Cultura corporativă din Japonia poate fi atât de extremă și de competitivă, încât a dat naștere unui cuvânt specific pentru o realitate sumbră: karōshi, sau „moartea din cauza suprasolicitării”. Deși a apărut pentru prima dată în anii 1970 și a fost privit inițial ca o simplă ciudățenie izolată a societății japoneze, studiile noi arată ceva cu mult mai terifiant. Problema este mult mai universală decât s-a crezut și se extinde în tăcere la nivel global.
În spatele termenului se ascunde o criză reală care astăzi nu mai ține cont de geografie, afectând angajați din toate industriile sub masca culturii moderne a muncii non-stop.
Originile Karōshi: de la pactul loialității absolute la epuizare profesională extremă
Totul a început după cel de-Al Doilea Război Mondial, când Japonia s-a reconstruit pe baza unui pact nescris, dar strict, între angajator și angajat: promisiunea siguranței locului de muncă pe viață și a prosperității, la schimb pentru loialitate, sacrificiu și un angajament total. A fost greu, dar judecând după cifre, înțelegerea a funcționat. Din anii 1950 până la începutul anilor 1990, Japonia a jucat practic perfect jocul capitalismului și al globalizării. S-a ridicat rapid și a devenit a doua cea mai mare economie a lumii – o realizare absolut remarcabilă pentru o țară care fusese bombardată și transformată în ruine cu doar câteva decenii în urmă.
Așa a apărut arhetipul cultural al „salaryman-ului”: angajatul corporativ clasic, îmbrăcat în costum și cravată, cu o tunsoare decentă. Rutina lui? Ajungea devreme la birou cu primul tren, renunța constant la pauza de prânz și bea cu șefii până târziu în noapte – pentru că refuzul însemna să-și ia adio de la orice promovare. După doar câteva ore de somn, o lua de la capăt, iar și iar. Demisia pur și simplu nu era o opțiune, riscul fiind un stigmat social uriaș.
În anii de boom postbelic, acest salariat a fost ovaționat ca o figură pozitivă, un erou necunoscut care a ajutat Japonia să iasă de pe marginea prăpastiei. Apoi, oamenii au început să moară, la propriu, la birourile lor.
Ce înseamnă Karōshi și Karojisatsu în practica medicală?
Încă din 1969, Japonia a început să înregistreze cazuri de atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale legate direct de suprasolicitarea extremă. O altă consecință tragică a fost karojisatsu – sinuciderea declanșată de stresul sever la locul de muncă și de epuizarea profesională. Alții au murit pur și simplu din cauza malnutriției asociate cu acest stres intens. Până la începutul anilor 1980, criza devenise suficient de răspândită încât să-și câștige propriul termen oficial: karōshi.
Chiar și astăzi, dimensiunea problemei este uluitoare. Doar în anul 2024, Ministerul Sănătății din Japonia a documentat cel puțin 1.304 cazuri de karōshi. Mai mult, se estimează (conform datelor din 2023) că 10,1% dintre bărbați și 4,2% dintre femei din Japonia lucrează mai mult de 60 de ore pe săptămână – echivalentul a 12 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Pentru liber-profesioniști, procentele sunt și mai dure: 15,4% dintre bărbați și 7,8% dintre femei depășesc acest prag extenuant de 60 de ore. Și, deși „salaryman-ul” a fost istoric un stereotip masculin, datele recente sugerează o realitate alarmantă: femeile tinere sunt atrase în această cultură a suprasolicitării într-un ritm din ce în ce mai rapid.
În ultimii ani, câteva controverse de mare amploare au adus tema delicată a karōshi din nou sub lumina reflectoarelor. Un caz de referință a fost cel al lui Matsuri Takahashi, o femeie de 24 de ani care s-a sinucis în 2015. Grație eforturilor tenace ale mamei sale, povestea tragică a atras o atenție uriașă în mass-media japoneză și internațională. S-a aflat că tânăra lucrase peste 100 de ore suplimentare pe lună cu ceva timp înainte de moartea sa, ajungând uneori să doarmă doar 10 ore pe săptămână. Angajatorul ei, arată BBC, una dintre cele mai importante agenții de publicitate din Japonia, a fost în cele din urmă acuzat de moartea ei. Cazul ei a devenit un simbol național care a forțat guvernul de la Tokyo să modifice legislația muncii și să plafoneze teoretic numărul orelor suplimentare admise.
În lumina acestor scandaluri naționale, guvernul japonez a încercat să reformeze cultura la locul de muncă și să impună reglementări mai stricte privind programul, dar progresul a fost lent și inegal. Există, de asemenea, temeri că puținele progrese realizate ar putea fi anulate sub administrația lui Sanae Takaichi, care a declarat la un moment dat că dormea doar 2 ore pe noapte, conform The Guardian.
Nu mai este doar problema Japoniei: avertismentul dur al OMS
Dar iată adevărul: problema nu mai este doar a Japoniei.
Un studiu de referință din 2021, realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a estimat că, în anul 2016, aproximativ 745.000 de persoane din întreaga lume și-au pierdut viața din cauza accidentelor vasculare cerebrale și a problemelor cardiace provocate de programul de lucru prelungit.
Datele OMS sunt clare: munca de 55 de ore sau mai mult pe săptămână este asociată cu un risc cu 35% mai mare de accident vascular cerebral și cu un risc cu 17% mai mare de a muri din cauza bolilor cardiace ischemice, comparativ cu un program de 35-40 de ore pe săptămână.
Bărbații sunt afectați în mod disproporționat, reprezentând 72% din aceste decese. La nivel geografic, Asia de Sud-Est și Pacificul de Vest au fost cele mai lovite regiuni, deși problema a fost răspândită pe scară largă în mare parte a țărilor din Sudul Global.
Surprinzător este că nici regiunile precum Europa de Vest și America de Nord, unde protecția muncii este de obicei mai puternică, nu sunt ferite. Aici, cultura muncii ia o turnură îngrijorătoare. Ascensiunea rapidă a comunicațiilor electronice și a muncii la distanță permanente a estompat complet granița dintre birou și casă. În paralel, economia „gig” promovează agresiv ideea că oamenii trebuie să „muncească din greu” și să fie productivi non-stop.
Vechea imagine a suprasolicitării ar putea fi în continuare cea a unui bărbat îmbătrânit, într-un costum șifonat, adormind epuizat într-un metrou din Tokyo la miezul nopții. Dar noua figură care apare este acum absolut peste tot – și se ascunde la vedere. Atât timp cât linia dintre productivitate și suprasolicitare rămâne invizibilă, fenomenul karōshi va continua să găsească noi victime, chiar și din confortul propriilor locuințe.
