Dintre cele peste 6.000 de planete descoperite până în prezent, majoritatea sunt complet nepotrivite pentru viață – cel puțin pentru formele de viață cu care suntem familiarizați sau pe care ni le putem imagina în mod plauzibil. O minoritate semnificativă pare capabilă să susțină ceva limitat, o lume a bacteriilor sau a mucegaiurilor. Doar câteva dintre ele au șanse reale să fie destul de asemănătoare cu Pământul, deși în fiecare caz există câteva necunoscute majore care ar putea da totul peste cap.
Cu toate acestea, câțiva dintre oamenii de știință implicați în căutarea lumilor capabile să susțină viața au vise mult mai mari. Aceștia au creat conceptul de „planete super-locuibile” – lumi care sunt, sau cel puțin ar putea fi, mai potrivite pentru viață decât Pământul însuși. Având în vedere că știm deja cât de capabil este Pământul să găzduiască viața, ideea de super-habitabilitate necesită câteva explicații.
Mai întâi, ce înțelegem prin „locuibil”?
Deși nu putem exclude posibilitatea ca viața să existe într-o formă extrem de diferită de cea pe care o cunoaștem, nu a fost propus niciun scenariu plauzibil în acest sens. Prin urmare, căutarea vieții presupune necesitatea existenței apei lichide și, implicit, a unei atmosfere substanțiale și a unor temperaturi situate într-un interval relativ restrâns. Se presupune, de asemenea, că trebuie să existe un nucleu stâncos care să nu fie îngropat atât de adânc încât presiunea atmosferică să distrugă orice formă de proto-viață.
Stabilitatea acestor caracteristici este deosebit de importantă. O mică schimbare poate fi benefică, dar o planetă ale cărei temperaturi variază prea dramatic nu este probabil să fie locuibilă suficient de mult timp pentru ca viața să evolueze semnificativ, chiar dacă aceasta începe să se dezvolte. În consecință, planetele cu orbite instabile sau care orbitează în jurul unor stele care progresează rapid către faza de gigantă roșie sunt excluse din start. Am putea, de asemenea, să respingem planete precum Uranus, cu o înclinație axială extremă, dar acest lucru nu poate fi măsurat cu exactitate în prezent.
Pe lângă caracteristicile esențiale menționate, altele sunt considerate dezirabile. De exemplu, o combinație de uscat și oceane pare mai favorabilă decât o planetă dominată exclusiv de unul dintre ele. Se susține adesea că o lună mare, precum a noastră, poate contribui la perspectivele apariției vieții sau, cel puțin, la dezvoltarea unei civilizații avansate, în mai multe moduri. Un spațiu generos este, de asemenea, un avantaj. Multe dintre planetele care îndeplinesc criteriile de mai sus sunt de așteptat să fie blocate mareic (cu aceeași față mereu spre stea). Acestea ar putea avea o zonă cu condiții temperate, dar aceasta ar fi doar o fâșie subțire, ceea ce le-ar împinge în partea de jos a listei de priorități.
Cum poate o planetă să fie „mai bună” decât Pământul?
Când urmărim un documentar despre abundența uluitoare a celor mai bogate ecosisteme de pe Pământ – o pădure tropicală, un recif de corali sau vastitatea curenților oceanici ascendenți bogați în nutrienți – pare greu de imaginat că ar putea exista un loc mai locuibil decât planeta noastră. Cu siguranță, dacă Pământul nu era inițial perfect pentru viață, organismele l-au modelat după placul lor, nu?
Cu toate acestea, în anul 2014, dr. René Heller de la Universitatea McMaster și dr. John Armstrong de la Universitatea Weber State au subliniat un aspect esențial: deși Pământul poate fi perfect pentru formele de viață de aici, este probabil ca în universul atât de vast să existe planete care să găzduiască și mai multă viață. Fie că sunt măsurate după numărul de specii, fie după masa combinată a organismelor vii (biomasă), acestea ar depăși Pământul și ar merita titlul de „super-locuibile”, termen inventat de Heller și Armstrong, chiar dacă nu ar fi la fel de potrivite pentru noi, oamenii.
Pământul este greu de întrecut la multe capitole, dar cei doi cercetători au susținut că există loc de îmbunătățiri. De exemplu, ei au observat că stelele de culoare portocalie, puțin mai reci și mai puțin masive decât Soarele nostru, sunt stabile pentru o perioadă mai lungă de timp și, prin urmare, ar putea fi mai potrivite pentru o viață cu adevărat abundentă pe termen lung.
Stelele K și mărimea ideală
Spre deosebire de piticele roșii de tip M, aceste stele de tip K sunt încă suficient de fierbinți încât planetele să poată orbita la distanțe care reduc expunerea lor la erupții solare dăunătoare sau riscul de blocaj mareic. Emisiile mai scăzute de radiații ultraviolete ale stelelor portocalii ar reduce, de asemenea, dependența unei planete de un strat de ozon ușor de deteriorat. O teză de doctorat finalizată anul trecut a explorat chiar ipoteza dacă stelele de tip K sunt, într-adevăr, cele mai susceptibile de a avea planete super-locuibile.
O caracteristică mai controversată a super-locuibilității este masa planetei. Gândiți-vă doar cât de multă viață ar putea susține Pământul dacă ar avea o rază cu 40% mai mare și, prin urmare, o suprafață dublă. Dezavantajul este că o planetă mai mare ar avea o gravitație mai puternică, ceea ce ar face zborul mult mai dificil pentru organisme. Având în vedere efectul probabil al unei mase mai mari asupra tectonicii plăcilor, Heller și Armstrong au propus ca raza ideală pentru o planetă super-locuibilă să fie cu aproximativ 20-30% mai mare decât cea a Pământului.
Am găsit vreo planetă super-locuibilă?
Răspunsul scurt este: nu știm. Cunoștințele noastre despre planetele pe care le-am descoperit sunt întotdeauna limitate de tehnologia actuală și, uneori, de observații destul de succinte.
În anul 2020, astronomii au identificat o listă de 24 de planete potențial super-locuibile, bazându-se pe cunoștințele disponibile la acel moment. Lista noastră de exoplanete a crescut cu o treime de atunci, așa că o listă similară realizată astăzi ar fi, probabil, mai lungă.
Totuși, este important de menționat că, la momentul respectiv, 22 dintre cele 24 de planete de pe listă nu erau nici măcar confirmate. Astronomii așteptau mai multe date pentru a vedea dacă scăderea luminozității stelelor era cauzată într-adevăr de trecerea unei planete sau de pete solare excesiv de mari. De atunci, unele dintre candidate au fost probabil confirmate, dar nu a fost publicată o listă actualizată oficială, deși multe articole au citat această cercetare.
De exemplu, un studiu realizat în acest an a analizat perspectivele telescopului spațial James Webb (JWST) de a verifica anumite planete potențial super-locuibile, inclusiv unele din lista respectivă.
Chiar și pentru planetele care se dovedesc a fi reale, multe necunoscute le-ar putea face aproape nelocuibile – sau chiar complet ostile. De exemplu, unele ar putea împărți sistemele lor stelare cu giganți gazoși pe orbite mult mai perturbatoare decât cele ale lui Jupiter și Saturn. Cele mai multe și-au câștigat locul pe această listă orbitând în jurul unor stele mai vechi și mai reci decât Soarele, iar multe dintre ele erau și mai mari. Cu toate acestea, aceste avantaje contează puțin dacă temperaturile sunt nepotrivite, iar unele dintre planetele de pe listă sunt probabil periculos de fierbinți, presupunând că atmosferele lor sunt similare cu cea a Pământului, arată IFL Science.
Probabil că un pic mai multă căldură este benefică (problema noastră actuală este viteza încălzirii globale, nu direcția), dar dacă o creștere de 30 de grade este prea mult – ceea ce pare plauzibil – o treime din listă pică acest test. Mai mult, multe dintre aceste candidate (dacă sunt reale) au probabil raze aproape duble față de cea a Pământului. Dacă este adevărat că dimensiunea ideală a unei planete este doar puțin mai mare decât a noastră, aceste planete ar putea avea „prea multe lucruri bune”.
Până în prezent, prin urmare, cel mai bun lucru pe care îl putem spune este că am identificat câteva planete care ar putea fi super-locuibile, dar doar câteva dintre ele există cu certitudine, și niciuna dintre ele nu este confirmată ca fiind, fără dubiu, super-locuibilă.
