Biblia spune că, în urmă cu aproape 2.000 de ani, Iisus a fost răstignit, a înviat din morți a treia zi și li S-a arătat discipolilor Săi. Acum, un cercetător a identificat o formulare în versiunile ulterioare ale unui text scris tot cu aproape 2.000 de ani în urmă. Potrivit lui, textul ar putea păstra o relatare din secolul I despre ce spuneau ucenicii: anume că Iisus li s-a arătat viu după răstignire.

Pasajul controversat îi este atribuit lui Flavius Iosif, un istoric evreu necreștin, care și-a încheiat opera originală în jurul anilor 93–94 d.Hr. Cunoscut sub numele de Testimonium Flavianum, fragmentul face parte din Antichități iudaice, istoria poporului evreu scrisă de Iosif. Versiunea lui greacă spune:
„El le-a apărut din nou viu în a treia zi, profeții divini prezicând aceste minuni și nenumărate alte minuni despre El.”
Manuscrisul original al lui Iosif nu s-a păstrat. Nu se știe ce s-a întâmplat cu el; cel mai probabil, sulurile de papirus s-au uzat și au fost înlocuite de copii, cum s-a întâmplat cu aproape toate originalele din Antichitate.
Pasajul este important pentru că Iosif este una dintre foarte puținele surse necreștine din secolul I care îl pomenesc pe Iisus. Aproape tot ce se știe despre Iisus provine din texte creștine, iar celelalte mențiuni din afara acestui cerc datează, aproape toate, din secolul al II-lea. Iosif s-a născut la Ierusalim în jurul anului 37, la doar câțiva ani după răstignire. Pasajul a fost considerat autentic de la prima lui citare, la începutul secolului al IV-lea, până în secolul al XVI-lea, când tonul lui creștin i-a făcut pe cercetători să bănuiască adăugiri ulterioare.
Patru versiuni ale aceluiași pasaj
Jesús Fernández-Pedrera Correa, cercetător independent din Spania, a comparat versiunile greacă, latină, arabă și siriacă ale pasajului, transmise de-a lungul secolelor prin copiere, citare și repovestire, ca să afle care formulare ar putea proveni din original. Comparația este prezentată într-un studiu preprint.
Versiunea latină datează de la sfârșitul secolului al IV-lea, iar cele arabă și siriacă provin din secolele al X-lea și al XII-lea. Studiul examinează copii și repovestiri ulterioare ale operei lui Iosif, nu un manuscris păstrat din timpul vieții sale. Puse una lângă alta, aceste versiuni le oferă cercetătorilor indicii despre cum s-a schimbat pasajul pe măsură ce a fost copiat și repovestit.
Versiunile latină, arabă și siriacă spun toate că Iisus li s-a arătat viu ucenicilor după răstignire. Textul grecesc păstrat menționează că a apărut viu a treia zi și leagă evenimentul de profeția biblică, iar cel latin precizează că „le-a apărut în a treia zi, viu”. Textul arab prezintă explicit apariția ca pe ceva relatat de ucenici.
Ipoteza: Iosif ar fi consemnat ce povesteau ucenicii
Fernández-Pedrera Correa a sugerat că formularea arabă ar putea păstra un pasaj mai vechi, în care Iosif consemnase ce spuneau discipolii lui Iisus că au văzut, înainte ca modificările creștine ulterioare să le transforme relatarea în afirmația directă că învierea a avut loc. Dacă ipoteza e corectă, o versiune copiată la cel puțin opt secole după Iosif ar păstra mai bine forma inițială decât textul grecesc.
Noua analiză a lui Correa a reexaminat versiunile traduse, argumentând că diferențele dintre ele dau indicii despre forma inițială a pasajului. Unul dintre aceste indicii, potrivit cercetătorului, este o formulare care sună mai degrabă a predică creștină decât a relatare a unui istoric necreștin.
Este vorba de fraza din versiunea greacă, cea care leagă apariția lui Iisus de profeți. Fernández-Pedrera Correa vede în trimiterea la o profeție împlinită un limbaj specific creștin, ceea ce ridică întrebarea dacă Iosif ar fi scris-o în această formă.
În alte pasaje, Iosif a consemnat credințele și relatările unor grupuri religioase evreiești fără să le accepte neapărat el însuși. Cercetătorul crede că istoricul ar fi putut proceda la fel cu experiențele descrise de urmașii lui Iisus și să noteze ce povesteau aceștia, anume că l-au văzut viu după răstignire. Este posibil ca copiile creștine de mai târziu să fi amplificat apoi această relatare până la afirmația directă că Iisus a înviat din morți și a împlinit profeția biblică.
Autorul studiului consideră totuși reconstituirea plauzibilă, nu dovedită. Din versiunile păstrate nu se poate stabili exact cât din referirea la înviere a scris inițial Iosif.
Afirmațiile despre Mesia, despre natura lui Iisus și despre discipolii săi
Cercetătorii pun de mult la îndoială și alte afirmații din pasaj care par să exprime credințe creștine, bănuind că au fost introduse după ce Iosif și-a scris opera. Cel mai clar exemplu este declarația că Iisus „era Hristosul”. Versiunea latină spune că Iisus era considerat Mesia, cea siriacă, că se credea despre el că este Mesia, iar cea arabă sugerează, cu prudență, că era „poate” Mesia.
Fernández-Pedrera Correa l-a amintit și pe Origen, un scriitor creștin timpuriu care a afirmat că Iosif nu l-a acceptat pe Iisus drept Mesia. Luate împreună, a susținut el, aceste indicii sunt cea mai puternică dovadă că declarația directă nu era formularea originală a pasajului.
O altă frază controversată, greu de imaginat sub condeiul unui istoric necreștin, pune sub semnul întrebării dacă Iisus ar trebui numit măcar „om” și sugerează astfel că era mai mult decât atât. Secțiunea lipsește din versiunea arabă, dar apare în cele latină și siriacă. Cercetătorul a avansat o explicație pentru absența ei: Agapius ar fi putut scurta pasajul, ceea ce lasă mai puține dovezi directe că este o adăugire ulterioară.

Fernández-Pedrera Correa este mai încrezător în privința afirmației de la finalul pasajului, potrivit căreia discipolii lui Iisus încă existau pe vremea istoricului. Formularea și subiectul ei se potrivesc, în opinia lui, cu felul de a scrie al lui Iosif, iar în acest punct versiunile nu se contrazic așa cum o fac în altele.


