Misterioasa insulă a morții: de ce oamenilor le-a fost interzis accesul pe insula Gruinard

Pe coasta sălbatică a Scoției, în apele Hebridelor interioare, se află o insulă pustie ce poartă o moștenire întunecată: insula Gruinard, locul unde britanicii au testat arme biologice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Timp de zeci de ani, insula a fost sinonimă cu pericolul, fiind bântuită de sporii de antrax care o transformaseră într-un teren interzis.

Insula Gruinard măsoară aproximativ 2 kilometri în lungime și este situată la doar câteva minute de țărmul regiunii Ross-shire, în vestul Scoției. Până în secolul al XX-lea, insula era nelocuită, în afară de câteva oi și vizitatori ocazionali, ceea ce o făcea locul ideal pentru experimentele britanice de război biologic.

Antraxul: o amenințare mortală

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, temerile privind armele chimice ale Germaniei naziste erau tot mai mari. Industria chimică germană, lider mondial, fusese pionieră în utilizarea gazului muștar în Primul Război Mondial, iar britanicii se așteptau la noi inovații letale.^[sursa]

Laboratorul militar secret de la Porton Down a fost însărcinat cu studierea armelor chimice și biologice, iar unul dintre agenții de interes major era antraxul, o boală cauzată de bacteria Bacillus anthracis. Aceasta poate infecta oameni și animale prin inhalarea, consumul sau contactul cu sporii săi. Simptomele severe, precum febra, greața, dificultățile de respirație și oboseala extremă, pot duce rapid la deces dacă boala nu este tratată.

Până în anul 1942, cercetătorii britanici acumulaseră suficiente date din experimente de laborator și au decis să treacă la teste în aer liber. Insula Gruinard, izolată și lipsită de populație, a fost aleasă ca locul perfect pentru aceste experimente.

Primul test a implicat plasarea a 60 de oi la diverse distanțe de o cutie cu spori de antrax, care a fost detonată cu explozibili. Toate animalele au murit. În alte experimente, bombardiere britanice au lansat bombe cu antrax deasupra insulei, ucigând mult mai multe animale. Oamenii de știință, protejați de costume HAZMAT, se întorceau apoi pe insulă pentru a analiza efectele letale ale bolii asupra oilor.

Deși guvernul britanic a susținut oficial că aceste teste aveau scopuri defensive, documentele dezvăluie planuri mai sinistre. Unul dintre acestea, numit Operațiunea Vegetariană, prevedea împrăștierea de prăjituri cu semințe de in infectate cu antrax pe câmpurile de vite din Germania. Scopul era distrugerea rezervelor alimentare și infectarea masivă a civililor.

Până în anul 1943, Aliații aveau deja stocate 5 milioane de astfel de prăjituri, iar Winston Churchill amenințase că va „inunda Ruhrul cu antrax”. Cu toate acestea, armele biologice nu au fost folosite în război.

După război, Gruinard a devenit inaccesibilă, în afară de vizitele ocazionale ale oamenilor de știință care testau nivelul de contaminare. Sporii inactivi de antrax s-au dovedit extrem de rezistenți, putând rămâne viabili zeci de ani. Locuitorii din apropiere au început să numească insula „un monstru contaminat” și să ceară soluționarea problemei.

În anii 1980, guvernul britanic a decis să lanseze o operațiune masivă de decontaminare. Echipe vaccinate împotriva antraxului și echipate cu costume de protecție au curățat stratul superior de sol, pulverizându-l cu apă de mare și formaldehidă. În total, 50 de litri de soluție au fost aplicați pe fiecare metru pătrat de sol.

Insula Gruinard: o insulă „sigură”, dar nelocuită

În vara lui 1987, autoritățile au introdus o turmă de oi pe insulă. După câteva luni, niciun animal nu a prezentat semne de boală, iar în anul 1988, Ministerul Apărării a declarat oficial Gruinard drept „sigură”. Insula a fost vândută ulterior moștenitorilor fostului proprietar pentru suma simbolică de 500 de lire sterline.

Cu toate acestea, stigmatul insulei Gruinard rămâne. Deși declarată decontaminată, insula a rămas nelocuită, un simbol al experimentelor periculoase din timpul războiului și al fricilor pe care le-au generat armele biologice.