Ce reprezintă Coroana cu Spini purtată de Iisus, unde se află în prezent și din ce a fost făcută?

Coroana cu Spini purtată de către Iisus Hristos în timpul Răstignirii reprezintă una dintre cele mai valoroase relicve ale creștinismului.

Incendiul devastator de la Catedrala Notre-Dame din Paris în aprilie 2019 a adus în prim-plan fragilitatea patrimoniului mondial, dar și importanța extraordinară a relicvelor pe care le adăpostea. Salvarea dramatică a Coroanei de Spini, considerată una dintre cele mai prețioase ale creștinătății, a subliniat locul său unic în istorie și credință.

Aceasta nu este doar un obiect antic, ci un simbol potent, încărcat de semnificații teologice, martor tăcut al unui drum de aproape două milenii. În acest articol am încercat să ajungem la originile sale biblice, să dezlegăm simbolismul profund și misterul materialelor din care a fost confecționată Coroana cu Spini, precum și să refacem călătoria sa istorică de la Ierusalim la Paris, evidențiind starea sa actuală și amestecul fascinant de credință și istorie care o înconjoară.^[sursa]

Coroana cu Spini: batjocură regală și triumf divin

Evangheliile descriu cum, după flagelare, soldații romani L-au supus pe Iisus unei umilințe ritualice în Pretoriu. O cohortă a fost chemată la fața locului, iar soldații romani a împletit o coroană din spini și I-au așezat-o pe cap, conform relatărilor din Matei (27:29), Marcu (15:17) și Ioan (19:2, 19:5). Gestul a fost însoțit de o mantie purpurie (sau stacojie) și o trestie pe post de sceptru, în timp ce soldații Îl aclamau ironic: „Bucură-te, Regele Iudeilor!”. Scopul era ridiculizarea brutală a pretenției Sale la regalitate și umilirea publică.^[sursa]

Această parodie macabră a încoronării regale romane, unde se foloseau coroane de lauri sau stejar, transforma un însemn al onoarei într-un instrument de tortură. Soldații au inversat simbolurile puterii, transformând echivalentul coroanei civice – cea mai înaltă onoare romană – într-o coroană a durerii și umilinței maxime.  

În teologia creștină, însă, actul capătă o semnificație profundă. Coroana de Spini devine un simbol central al Patimilor, reprezentând suferința extremă îndurată de Hristos. Mai mult, ea simbolizează adevărata Sa regalitate, bazată pe umilință, slujire și spiritualitate, în contrast cu coroanele pământești. Prin acceptarea umilinței, Iisus demonstrează puterea iubirii sacrificiale.  

Unii teologi leagă spinii de blestemul din Geneza (3:17-18), unde pământul produce „spini și pălămidă” ca simbol al trudei și suferinței umane post-Cădere. Purtând coroana, Iisus ia simbolic asupra Sa blestemul păcatului uman.  

În final, pentru creștini, coroana de spini devine o „coroană a victoriei”. Prin Înviere, Hristos transformă instrumentul de tortură într-un semn al triumfului Său asupra păcatului și morții. Ea reprezintă speranța mântuirii și promisiunea vieții veșnice.  

Din ce a fost împletită Coroana cu Spini?

Evangheliile nu specifică planta folosită, lăsând loc tradiției și speculațiilor. Identificarea materialului original este dificilă. Tradiția menționează cel mai des Ziziphus spina-christi („Spinul lui Hristos”), un arbust comun în Iudeea antică, cu ramuri flexibile și spini ascuțiți. Există chiar copaci foarte bătrâni din această specie în Israel, considerați tradițional sursa spinilor.  

Analiza relicvei de la Paris complică lucrurile. Examinată în secolul XIX, cercul principal pare împletit din tulpini de Juncus balticus (Rogoz Baltic), o specie de papură nativă în nordul Europei și America de Nord, nu în Palestina antică. Această discrepanță geografică ridică întrebări.  

O ipoteză sugerează că relicva actuală nu este identică cu obiectul original. Este posibil ca spinii originali (probabil din Ziziphus) să fi fost atașați de o bandă flexibilă (posibil papură locală). Conform acestei teorii, spinii (60-70 la număr) ar fi fost separați de cerc la scurt timp după sosirea în Franța (sec. XIII) și distribuiți ca daruri prețioase. Ceea ce vedem azi la Paris este în principal cercul de papură (Juncus?), menținut unit de fire de aur adăugate ulterior, fără spinii originali.  

Aceasta sugerează că relicva a evoluat, compoziția sa actuală putând fi rezultatul secolelor de venerație, conservare și posibila înlocuire a materialelor degradate cu altele disponibile în Europa. Misterul botanic al coroanei originale persistă.

O călătorie de două milenii: istoria fascinantă a relicvei

Istoria documentată a Coroanei începe la câteva secole după Hristos. Primele mențiuni clare ale venerării sale la Ierusalim apar în scrierile pelerinilor din secolele V-VI, precum Paulinus din Nola (după 409), Cassiodorus (cca. 575) și Antoninus din Piacenza (cca. 570), care atestă prezența ei pe Muntele Sion. Călugărul Bernard confirmă prezența ei la Ierusalim și în 870.^[sursa]

Între secolele VII și XI, din cauza instabilității, multe relicve, inclusiv Coroana, au fost transferate treptat la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, pentru siguranță, în capela palatului imperial. Transferul complet pare să fi avut loc în jurul anului 1063.  

Un moment crucial survine în secolul al XIII-lea. Imperiul Latin al Constantinopolului, sub împăratul Balduin al II-lea, se afla în dificultăți financiare. În anul 1238, Balduin a amanetat Coroana de Spini unor bancheri venețieni pentru 13.134 piese de aur.^[sursa]

Aici intervine Ludovic al IX-lea al Franței (Sfântul Ludovic). După doi ani de negocieri, Ludovic a răscumpărat coroana în anul 1239, plătind o sumă enormă: 135.000 de livre tournois, aproape jumătate din venitul anual al regatului. Achiziția, motivată de pietate dar și de dorința de prestigiu, a transformat Parisul într-un „Nou Ierusalim”.  

Sosirea Coroanei la Paris pe 19 august 1239 a fost marcată de o procesiune grandioasă, regele Ludovic purtând-o personal, desculț și în haine simple, până la Notre-Dame. Pentru a adăposti Coroana și alte relicve ale Patimilor, Ludovic a construit Sainte-Chapelle (sfințită în anul 1248), o capodoperă gotică concepută ca un gigantic relicvariu.  

Coroana a rămas la Sainte-Chapelle peste cinci secole. Revoluția Franceză (1789) a reprezentat o amenințare majoră, multe obiecte de cult fiind distruse. Coroana a fost salvată, fiind transferată la Bibliothèque Nationale. După Concordatul din 1801, a fost restituită Arhiepiscopului Parisului și, pe 10 august 1806, depusă în tezaurul Catedralei Notre-Dame, unde a rămas de atunci, protejată în relicvarii succesive, inclusiv cel actual din cristal și aur, datând din 1896. Supraviețuirea sa prin atâtea pericole, inclusiv incendiul din 15 aprilie 2019 , subliniază reziliența sa extraordinară. După incendiu, a fost păstrată temporar la Muzeul Luvru și a revenit oficial la Notre-Dame pe 13 decembrie 2024.  

Coroana cu Spini în prezent: între Notre-Dame și restul lumii

Astăzi, relicva principală a Coroanei de Spini se află din nou în tezaurul Catedralei Notre-Dame din Paris, reinstalată pe 13 decembrie 2024 după restaurarea catedralei. Este păstrată sub custodia Cavalerilor Ordinului Sfântului Mormânt din Ierusalim. 

Salvarea sa din incendiul din 15 aprilie 2019 a fost eroică. Pompierii și personalul au format un lanț uman. Părintele Jean-Marc Fournier, capelanul pompierilor, a jucat un rol crucial, intrând în catedrala în flăcări pentru a recupera relicva și Sfântul Sacrament. Misiunea a fost dificilă din cauza lipsei marcajului seifului pe hărți și a întârzierii în obținerea codului. După recuperare, Părintele Fournier a oferit o binecuvântare catedralei cu Euharistia.  

După incendiu, Coroana cu Spini a fost păstrată temporar la Primăria Parisului, apoi la Muzeul Luvru. Acum, la Notre-Dame, este expusă într-un nou relicvariu contemporan, creat de Sylvain Dubuisson, în capela axială. Relicva este un cerc împletit din tulpini de papură (diametru cca. 21 cm), legate cu fire de aur, fără spini atașați. Este protejată într-un tub de cristal și aur din 1896. Venerarea publică a fost reluată la Notre-Dame din 10 ianuarie 2025, în fiecare vineri între orele 15:00 și 17:00 până la Vinerea Mare, iar ulterior în prima vineri a fiecărei luni.

Numeroși spini considerați a proveni din Coroană sunt venerați în întreaga lume, rezultatul practicii regilor francezi de a oferi spini individuali ca daruri. Se estimează existența a peste 700 de astfel de spini, deși mulți sunt probabil relicve „de contact” sau copii.  

Un astfel de spin a ajuns în România prin Fericitul Vladimir Ghika, prinț român devenit preot catolic, care l-a primit de la Arhiepiscopul Parisului. Monseniorul Ghika îl purta mereu asupra sa și i s-au atribuit vindecări miraculoase. Arestat de comuniști în anul 1952, a reușit să-l ascundă în închisoare o perioadă, dar i-a fost confiscat în anul 1953. După moartea sa în detenție (1954), relicva a ajuns în anul 1993 la Arhiepiscopul Ioan Robu și este păstrată azi la Catedrala Sfântul Iosif din București.  

Între credință și știință: controverse și fascinație

Autenticitatea Coroanei – în sensul unei legături materiale directe și neîntrerupte cu evenimentul biblic – nu poate fi dovedită științific concludent. Valoarea sa istorică este susținută de o tradiție de venerare continuă de cel puțin 16 secole, documentată din secolul al V-lea.  

Încercările de analiză științifică sunt limitate. Datarea cu radiocarbon este dificilă din cauza materialului delicat și a posibilelor contaminări. Analizele botanice au dat rezultate aparent contradictorii (Ziziphus vs. Juncus), sugerând fie o compoziție mixtă, fie modificări ulterioare. Corelarea cu Giulgiul din Torino prin polen de Gundelia tournefortii rămâne ipotetică. 

Proliferarea spinilor se explică parțial prin conceptul catolic al claselor de relicve. Mulți spini individuali ar putea fi relicve de clasa a treia (obiecte care au atins relicva principală), nu de primă clasă.

Pentru milioane de credincioși, valoarea Coroanei transcende dovezile empirice. Ea este un punct focal pentru rugăciune și conectare spirituală cu sacrificiul lui Hristos. Semnificația sa rezidă în puterea simbolică de a evoca dragostea, suferința, răscumpărarea și speranța. Coroana ilustrează tensiunea dintre credință, istorie și știință, perspective care coexistă în complexitatea sa.

De la instrumentul de batjocură din Pretoriul Ierusalimului, la relicva prețioasă din Sainte-Chapelle și simbolul salvat din flăcările de la Notre-Dame, Coroana de Spini a parcurs o călătorie extraordinară. Relicva încorporează paradoxul creștin: suferința transformată în triumf, umilința în regalitate divină.

Originile sale materiale rămân parțial misterioase, iar autenticitatea absolută nu poate fi probată științific. Totuși, istoria sa documentată și venerarea neîntreruptă îi conferă o greutate culturală și spirituală imensă. Călătoria sa prin imperii, achiziția sa costisitoare, supraviețuirea prin revoluții și incendii contribuie la aura sa.

Astăzi, fie contemplată la Notre-Dame, fie evocată prin spinul de la București, Coroana continuă să fascineze. Rămâne o mărturie a Patimilor lui Hristos și un simbol peren al sacrificiului, iubirii divine și speranței în răscumpărare, conectând credincioșii cu evenimentele fondatoare ale credinței lor.