Pe 5 martie 1946, în sala de sport a colegiului Westminster din Fulton, un orășel din statul american Missouri, a urcat la pupitru un bărbat de 71 de ani aflat în Statele Unite ca simplu cetățean. Winston Churchill pierduse puterea cu câteva luni înainte, iar pe podium, lângă el, stătea președintele american, Harry Truman.
În după-amiaza aceea a fost proclamat „oficial” Războiul Rece, confruntarea care avea să dureze aproape o jumătate de secol, deși niciun stat nu declarase război și cel care o anunța nu mai vorbea în numele vreunui guvern.
Yalta, februarie 1945: Germania împărțită în patru
În februarie 1945, când Germania nazistă încă lupta, liderii Marii Britanii, ai Statelor Unite și ai Uniunii Sovietice s-au întâlnit la Yalta, în Crimeea, pe atunci parte a Uniunii Sovietice. Cele trei puteri, care aveau să câștige războiul și să rămână cunoscute drept „Big Three” (Cele Trei Mari), trebuiau să hotărască soarta Europei după înfrângerea Reichului condus de Adolf Hitler.
Liderul sovietic Iosif Stalin, președintele Franklin Roosevelt și premierul britanic Winston Churchill au decis ca Germania să fie împărțită în patru zone, câte una pentru Uniunea Sovietică, Statele Unite, Marea Britanie și Franța. Și Berlinul, deși se afla adânc în zona sovietică, urma să primească aceeași împărțire în patru sectoare. Aliații s-au înțeles totodată să lucreze în vederea reunificării Germaniei. Pentru războiul din Pacific, americanii obțineau promisiunea sprijinului sovietic împotriva Japoniei.
Pentru țările din estul continentului, abia eliberate de sub controlul nazist, s-a convenit organizarea unor alegeri libere și corecte. Până la vot, regiunea intra într-o „sferă de influență” a Moscovei, unde valorile sovietice aveau să fie cele dominante.
Primele guverne impuse de Moscova în Est
Practica a contrazis curând promisiunea. Între anii 1945 și 1949, Stalin a urmărit instalarea unor guverne favorabile Uniunii Sovietice în țări precum Polonia, România, Cehoslovacia și Bulgaria. Cei care se opuneau Moscovei au fost arestați, iar multe alegeri, trucate.
La București, primul pas a fost făcut în martie 1945. Pe 6 martie, sub presiunea forțelor sovietice și la indicațiile lui Andrei Vîșinski, adjunctul ministrului sovietic de Externe, a fost instalat guvernul condus de Petru Groza, primul guvern comunist din istoria României.
Stalin își justifica politica prin trecut: Rusia fusese atacată de Germania de două ori în secolul XX, iar o zonă de influență în jurul ei avea să o apere. După război, Moscova a dus argumentul mai departe și a susținut că protecția împotriva unor noi atacuri germane cerea guverne comuniste în tot Estul Europei.
Potsdam, iulie 1945: aceiași aliați, alți oameni
Cele Trei Mari s-au revăzut cinci luni mai târziu, în iulie 1945, la Potsdam, lângă Berlin. Între timp, Reichul capitulase și pe continent armele tăcuseră. Se schimbaseră și oamenii de la masă: Franklin Roosevelt murise, iar locul lui fusese luat de Harry Truman.
Churchill, care condusese Marea Britanie în războiul împotriva Germaniei până la capitulare, a deschis conferința ca prim-ministru, dar a pierdut alegerile generale chiar în timpul lucrărilor. La reluarea discuțiilor, pe 28 iulie, locul lui era ocupat de Clement Attlee, liderul Partidului Laburist, devenit noul premier. Odată cu schimbarea liderilor s-au destrămat și multe dintre relațiile personale dintre cei care negociaseră la Yalta.
În ochii lui Truman, Roosevelt se arătase prea îngăduitor față de Stalin și de comunism. Ca și restul conducerii de la Washington, noul președinte era convins că liderul sovietic nu respecta înțelegerea de la Yalta privind alegerile libere și corecte din Est. Vestea reușitei unui test american al bombei atomice l-a prins în plină conferință și i-a făcut inutil sprijinul sovietic contra Japoniei. De partea sovietică, lipsa de transparență a americanilor în privința acestei reușite a fost privită cu îngrijorare și a alimentat neîncrederea și suspiciunea.
La încheierea conferinței, împărțirea Germaniei în patru zone a devenit oficială, însă celelalte dosare importante au rămas deschise. Pentru unii istorici, tensiunile acumulate atunci între cele trei puteri au pregătit, în parte, terenul Războiului Rece.
Fulton, martie 1946: Cortina de Fier
Invitația care l-a adus pe Churchill în Missouri venise de la colegiu, dar i-o transmisese chiar Truman, cu o notă scrisă de mână în care își exprima speranța că o va accepta și promitea că îl va prezenta el însuși. Missouri era statul natal al președintelui. Churchill avea în spate negocierile purtate față în față cu Stalin, din care trăsese concluzia că liderul de la Kremlin era un pericol pentru pacea lumii.
Fostul premier n-a ocolit cuvintele: „De la Szczecin, la Marea Baltică, la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier a coborât peste continent (…) Indiferent care ar fi concluziile pe care le tragem din aceste fapte, ci siguranţă aceasta nu este Europa eliberată pentru care am luptat; şi nu este nici Europa care poartă în ea fermenţii unei păci durabile.” Ca remediu, Churchill a cerut ca „popoarele de limbă engleză să se unească de urgenţă pentru a împiedica orice încercare a ambiţiei sau a aventurii”.
Fraza despre cortină avea să circule mai ales în forma rezumată „o Cortină de Fier s-a lăsat peste Europa”, iar expresia a devenit denumirea curentă pentru linia care despărțea Europa comunistă de restul continentului. Pe harta Europei din 1949, granița aceasta separa deja estul de vest.
Kremlinul a răspuns după câteva zile, în ziarul Pravda, unde Stalin a numit discursul o declarație de război împotriva statului sovietic și l-a comparat pe Churchill cu Hitler. În Occident, unde euforia victoriei nu se stinsese, publicul a trecut peste avertisment.
1947–1948: Doctrina Truman și Planul Marshall
La Washington, extinderea comunismului era privită ca o amenințare. Americanii se temeau că Moscova va exploata sărăcia unor țări est-europene care încă își reveneau după război, iar Franța sau Italia, prinse în greutățile refacerii, păreau și ele expuse tentației comuniste.
În 1947, Truman a ținut discursul rămas cunoscut drept „Doctrina Truman”. Președintele promitea că America va sprijini cu toate mijloacele țările europene și va opri înaintarea comunismului. Pentru Grecia și Turcia, angajamentul avea deja o cifră: 400 de milioane de dolari, ajutor economic și militar.
Planul Marshall, care a urmat în 1948, purta numele generalului George Marshall. Fost șef de stat major al armatei americane în al Doilea Război Mondial și numit ulterior secretar de stat, Marshall cunoștea direct distrugerile lăsate de război și a vizitat țările europene ca să estimeze cât ajutor le trebuia pentru reconstrucție. Prin sistemul pus la punct, statele puteau cere împrumuturi Americii, iar în total Europa a primit circa 13 miliarde de dolari, în subvenții și credite.
Moscova a închis ușa: Stalin le-a interzis tuturor țărilor din blocul estic să accepte oferta, pe care o prezenta drept un mijloc al Americii de a se amesteca în treburile interne ale altor state. Americanii acuzau, dimpotrivă, că Uniunea Sovietică frâna deliberat redresarea economică și sprijinul pentru Europa, convinsă că sărăcia îi deschide drumul comunismului. Ambele programe, Doctrina Truman și Planul Marshall, încercau tocmai să ajute financiar țările mai sărace, ca să nu devină comuniste.
1948: Estul comunizat, avertismentul crezut
Abia în 1948, când țările din Est treceau una după alta sub regim comunist, opinia publică occidentală a început să ia în serios cuvintele lui Churchill. În România, regele Mihai fusese silit să abdice pe 30 decembrie 1947. În februarie 1948, la Praga, Partidul Comunist Cehoslovac a preluat, cu sprijin sovietic, controlul deplin al guvernului, iar vestea a produs consternare în Occident.
1948–1949: blocada Berlinului și podul aerian
În zonele vestice ale Germaniei, Planul Marshall a dat rezultate remarcabile în refacerea economiei. Ca să o stabilizeze, America, Marea Britanie și Franța, puterile care controlau aceste zone, au introdus o monedă nouă, marca germană (Deutsche Mark). Stalin s-a înfuriat, fiindcă moneda separată din zonele americană, britanică și franceză făcea tot mai puțin probabilă reunificarea convenită la Yalta.
La sfârșitul lui iunie 1948, Stalin a blocat toate căile terestre spre Berlinul de Vest. Hrana, medicamentele și restul proviziilor nu mai puteau ajunge în sectoarele occidentale pe drumuri, pe calea ferată sau pe canale. În lectura unor istorici, liderul sovietic miza pe retragerea aliaților occidentali din oraș.
Generalul Lucius D. Clay, guvernatorul militar al zonei americane de ocupație, sub comanda căruia se aflau și trupele americane din Berlin, voia să forțeze blocada. Clay se baza pe faptul că America era, la acea vreme, singura putere nucleară a lumii: Moscova, credea el, nu ar fi îndrăznit să riște un război. Superiorii l-au făcut să renunțe la plan.
În locul confruntării, americanii, britanicii și francezii au deschis un pod aerian dinspre zonele vestice ale Germaniei spre Berlinul de Vest. Avioanele aduceau cărbune, alimente, medicamente și celelalte bunuri de care depindeau locuitorii, iar în perioada de vârf a operațiunii câte unul ateriza în oraș în fiecare minut. Pe aeroportul Tempelhof, berlinezii priveau cum coboară aparatele americane încărcate cu provizii.
Ordinul de a le doborî nu a venit niciodată, din două motive: piloții foloseau coridoarele aeriene pe care Consiliul Aliat de Control, organismul comun al celor patru puteri de ocupație, le aprobase în scris pe 30 noiembrie 1945, iar Moscova nu voia un conflict armat cu Statele Unite.
Blocada a ținut 11 luni. Pe 12 mai 1949, convinși că America nu va renunța la Berlinul de Vest, sovieticii au ridicat-o, după ce eșuaseră în încercarea de a-i forța pe britanici, americani și francezi să plece din oraș. Occidentul ieșea din criză cu o victorie de propagandă importantă, iar orașul a rămas emblema voinței aliate de a stăvili expansiunea sovietică.
1949: NATO, alianța cerută la Fulton
Pe 4 aprilie 1949, cu podul aerian spre Berlin încă în desfășurare, 12 state au semnat la Washington tratatul prin care s-a născut Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Dorința exprimată de Churchill la Fulton se împlinea la o scară mai mare decât o formulase: pe lângă statele de limbă engleză, în alianță intrau Franța, Italia, Norvegia și alte țări europene.
Piatra de temelie a acordului era angajamentul ca orice atac asupra unuia dintre membri să fie tratat drept atac asupra întregii alianțe. Tratatul a fost văzut ca o protecție a țărilor occidentale în fața unei agresiuni sovietice.
1955: Germania de Vest în NATO, Pactul de la Varșovia ca replică
Ocupația militară britanică, franceză și americană din Germania de Vest a luat sfârșit în mai 1955, după care noul stat a fost primit în NATO. Uniunea Sovietică a ripostat la doar câteva zile distanță: pe 14 mai 1955, 8 state au semnat în capitala Poloniei tratatul care a creat Pactul de la Varșovia. Alături de Uniunea Sovietică erau Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia și România, state care și-au luat un angajament de apărare reciprocă asemănător celui din tratatul nord-atlantic.
1991: sfârșitul pactului și locul zilei de la Fulton
Confruntările tensionate care au marcat apoi întregul Război Rece au crescut din aceeași neîncredere și suspiciune reciprocă. Pactul de la Varșovia a fost desființat pe 1 iulie 1991, la Praga, orașul în care comuniștii preluaseră puterea în februarie 1948.
Cine poartă răspunderea rupturii este o întrebare la care istoricii răspund cântărind dovezile ambelor părți și interpretările lor diferite. Ziua de la Fulton își păstrează însă locul. În martie 1946, Churchill nu avea nicio putere să declare un război și nici nu a declarat vreunul: a descris cu voce tare, cu președintele american alături, o împărțire a Europei care prinsese contur încă din 1945, iar Occidentul i-a dat dreptate abia când Estul a fost comunizat.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Doamna Elina, soția lui Matei Basarab, femeia care a condus singură Țara Românească
Acum circa 7.000 de ani, s-a întâmplat ceva ciudat cu ADN-ul bărbaților, iar oamenii de știință încearcă și astăzi să explice de ce
O relatare scrisă despre învierea lui Iisus din morți a fost descoperită într-un manuscris vechi de 2.000 de ani
Cum a învins NATO Serbia într-un război aerian de 78 de zile
