Fie că vorbim de viiturile devastatoare din Texas sau de inundațiile care au lovit recent numeroase localități din România, atenția publică se concentrează pe distrugerile imediate și pe pierderile de vieți omenești. Însă, după ce apele se retrag, un pericol invizibil și persistent rămâne, avertizează cercetătorii.
Amploarea dramei actuale este reflectată de mobilizarea excepțională a forțelor de intervenție. Conform ultimelor raportări ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), sute de pompieri militari, cu zeci de mijloace tehnice, acționează în zonele afectate de inundații, sprijiniți de resurse suplimentare din alte șase județe. Elicopterele SMURD efectuează misiuni critice de salvare, recuperând prin troliu persoanele izolate pe acoperișuri sau în case înconjurate de ape, o dovadă a faptului că prioritatea absolută este salvarea vieților în fața furiei naturii. Însă după ce apele se retrag, un alt pericol rămâne.
„În timpul unei inundații se întâmplă multe lucruri. Există impactul direct, dar există și multe alte lucruri care nu se văd.”, explică ecotoxicologul Markus Brinkmann de la Universitatea din Saskatchewan (USask).
Problema, subliniază Brinkmann, este ceea ce se ascunde în apele tulburi. Stațiile de epurare a apelor uzate se revarsă, eliberând agenți patogeni. Mai îngrijorător, însă, este faptul că forța apei agită sedimentele de pe fundul râurilor, eliberând un cocktail de substanțe chimice vechi, blocate acolo de zeci de ani.
Această remobilizare a contaminanților este o preocupare atât de mare, încât a fost inclusă în cel mai recent Raport Frontiers al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), conform phys.org.
Cel mai mare pericol al inundațiilor: un cocktail chimic din trecut
Conform lui Brinkmann, multe dintre aceste substanțe sunt poluanți organici persistenți (POP) – chimicale pe care am încetat să le folosim cu decenii în urmă din cauza legăturilor dovedite cu diverse boli, inclusiv cancer și malformații congenitale.
„Acestea sunt persistente deoarece rămân în mediu pentru o lungă perioadă de timp și nu se degradează,” spune Brinkmann. Odată agitate de inundații, aceste substanțe toxice sunt redistribuite în mediu, depunându-se pe câmpuri și în ecosisteme.
De pe fundul râului, în farfuria noastră
Aici apare o problemă paradoxală. Strategiile moderne de gestionare a inundațiilor se bazează pe lunci inundabile – zone desemnate să preia excesul de apă pentru a proteja orașele. Însă, adesea, aceste lunci sunt folosite și ca pășuni pentru animale.
Când apele contaminate ale inundațiilor acoperă aceste câmpuri, ele depun un strat de poluanți toxici.
„După aceea, vacile vor mânca iarba, iar aceste substanțe chimice pot ajunge în laptele nostru și, uneori, și în carne. Aceste interacțiuni mai puțin evidente sunt cele care trebuie să ne preocupe.”, avertizează Brinkmann.
Astfel, o măsură menită să protejeze infrastructura poate, în mod ironic, să faciliteze contaminarea solului și intrarea toxinelor în lanțul nostru alimentar.
O soluție la nivel înalt
Deoarece eliminarea acestor poluanți din mediu este extrem de dificilă, dacă nu imposibilă, soluțiile trebuie să fie strategice și coordonate.
Brinkmann, a cărui muncă a contribuit la raportul UNEP, susține că este necesară o abordare integrată. Legislația privind protecția împotriva inundațiilor și cea privind gestionarea substanțelor chimice nu mai pot funcționa în paralel.
„Considerăm că legislația trebuie să funcționeze în mod coordonat și că cadrele și liniile directoare trebuie să țină seama de imaginea de ansamblu,” a afirmat cercetătorul.
Contribuția la raportul UNEP, o premieră pentru Brinkmann, a fost o experiență pe care o descrie ca fiind „extraordinară” și esențială pentru a aduce în atenția publicului probleme globale care nu sunt întotdeauna evidente. „Aceste rapoarte sunt menite să stimuleze noi moduri de gândire.”, a concluzionat Markus Brinkmann.
