisericii și în timpul ceremoniilor publice, dar în activitățile cotidiene, a optat adesea pentru un inel episcopal de argint, mult mai simplu, pe care îl purta încă din perioada când era cardinal. Această abordare nuanțată a reflectat stilul său papal distinctiv – profund ancorat în tradiție, dar deschis la simplificare și ajustare.

Schimbarea obiceiurilor legate de sărutul inelului în timpul pontificatului său

Printre numeroasele tradiții asociate cu Inelul Pescarului se numără și practica sărutării acestuia – un gest de venerație ce datează din Evul Mediu. În secolele anterioare, gestul avea chiar și beneficii spirituale; în timpul pontificatului lui Pius al X-lea, sărutarea inelului unui episcop sau cardinal putea acorda credincioșilor o indulgență.

Cu toate acestea, la mijlocul secolului XX, Papa Paul al VI-lea a reformat sistemul indulgențelor și a descurajat treptat diverse gesturi ceremoniale considerate prea ierarhice, inclusiv sărutul mâinii sau al inelului.

Deși practica sărutării inelului nu a fost complet abolită, locul său în protocolul Bisericii a scăzut. Papa Francisc, de asemenea, a părut să se îndepărteze de acest obicei. În anul 2019, un videoclip viral îl arăta retrăgându-și mâna în timp ce pelerinii încercau să îi sărute inelul. De altfel, de multe ori suveranul și-a retras mâna atunci când credincioșii încercau să i-o sărute. Vaticanul a clarificat ulterior că Papa Francisc era „pur și simplu preocupat din motive de igienă”. Jurnalistul Christopher Lamb a explicat că lui Francisc îi plăcea contactul direct cu oamenii și nu era genul care să se aștepte la gesturi de reverență precum îngenuncherea și sărutarea inelului.

O moștenire sigilată

Inelul Pescarului este mai mult decât un artefact istoric. A fost menit să încapsuleze autoritatea, umilința și identitatea pontifului căruia i-a aparținut. Anularea sa după moartea Papei Francisc nu a marcat doar sfârșitul unui papat, ci și protejarea atentă a integrității Bisericii, asigurându-se că nimeni nu se poate folosi de fosta sa autoritate.

Tradițional, după moartea papei, inelul anulat este pus în sicriu împreună cu alte două obiecte: un rozariu și certificatul oficial de deces. Aceste obiecte l-au însoțit pe Papa Francisc până la înmormântare, completând un rămas bun sacru și simbolic.

În timp ce Biserica Catolică își plângea pontiful, se pregătea deja pentru următorul conclav – unde cardinalii din întreaga lume s-au reunit pentru a alege succesorul său, următorul purtător al Inelului Pescarului.