Legionari, Corneliu Zelea Codreanu, neolegionarism. Sunt doar câțiva dintre termenii pe care românii îi caută în această perioadă pe internet, încercând să înțeleagă ce se petrece în societatea noastră. Și deși mulți par să susțină această ideologie, puțini sunt cei care știu cu adevărat ce este neolegionarismul.
Ce este neolegionarismul
După cum precizează Iulian Dinulescu în lucrarea ”Fanatismul religios legionar”, neolegionarismul este ”un curent politico-religios actual de extremă dreaptă ultranaționalist și antisemit ce respinge străinii ce nu împărtășesc aceleași valori și ce consideră importantă crearea unui etnostat având la bază rasa albă și credința creștină, scopul fiind acela de protejare a identitatății naționale. Neolegionarii consideră că prezervarea identității creștine se face prin însușirea unei credințe religioase organizată administrativ la nivelul fiecărei națiuni. Ideologia de extremă dreapta, ce pune accent în mod fundamental pe națiune și naționalism, capătă astfel, justificare. Apariția sa se înscrie în contextul recrudescenței extremismului de dreapta, la nivel global, inclusiv în România după Revoluția din 1989, într-un context în care judecarea la rece a legionarismului a rămas până în prezent un demers neclar și s-au făcut încercări de reabilitare a Mișcării Legionare interbelice”.[cartea]
În România, ideologia mișcării neolegionare pare să se fi îndepărtat parțial de temele interbelice clasice, concentrându-se mai degrabă asupra unor idei neofasciste. Această transformare reflectă o adaptare la contextul socio-economic și politic al zilelor noastre.
„Pe plan local există un teren favorabil pentru apariția și dezvoltarea unei astfel de mișcări, influențat atât de factori istorici obiectivi, cât și de condițiile socio-economice și politice actuale”, sublinia Iulian Dinulescu în lucrarea sa de referință, care analizează în detaliu această evoluție.
O legislație eficientă doar pe hârtie
România dispune de o bază legală pentru combaterea fenomenului neolegionar, reprezentată de Ordonanța de Urgență a Guvernului Nr. 31/2002. Aceasta interzice organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, inclusiv promovarea cultului personalității criminalilor de război. Totuși, aplicarea legii a fost constant deficitară, atrăgând critici atât din țară, cât și din străinătate.
Un exemplu notabil este reacția întârziată a autorităților române în fața unui raport publicat în anul 2014 de Centrul de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului în România. Documentul includea informații detaliate despre liderii neolegionari din România, însoțite de fotografii ale acestora efectuând salutul nazist. Cu toate acestea, timp de aproape un deceniu, raportul nu a generat nicio măsură concretă din partea instituțiilor statului.
Neolegionarismul din România își găsește rădăcinile în contextul interbelic, când Mișcarea Legionară promova ideologii extremiste de dreapta, combinate cu un puternic sentiment naționalist și religios. În prezent, adaptarea la teme neofasciste indică o reconfigurare care răspunde provocărilor contemporane, dar care păstrează anumite legături simbolice cu trecutul.
Acest fenomen ridică întrebări importante despre eficiența mecanismelor instituționale de prevenire și sancționare a discursului urii, precum și despre impactul său asupra societății și memoriei colective. Este clar că fenomenul neolegionar reprezintă o provocare pentru statul de drept, mai ales într-un context european unde promovarea extremismului este monitorizată cu rigurozitate.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
