Chiar și pentru un fumător de o viață, vestea bună este că beneficiile obținute atunci când renunți la fumat apar surprinzător de repede. În fiecare an, fumatul curmă viața a jumătate de milion de americani, în timp ce aproximativ 16 milioane trăiesc cu afecțiuni cronice cauzate de acesta, precum bronhopneumopatia cronică obstructivă, bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale sau cancerul.
Deși riscurile sunt bine cunoscute, dependența este atât de puternică, încât mulți continuă să fumeze, resemnați cu ideea că răul este deja făcut. Cercetările, însă, demonstrează constant contrariul. Pentru a înțelege exact care sunt aceste beneficii pe termen scurt și lung, am discutat cu mai mulți experți despre transformările care au loc în organism în orele, zilele, săptămânile, lunile și anii de după ultima țigară.
Îmbunătățirea ritmului cardiac și a respirației când renunți la fumat
Cei care renunță la fumat se pot aștepta la îmbunătățiri aproape imediate ale ritmului cardiac și ale respirației. Prima schimbare, care poate apărea în doar câteva ore, este scăderea ritmului cardiac, spune Humberto Choi, pneumolog la Cleveland Clinic. Nivelul ridicat de monoxid de carbon din sânge, specific fumătorilor (de aproximativ trei ori mai mare decât normalul), revine la valori normale în decurs de câteva zile.[sursa]
Pe măsură ce trec săptămânile, transformările continuă. Una dintre cele mai importante este îmbunătățirea funcției pulmonare și atenuarea tusei, ceea ce se traduce printr-o capacitate sporită de efort fizic. Aceste îmbunătățiri nu doar că ușurează respirația, dar fac și mai accesibilă adoptarea unui stil de viață activ, cum ar fi plimbările regulate sau o rutină de antrenament.
„În general, oamenii tind să se simtă mai bine”, spune Choi. Exercițiile fizice oferă, de asemenea, un obicei alternativ care poate înlocui fumatul. „Obiceiul nu dispare rapid. Este bine să adaugi ceva nou în locul lui.”, adaugă el.
Multe persoane raportează, de asemenea, o redescoperire a simțului mirosului și gustului în săptămânile și lunile de după renunțare. „Uneori, nici măcar nu realizează că și-au pierdut aceste simțuri”, spune Choi.
Reducerea drastică a riscului de infarct sau accident vascular cerebral
Pe măsură ce lunile se transformă în ani, renunțarea la fumat duce la o reducere dramatică a riscului de a dezvolta boli cardiovasculare. „În primii doi ani după renunțare, o mare parte din riscul excesiv dispare”, explică Marie Robertson, cardiolog și director științific la American Heart Association.
Acest risc continuă să scadă cu cât o persoană stă mai mult timp departe de țigări. După 10 ani, riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare scade cu 63% față de cel al unui fumător. După 20-30 de ani, acest risc ajunge la un nivel similar cu cel al unei persoane care nu a fumat niciodată.
Riscul de cancer scade după un deceniu
Cu trecerea timpului, riscul de a dezvolta anumite tipuri de cancer scade, de asemenea. În jurul pragului de 10 ani, acest risc se reduce substanțial. „După 10 ani, riscul de deces prin cancer pulmonar este la jumătate față de riscul fumătorilor actuali”, spune Farhad Islami, director științific la American Cancer Society. O reducere similară a riscului se observă și pentru alte tipuri de cancer asociate fumatului, cum ar fi cel de cap, gât sau esofag.
Un studiu recent condus de Islami și colegii săi a relevat că, la 20-29 de ani după renunțare, riscul de deces prin cancer scade cu aproximativ 90%. Pentru persoanele care au reușit să renunțe înainte de vârsta de 35 de ani, reducerea riscului este și mai mare, până la punctul în care, pe o perioadă de două-trei decenii, riscul de deces devine aproape echivalent cu cel al unei persoane care nu a fumat niciodată.
„Cel mai bine este să renunți la o vârstă cât mai fragedă”, spune Islami. Dar, adaugă el, chiar dacă oamenii nu reușesc să se lase până la o vârstă mai înaintată, „beneficiile sunt, în continuare, foarte, foarte substanțiale”.
Progresia afecțiunilor legate de fumat încetinește
Pentru persoanele care suferă deja de afecțiuni cronice legate de fumat, renunțarea poate încetini progresia bolii și poate îmbunătăți șansele de supraviețuire. „Șansa de recidivă a cancerului este mai mică dacă renunți la fumat”, spune Choi. Pentru cei care au suferit deja un atac de cord, renunțarea reduce șansa unui al doilea eveniment și încetinește agravarea BPOC.
„Ideal ar fi ca oamenii să renunțe la fumat înainte de a dezvolta aceste afecțiuni. Dar dacă boala este deja instalată, renunțarea va fi în continuare extrem de benefică.”, spune Luba Yammine, cercetătoare la UTHealth Houston.
Complexitatea dependenței
Fumatul este una dintre cele mai dificile dependențe de învins, dintr-o multitudine de motive. „Nicotina este cea mai adictivă substanță cunoscută. Este foarte ușor să devii dependent și foarte greu să renunți.”, afirmă Yammine. Dificultatea provine dintr-o combinație de factori fizici și comportamentali.
Prima provocare este dependența fizică de nicotină, care provoacă o combinație de pofte intense și simptome de sevraj. „Această combinație este deosebit de neplăcută”, spune Yammine, mulți raportând o senzație acută de foame și o iritabilitate generalizată. Pentru a atenua aceste simptome, există instrumente precum plasturii și guma cu nicotină sau medicamente specifice.
Al doilea factor major este cel comportamental. „Țigările devin o parte integrantă a vieții”, explică Yammine. Ziua unui fumător este adesea structurată în jurul momentelor de fumat: țigara de la cafea, pauzele de pe parcursul zilei sau fumatul în anumite contexte sociale. Aceste comportamente devin atât de adânc înrădăcinate, încât ruperea ciclului devine o provocare imensă, chiar și atunci când simptomele fizice sunt controlate.
Renunțarea necesită adesea mai multe încercări
Din cauza acestor dificultăți, majoritatea fumătorilor au nevoie de mai multe încercări înainte de a reuși. Ceea ce funcționează pentru o persoană poate să nu funcționeze pentru alta. Unii reușesc renunțând brusc, alții au nevoie de ajutor medicamentos. Unii trebuie să-și schimbe radical rutina, în timp ce pentru alții sunt suficiente mici ajustări.
Important este să nu renunți la a încerca. „Fiecare încercare este o lecție despre cum să reușești mai bine data viitoare”, conchide Robertson.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: