Chiar înainte de deliberare, bărbatul de 67 de ani din boxă le-a cerut judecătorilor „să ia singura decizie corectă”. Pe parcursul audierilor, tot el denunțase „absurditatea unui proces judecat la 43 de ani după fapte”. Se întâmpla la Paris, în martie 2017, iar dosarul privea grenada aruncată în septembrie 1974 în galeria comercială Drugstore Publicis din același oraș, unde au murit doi oameni și alți 34 au fost răniți.

Acuzatul era Ilici Ramirez Sanchez, devenit celebru sub numele de Carlos Șacalul. Se prezenta drept revoluționar și a ajuns, în anii ’70 și ’80, unul dintre cei mai cunoscuți teroriști, cu numeroase atentate și victime în urmă. Printre loviturile atribuite lui se numără și una care privește direct România: bomba de la sediul Europei Libere din München.
Trei fii botezați după Lenin
Ideile marxist-leniniste le-a deprins de acasă. Tatăl lui, avocatul José Altagracia Ramirez Navas, era un om bogat și unul dintre liderii Partidului Comunist Venezuelean (PCV). Cât de mult credea în comunism se vede din felul în care și-a botezat cei trei fii: Vladimir, Ilici și Lenin, ca pe Vladimir Ilici Lenin, conducătorul revoluției bolșevice. La 14 ani, Ilici era deja membru al PCV, iar pregătirea de gherilă a început-o în Cuba.
În 1968, tatăl l-a trimis la Moscova, la Universitatea Patrice Lumumba, de unde a fost exmatriculat în 1970. A plecat apoi în Orientul Mijlociu și s-a alăturat Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP), o organizație armată de stânga, care l-a antrenat într-o tabără din Iordania. Tot în 1970 a luptat de partea palestinienilor în războiul de gherilă împotriva trupelor regelui Hussein.
Pe la 20 de ani a dispărut în lumea clandestină a grupărilor teroriste, iar de atunci biografia lui se amestecă tot mai mult cu legenda. Potrivit unor relatări, primii pași în această lume i-ar fi făcut ca agent al KGB.
Anii ’70: de la München la Paris
Rapoarte ale unor servicii secrete îl pomenesc în legătură cu Olimpiada din 1972, când la München au fost uciși 11 sportivi israelieni. În decembrie 1973, la Londra, a pătruns în casa lui Edward Sieff, un renumit milionar britanic de origine evreiască, aflat în fruntea lanțului de magazine Marks & Spencer. L-a împușcat în față, dar Sieff a scăpat cu viață.
În septembrie 1974, trei bărbați care se declarau membri ai Armatei Roșii Japoneze, o grupare radicală de extremă stânga, au ocupat ambasada Franței de la Haga și au luat ostatici, cerând eliberarea unui camarad arestat pe aeroportul Orly. Carlos a fost implicat în această operațiune. Pe 15 septembrie, la două zile de la începutul asediului, grenada a explodat în Drugstore Publicis, la colțul bulevardului Saint-Germain cu rue de Rennes, iar un telefon primit imediat de poliție a legat atacul de ce se petrecea la ambasadă. Carlos a respins mereu răspunderea pentru acest atentat.
În iunie 1975, la Paris, a ucis trei bărbați: doi polițiști din contraspionajul francez (DST) și un informator libanez, Michel Moukharbal, care îi fusese apropiat. În același an, un articol din presa britanică l-a poreclit „Șacalul”: într-o locuință din Londra unde își ascunsese armele ar fi fost văzut un exemplar din „Ziua Șacalului”, romanul lui Frederick Forsyth despre un asasin plătit.
Cu timpul, aproape orice atentat important rămas fără autor declarat ajungea să-i fie pus în seamă, atât de mare îi era faima. Circulau informații că a lucrat pentru Muammar Gaddafi în Libia, Saddam Hussein în Irak, Hafez al-Assad în Siria și Fidel Castro în Cuba, ca și pentru FPLP și pentru Brigăzile Roșii, gruparea teroristă de extremă stânga din Italia. Serviciile lui le-ar fi cumpărat și câțiva conducători comuniști, între ei Nicolae Ceaușescu.
Comenzile venite de la București
Potrivit presei occidentale, Ceaușescu i-ar fi comandat lui Carlos cel puțin 7 atentate. Plata ar fi ajuns în conturile lui bancare, în sume de ordinul milioanelor de dolari, iar comenzile ar fi fost executate între anii 1981 și 1983.
Pe 3 februarie 1981, Carlos a încercat să-i ucidă pe doi exilați români de la Paris, fostul ministru de Interne Nicolae Penescu și scriitorul disident Paul Goma. Amândoi au primit prin poștă colete expediate din Spania, care păreau să conțină volume ale lui Nikita Hrușciov, fostul lider de la Kremlin, dar ascundeau explozibil.
Penescu, care deținuse portofoliul în 1944 și avea 85 de ani, a fost grav rănit și a murit după câteva luni de spitalizare, din cauza unor probleme respiratorii. Paul Goma a observat firele din pachet și a chemat poliția, iar la dezamorsare s-a ales cu răni șeful echipei de deminare a DST. A doua zi, victima unui colet asemănător a fost Șerban Orescu, alt opozant al regimului, stabilit în Germania.
Ținta următoare a fost Europa Liberă. Postul de radio, înființat de guvernul american, transmitea din München știri și comentarii pe care cenzura comunistă nu le lăsa să ajungă la public. În anii ’80, programele în limba română aveau săptămânal aproximativ 10 milioane de ascultători, potrivit lui Liviu Tofan, care a lucrat el însuși la Europa Liberă. Pentru regimul de la București, distrugerea postului ajunsese unul dintre obiectivele importante.
Cea mai importantă dintre comenzile atribuite lui Carlos a fost bomba detonată pe 21 februarie 1981 la sediul radioului. Explozia trebuia să lovească secția română, dar, din eroare, a distrus birourile redacției cehoslovace. Patru angajați și doi localnici au fost răniți, unul dintre ei grav.
Planurile clădirii aveau să fie găsite în locuința lui Carlos din Budapesta, iar documente păstrate la București susțin că ordinul a venit de la Ceaușescu. Liderul comunist voia să-l elimine pe Emil Georgescu, redactor al secției române și principalul realizator al emisiunii „Actualitatea românească”. Pentru bombă, Carlos ar fi primit de la Securitate 1 milion de dolari, deși nu și-a asumat niciodată atacul și nici nu a fost judecat pentru el.
Georgescu a fost atacat 5 luni mai târziu, pe 28 iulie 1981, în fața casei sale din München, pe când se îndrepta spre garaj. Doi tineri l-au înjunghiat de peste 20 de ori, dar jurnalistul a supraviețuit atacului. A murit în 1985, de cancer. Agresiunea a fost pusă în legătură cu Securitatea.
Paul Goma a rămas în vizorul Securității și după coletul-capcană. Acțiunea „Haiducu”, numită după agentul Matei Pavel Haiducu, trebuia să-l elimine la Paris, împreună cu alt scriitor exilat, Virgil Tănase, însă agentul trecuse de partea contraspionajului francez. În mai 1982, cu ajutorul francezilor, el a înscenat tentativa de otrăvire a lui Goma și răpirea lui Tănase.
Pe lista neagră s-ar fi aflat și foști ofițeri de Securitate fugiți din țară. Ion Șerban, stabilit în Elveția, și Gheorghe Mandache, care locuia în Germania de Vest (RFG), au scăpat cu greu după ce în mașinile lor au fost montate bombe. Lui Carlos i s-ar fi cerut și uciderea generalului Ion Mihai Pacepa, fost adjunct al șefului spionajului extern românesc. Pacepa fugise în Statele Unite în 1978, iar Nicolae Ceaușescu îl considera „trădător de țară”.
În 1983, Securitatea i-ar fi trimis explozibil pentru o nouă operațiune: aruncarea în aer a Casei Franceze (Maison de France), centrul cultural al Franței din Berlinul de Vest. Explozia a avut loc pe 25 august, a ucis un om și a rănit alți 23. Pentru acest atentat, Johannes Weinrich, mâna dreaptă a lui Carlos, a fost condamnat în 2000, în Germania, la închisoare pe viață.
Dispariția, arestarea și primele pedepse pe viață
Spre finalul anilor ’80, Carlos a dispărut din nou, iar unii îl credeau deja mort. Odată cu încheierea Războiului Rece pare să fi pierdut și protectorii care îl finanțaseră. A fost prins abia în august 1994, la Khartoum, capitala Sudanului, într-o operațiune a serviciilor secrete franceze.
Adus în Franța, a rămas de atunci în închisoare. Prima condamnare pe viață a primit-o în decembrie 1997, pentru cele trei omoruri din iunie 1975. A doua, pronunțată în 2011 și confirmată în apel în 2013, privea patru atentate cu explozibil din anii 1982 și 1983, la Paris, la Marsilia și în două trenuri, în care au murit 11 oameni și au fost răniți alți 150.

Verdictul din 2017 și celula de la Poissy
Răspunsul la cererea din boxă a venit pe 28 martie 2017: judecătorii l-au găsit vinovat pentru grenada de la Drugstore Publicis și i-au dat a treia pedeapsă pe viață, conform publicației The Telegraph. Curtea de apel a menținut verdictul în 2018.
În noiembrie 2019, Curtea de Casație, instanța supremă a Franței, a anulat una dintre acuzații și a cerut un nou proces doar pentru stabilirea pedepsei. Rejudecarea s-a încheiat pe 23 septembrie 2021: potrivit Euronews, instanța de la Paris i-a respins solicitarea de a-i reduce detenția și a confirmat închisoarea pe viață.
Locul lui de detenție este penitenciarul de la Poissy, la vest de Paris. La începutul lui 2026, avocatul său, Bernard Ripert, a cerut eliberarea lui condiționată, urmată de expulzarea în Venezuela. Ca soluție de rezervă, a solicitat suspendarea pedepsei pe motive medicale, susținând că deținutul suferă de Alzheimer. Până la jumătatea lui noiembrie 2026 nu a fost anunțată nicio decizie, iar Carlos Șacalul rămâne în celula sa, cu trei condamnări pe viață de ispășit.



