Oamenii de știință au analizat datele privind supraviețuirea umanității în cazul unei extincții în masă, identificând cele 7 țări sigure în fața unui colaps global. Selecția nu este întâmplătoare, ci se bazează pe trei criterii științifice stricte: climă insulară, independență energetică și capacitate agricolă de autosusținere.
Dacă civilizația globală s-ar prăbuși – fie că vorbim de o reacție în lanț declanșată de schimbările climatice, de un eveniment cataclismic de extincție sau de o pierdere bruscă a luminii solare în urma unui război nuclear – supraviețuirea speciei noastre s-ar putea reduce la trei criterii extreme și ne-negociabile. În primul rând, o locație are nevoie de un climat insular temperat, care să rămână propice agriculturii chiar și pe măsură ce restul planetei se destabilizează. În al doilea rând, are nevoie de o rețea electrică capabilă să funcționeze complet independent de combustibilul importat. Și, nu în ultimul rând, necesită suficient teren agricol pentru a-și hrăni propria populație atunci când comerțul global se oprește complet.
Un studiu evaluat de experți (peer-reviewed), publicat în revista Sustainability, a aplicat aceste filtre nemiloase fiecărei națiuni de pe glob. Cercetătorii – Nick King și profesorul Aled Jones de la Global Sustainability Institute din cadrul Universității Anglia Ruskin – au pornit în căutarea a ceea ce ei denumesc „noduri de complexitate persistentă”. Acest termen științific descrie acele locuri rare care ar putea menține o anumită măsură de societate organizată, în timp ce restul lumii ar suferi o „decomplexificare” brutală – un proces în care lanțurile de aprovizionare se destramă, iar majoritatea populațiilor își pierd infrastructura critică ce le menține în viață.
Identificarea acestor „noduri de complexitate” ne arată nu doar unde s-ar putea refugia teoretic omenirea, ci expune direct vulnerabilitățile critice ale infrastructurii noastre actuale, puternic dependente de un comerț global neîntrerupt.
O a doua analiză, publicată în februarie 2023 în jurnalul Risk Analysis și prezentată de The Guardian, a investigat o amenințare ceva mai restrânsă, dar la fel de devastatoare: o catastrofă bruscă ce blochează lumina soarelui (cum ar fi o iarnă nucleară, erupția unui supervulcan sau impactul unui asteroid). Acest studiu a comparat 38 de națiuni insulare, evaluându-le pe baza a 13 factori exigenți de supraviețuire. Punând cap la cap cele două studii, datele indică exact șapte țări care au cele mai bune șanse.
Ce țări pot supraviețui schimbărilor climatice extreme și opririi comerțului global?
Echipa din spatele studiului din Sustainability a aplicat cele trei criterii esențiale pe datele standard privind vulnerabilitatea climatică. În primul rând, o zonă climatică oceanică temperată capabilă să amortizeze oscilațiile termice extreme care, potrivit previziunilor, vor face tropicele de nelocuit. În al doilea rând, terenul agricol pe cap de locuitor ca indicator al capacității de susținere. Și în al treilea rând, potențialul indigen de energie electrică regenerabilă capabil să alimenteze sistemele de apă și producția esențială fără combustibil din exterior.
Noua Zeelandă a îndeplinit toate cele trei criterii cu cea mai mare marjă de siguranță. Barajele sale hidroelectrice și câmpurile geotermale pot susține rețeaua națională de energie electrică fără ca un singur petrolier să mai ajungă în port. Țara deține aproximativ 0,023 kilometri pătrați de teren agricol pe persoană – un tampon pe care puține națiuni dezvoltate îl pot egala. De asemenea, poziția sa în Pacificul de Sud oferă o izolare naturală uriașă față de perturbările care s-ar propaga în cascadă pe continentele interconectate.
Islanda a terminat la o distanță foarte mică. Insula funcționează deja pe bază de energie geotermală și hidroelectrică, ceea ce îi conferă o independență energetică aproape totală. O populație redusă, răspândită pe un teritoriu vulcanic cu o suprafață arabilă semnificativă, înseamnă că presiunea asupra resurselor locale rămâne scăzută chiar și în scenariul în care ajutorul din exterior nu ajunge niciodată.
Irlanda a intrat în top datorită climatului său temperat și a procentului ridicat de terenuri agricole. Cercetătorii au remarcat, totuși, că infrastructura sa de energie regenerabilă nu se ridică încă la nivelul de autosuficiență al primilor doi concurenți.
Regatul Unit prezintă un caz mult mai precar. Insulele Britanice beneficiază de același tampon climatic oceanic care protejează celelalte națiuni selectate. Dar densitatea populației din Regatul Unit solicită capacitatea de suport a țării într-un mod cu care insulele mai puțin populate pur și simplu nu se confruntă. Țara se bazează, de asemenea, în mare măsură pe componente importate pentru rețelele sale de energie și sistemele de producție alimentară, vulnerabilități care ar ieși la iveală imediat dacă comerțul global s-ar prăbuși.
Australia ocupă o poziție intermediară ciudată. Autorii exclud cea mai mare parte a continentului, considerându-l prea arid și prea cald pentru a susține o societate complexă fără un aport masiv de energie pentru răcire și irigații. În schimb, ei evidențiază Tasmania, al cărei profil climatic și de resurse seamănă mult mai mult cu cel al Noii Zeelande.
Cele două națiuni adăugate în scenariul iernii nucleare
Studiul din Risk Analysis a adăugat două nume surprinzătoare pe listă. Autorii săi au evaluat națiunile insulare pe baza unor indicatori precum producția alimentară, autosuficiența energetică și modul în care fiecare climat local ar reacționa la ani de reducere drastică a luminii solare.
Pe lângă confirmarea Noii Zeelande, Islandei și Australiei ca fiind de top, analiza a indicat Insulele Solomon și Vanuatu ca fiind capabile să producă suficientă hrană pentru populațiile lor după un eveniment brusc de răcire globală. Niciuna dintre aceste națiuni nu deține baza industrială a țărilor dezvoltate de pe listă, dar ambele mențin sisteme agricole care ar putea funcționa perfect fără lanțurile de aprovizionare elaborate care alimentează megalopolele moderne.
Fascinant este că autorii de la Risk Analysis au plasat Australia pe primul loc în scenariul lor de iarnă nucleară. Raționamentul se schimbă complet sub un cer întunecat. În timp ce studiul Sustainability consideră interiorul continentului australian ca un dezavantaj în timpul încălzirii climatice treptate, echipa Risk Analysis vede aceeași vastă masă de pământ ca un tampon strategic vital atunci când temperaturile scad brusc și precipitațiile radioactive se concentrează în emisfera nordică.
„Rezerva de alimente a Australiei este gigantică, având potențialul de a hrăni zeci de milioane de oameni în plus.”, concluzionează studiul.
Cele 7 națiuni selectate de experți
Călcâiul lui Ahile pe care nicio insulă nu-l poate remedia
Totuși, geografia favorabilă nu trebuie confundată cu supraviețuirea garantată. Profesorul Nick Wilson de la Universitatea din Otago, Wellington, coautor al articolului Risk Analysis, a tras un semnal de alarmă în acest sens. În comentariile adresate publicației The Guardian, Wilson a subliniat că Noua Zeelandă „nu mai avea nicio instalație de rafinare a combustibilului și depinde intens de importuri pentru motorină, pesticide și utilaje necesare pentru a-și susține sectorul agricol dominant”. Realitatea dură este că și cel mai rezistent sistem alimentar s-ar bloca într-un singur sezon de vegetație dacă transportul maritim global s-ar opri complet.
Fără capacitatea de a rafina combustibil intern, chiar și statele aparent izolate și sigure ar intra în colaps logistic: utilajele agricole nu ar mai funcționa, iar rețelele locale de distribuție a apei sau a hranei ar îngheța în doar câteva luni.
Autorii studiului din Sustainability ridică exact același semnal de alarmă. Ei presupun în modelarea lor că o parte din capacitatea de producție internă ar putea persista, dar califică această presupunere drept o necunoscută semnificativă. Agricultura modernă funcționează pe bază de combustibil lichid. Producția de îngrășăminte depinde de procese industriale care necesită adesea materii prime chimice importate. Rețelele electrice au nevoie de piese de schimb extrem de specializate, fabricate în prezent într-un număr redus de țări. Concluzia este clară: niciuna dintre cele șapte națiuni de pe lista scurtă combinată nu produce absolut toate componentele necesare infrastructurii sale.
Unde se află România pe harta supraviețuirii globale?
Deși nu beneficiază de izolarea oceanică a națiunilor insulare – motivul principal pentru care lipsește de pe această listă scurtă –, România deține avantaje continentale semnificative în cazul unui colaps al lanțurilor de aprovizionare. Cu un mix energetic echilibrat (hidroelectric, nuclear și gaze naturale) și un bazin agricol vast, capabil teoretic să susțină populația internă, țara noastră are datele de bază pentru autosuficiență. Totuși, vulnerabilitatea României nu vine din lipsa resurselor, ci din poziția sa geografică expusă și din dependența agriculturii de importul de îngrășăminte, pesticide și utilaje, fără de care producția internă ar suferi un declin rapid.
Ce ne spune de fapt această listă scurtă
Ambele echipe de cercetare subliniază că aceste „noduri de complexitate persistentă” ar rezulta din comportamentul sistemului, mai degrabă decât din orice efort coordonat de salvare umană. Rezultatul ar fi determinat de o loterie a geografiei, de infrastructura existentă și de condițiile inițiale care se ciocnesc cu un șoc global aflat cu mult în afara capacității oricui de a-l controla.
Dincolo de ipotezele sumbre, concluziile ne oferă un plan de acțiune. Națiunile care nu se bucură de avantaje naturale majore ar putea totuși să-și consolideze reziliența. Soluția constă în dezvoltarea capacității locale de energie regenerabilă, reducerea dependenței de lanțuri de aprovizionare îndepărtate pentru componente critice și, crucial, adaptarea consumului la ceea ce terenul și apa locale pot susține efectiv.
Așa cum observă cu acuratețe articolul din Sustainability, depășirea continuă a limitelor planetare de către umanitate ar putea fi pur și simplu ceea ce se întâmplă atunci când orice civilizație care exploatează resurse evoluează în interiorul unui sistem strict finit. În cazul unei mari simplificări globale, aceste locuri rare care păstrează intactă o anumită complexitate ar putea fi cele care vor determina ce memorie tehnologică și ce cunoștințe organizaționale vor supraviețui în lumea de mâine.
Așadar, în fața unui potențial colaps global, supraviețuirea pe termen lung nu va fi asigurată de buncăre izolate, ci de capacitatea unor națiuni de a menține active cel puțin sistemele energetice și agricole de bază, fără sprijin din exterior.
