În 1919, la 71 de ani, Ioan Slavici ieșea pe poarta penitenciarului Văcărești pentru o permisie de fix 24 de ore. A doua zi, la ora 7 dimineața, se întorcea în celula sa.
Timp de opt ani, o mulțime nesfârșită a așteptat la cozi în zăpadă și ploaie pentru a privi prin sticlă chipul omului care condusese URSS-ul cu o mână de fier. Însă, într-o seară de toamnă, mausoleul din Piața Roșie a fost închis.
Un mic dejun obișnuit, sute de eleve adunate la masă și o zi care abia începea. La aceeași oră, la mii de metri altitudine, o schimbare de vizibilitate și un indicator de combustibil defect le reconfigurau ireversibil viitorul.
O listă scrisă de mână, expediată în cel mai strict secret. Câteva zeci de nume selectate cu precizie chirurgicală. Apoi, în inima nopții, o bătaie scurtă în ușă la adrese din Moscova și Petrograd. Cei aflați pe acea hârtie aveau o singură opțiune: să dispară definitiv sau să înfrunte glonțul.