Cum este ales Papa: procesul, ritualul și simbolismul. De ce sunt conclavurile atât de secrete?

Cum este ales Papa | Timp de secole, alegerea liderului suprem al Bisericii Romano-Catolice s-a desfășurat printr-un proces unic, învăluit în secret și tradiție: conclavul papal. Procedurile sale ermetice, ferite de ochii lumii, au alimentat dintotdeauna speculații și au stârnit o fascinație globală, transformând fiecare succesiune papală într-un moment de intensă expectativă.

În inima Vaticanului, sub frescele monumentale ale lui Michelangelo din Capela Sixtină, peste o sută dintre cei mai înalți clerici ai Bisericii, purtând titlul de cardinali, se reunesc pentru a delibera și a vota. Odată ce ușile capelei se închid, ei sunt efectiv rupți de lume – fără permisiunea de a părăsi incinta sau de a comunica cu exteriorul – până când ajung la un consens asupra noului pontif. Acest proces deliberativ, încărcat de rugăciune și tensiune, poate dura zile, săptămâni, iar istoria a consemnat chiar și ani.

Cum este ales Papa: originile unei tradiții născute din haos

Însuși cuvântul „conclav” – derivat din latinescul „cum clavis”, însemnând „[închis] cu cheia” – poartă ecoul acestei izolări forțate. Ideea de a-i ține pe cardinali sub cheie până la alegerea unui nou lider este o tradiție dramatică, ale cărei rădăcini coboară până în tumultuosul secol al XIII-lea.^[sursa]

Momentul fondator a fost celebrul conclav din orașul italian Viterbo, convocat după moartea Papei Clement al IV-lea. Început în anul 1268, acesta s-a prelungit într-un impas istoric până în anul 1271, devenind cel mai lung conclav din istorie. Exasperați de indecizia prelaților, localnicii au recurs la măsuri drastice: au demontat acoperișul palatului papal unde cardinalii erau cazați, expunându-i intemperiilor, și le-au restricționat drastic dieta, oferindu-le doar pâine și apă, într-o încercare disperată de a forța o decizie.

În cele din urmă, s-a impus regula ca electorii să nu poată pleca până la alegerea unui succesor. Pentru a preveni repetarea unor astfel de scene haotice, în anul 1276 au fost instituite reguli stricte pentru alegerile papale, multe dintre ele formând baza procedurilor actuale.

Abia în anul 1878, Capela Sixtină a fost desemnată ca locație permanentă pentru conclavurile papale. Astăzi, cardinalii electori sunt cazați în condiții moderne, dar izolate, la Casa Santa Marta, o reședință din interiorul Vaticanului. Orice dispozitiv electronic le este interzis, la fel și orice contact cu lumea exterioară. Zilnic, ei parcurg în procesiune distanța până la Capela Sixtină pentru rugăciuni, deliberări și voturi, până în momentul eliberator al fumului alb.

Semnificația alegerii

Deși Papa nu deține oficial putere seculară directă în afacerile internaționale, influența sa la Roma și în întreaga lume este considerabilă. Prin intermediul Bisericii Catolice, cu cei aproximativ 1,4 miliarde de credincioși ai săi, și prin rețeaua diplomatică a Sfântului Scaun, vocea Suveranului Pontif rezonează pe scena globală.

Fiecare papă imprimă propriul stil și propriile priorități în abordarea politicii mondiale. Papa Ioan Paul al II-lea, de origine poloneză, a fost perceput ca o figură cheie în dialogul dintre democrațiile occidentale și Europa de Est în timpul Războiului Rece, sprijinind activ sindicatul polonez Solidaritatea, care a jucat un rol esențial în căderea comunismului.

Predecesorul său, Benedict al XVI-lea (papă între 2005 și demisia sa istorică din 2013), a fost considerat mai degrabă un teolog profund, cu un interes mai limitat pentru afacerile curente mondiale. Succesorul său, Papa Francisc, al cărui pontificat s-a încheiat recent, odată cu moartea sa survenită în data de 21 aprilie 2025, a fost remarcabil de vocal în probleme politice și sociale, intrând uneori în dispute publice, cum a fost cazul celei cu președintele american Donald Trump pe tema politicilor de migrație.

În Italia, în mod particular, Papa este o figură de o importanță majoră în afacerile naționale. Guverne de diferite orientări politice caută să mențină relații cordiale cu Vaticanul și consultă adesea Sfântul Scaun pe teme diverse, de la legislația fiscală la drepturile minorităților.

Mecanismul alegerii: de la doliu la Fumul Alb

Imediat după decesul sau demisia unui papă, responsabilitatea administrării Bisericii revine Colegiului Cardinalilor. Prima lor prioritate este organizarea următorului conclav. În mod tradițional, o perioadă de doliu și pregătire de aproximativ 15-20 de zile precede începutul efectiv al reuniunii electorale.

Acest Colegiu este format din episcopi și oficiali de rang înalt ai Vaticanului, provenind din întreaga lume, toți fiind aleși personal de papi anteriori. Fiecare numire cardinalicească este semnificativă, deoarece poate influența echilibrul de opinii din cadrul Colegiului și, implicit, profilul și viziunea viitorului pontif.

Conform dreptului canonic, numărul cardinalilor electori (cei cu drept de vot) nu ar trebui să depășească 120, și doar cei cu vârsta sub 80 de ani pot participa la vot. În decembrie 2024, Papa Francisc a numit un ultim grup de 21 de noi cardinali, ridicând numărul total al membrilor Colegiului la peste 130, reflectând astfel diversitatea globală a Bisericii și lăsând o amprentă importantă asupra componenței corpului electoral ce urma să-i aleagă succesorul.

În interiorul Capelei Sixtine, zilele urmează un ritm strict: discuții, rugăciuni și patru runde de vot (două dimineața, două după-amiaza), repetate până când un candidat – aproape invariabil unul dintre cardinalii electori prezenți – obține majoritatea necesară de două treimi din voturi.

Decizia finală

Rezultatele fiecărui tur de scrutin sunt numărate cu voce tare și consemnate riguros. Dacă niciun candidat nu întrunește majoritatea necesară, buletinele de vot sunt arse într-o sobă specială instalată în apropierea capelei. La ardere se adaugă o substanță chimică ce produce un fum dens și negru, vizibil din Piața Sfântul Petru – semnalul că așteptarea continuă. Când, în sfârșit, cardinalii ajung la un acord, buletinele de vot din ultimul tur sunt arse împreună cu substanțe chimice ce generează un fum alb, strălucitor – semnalul mult așteptat, care anunță lumii întregi: Habemus Papam! – adică Avem un Papă!

Întreaga procedură din Capela Sixtină se desfășoară sub cel mai strict secret, o tradiție ce, așa cum am văzut, datează din secolul al XIII-lea. Această confidențialitate absolută își are originea în vremuri în care papalitatea era un jucător major pe scena politică europeană, iar marile puteri încercau frecvent să influențeze rezultatul alegerilor prin presiuni, amenințări sau mită. Votul secret a fost menținut de-a lungul secolelor ca o garanție a independenței și libertății cardinalilor. Chiar și astăzi, orice divulgare a intențiilor de vot este strict interzisă și ar putea fi interpretată ca o tentativă de a vicia procesul.

În Piața Sfântul Petru, mii de credincioși și curioși se adună, cu ochii ațintiți spre coșul de fum al Capelei Sixtine, așteptând cu sufletul la gură semnalul eliberator și vestea despre noul lor lider spiritual.

În momentul imediat următor votului decisiv, Decanul Colegiului Cardinalilor se apropie de cel ales și îl întreabă solemn dacă acceptă alegerea. În caz afirmativ, noul papă își alege numele pontifical sub care va fi cunoscut. Este apoi condus într-o cameră adiacentă, numită „Camera Lacrimilor” (din cauza emoției momentului), unde îmbracă pentru prima dată veșmintele papale albe. La scurt timp după aceea, precedat de cruce, apare în balconul central al Bazilicii Sfântul Petru pentru a saluta mulțimea și a oferi prima sa binecuvântare apostolică, „Urbi et Orbi” – Către Cetate (Roma) și către Lume. Un nou capitol în istoria Bisericii Catolice a început.