Cercetătorii au descoperit că țânțarii folosesc infraroșu pentru a depista oamenii

Există ceva la noi care atrage țânțarii. Pe lângă mirosul și respirația noastră, pielea expusă acționează ca un fel de semn luminos de neon care indică faptul că acest „bar de sânge” este deschis pentru afaceri. Acest lucru ne face să ne întrebăm: țânțarii folosesc infraroșu pentru a depista oamenii?

Răspunsul este surprinzător: da, țânțarii folosesc senzori infraroșii localizaţi în antenele lor pentru a-și localiza prada, conform unui nou studiu.

În multe părți ale lumii, înțepăturile de țânțar sunt mai mult decât o simplă iritație; ele pot răspândi agenți patogeni precum dengue, febra galbenă și virusul Zika. Malaria, transmisă de țânțarul Anopheles gambiae, a cauzat peste 600.000 de decese în anul 2022, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății.^[sursa]

Pentru a evita bolile grave sau chiar o simplă mâncărime enervantă, oamenii sunt destul de motivați să găsească modalități de a preveni înțepăturile de țânțari.^[sursa]

Ţânțarii folosesc infraroșu pentru a depista oamenii

Cercetările efectuate de oamenii de știință de la Universitatea din California, Santa Barbara (UCSB), au descoperit că țânțarii folosesc detectarea în infraroșu – împreună cu alte indicii bine cunoscute, precum detectarea CO₂ din respirația noastră și anumite mirosuri corporale – pentru a-și găsi gazdele.

„Țânțarul pe care îl studiem, Aedes aegypti, este extrem de priceput în a găsi gazde umane.”, spune Nicholas DeBeaubien, biolog molecular la UCSB.

Totuși, vederea țânțarilor nu este foarte dezvoltată, iar mirosurile pot fi neconcludente în condiții de vânt sau când gazda este în mișcare. Prin urmare, echipa a bănuit că detectarea în infraroșu ar putea oferi insectelor un instrument fiabil în căutarea hranei.

Doar femelele de țânțar se hrănesc cu sânge, astfel încât cercetătorii au expus cuști conținând câte 80 de femele de țânțar (în vârstă de aproximativ 1-3 săptămâni) la diverse „gazde” fictive, reprezentate de combinații de plăci termoelectrice, CO₂ la concentrații similare cu cele din respirația umană și mirosuri umane, și au înregistrat comportamentele lor de căutare a gazdei timp de cinci minute.

Cercetătorii au definit comportamentul de căutare a gazdei ca fiind „un țânțar care aterizează, se deplasează și își extinde trompa prin plasa cuștii, ceea ce amintește de o femelă care aterizează pe pielea umană și apoi se plimbă în timp ce explorează suprafața cu palpii săi.”^[studiu]

Unii dintre țânțari au fost expuși unei plăci termoelectrice setate la temperatura medie a pielii umane, de 34°C, care a servit și ca sursă de radiații infraroșii. Alții au fost expuși la o temperatură ambientală de 29,5°C – o temperatură care le place țânțarilor, dar care nu emite radiații infraroșii.

Niciun indiciu individual – fie CO₂, miros sau infraroșu – nu a reușit să trezească interesul țânțarilor. Însă dorința aparentă de sânge a insectelor a crescut de două ori atunci când factorul infraroșu a fost adăugat la o combinație de CO₂ și miros.

„Niciun indiciu izolat nu stimulează activitatea de căutare a gazdei. Doar în contextul altor indicii, cum ar fi concentrația ridicată de CO2 și mirosul uman, infraroșu face diferența.”, explică Craig Montell, neurobiolog la UCSB.^[sursa]

Echipa de cercetare a confirmat, de asemenea, că senzorii infraroșii ai țânțarilor se află în antenele lor, unde se găsește o proteină sensibilă la temperatură, TRPA1. Atunci când echipa a eliminat gena responsabilă pentru această proteină, țânțarii nu au mai fost capabili să detecteze radiațiile infraroșii.

Aceste descoperiri explică de ce țânțarii sunt atrași în mod special de pielea expusă și de ce îmbrăcămintea largă – care disipă radiațiile infraroșii – funcționează ca o mantie invizibilă eficientă împotriva lor.

Aceste rezultate ar putea conduce, de asemenea, la dezvoltarea unor metode mai avansate de apărare împotriva țânțarilor, cum ar fi capcane care să utilizeze radiațiile termice ale temperaturii pielii ca momeală.

„În ciuda dimensiunilor lor mici, țânțarii sunt responsabili pentru mai multe decese umane decât orice alt animal. Cercetările noastre îmbunătățesc înțelegerea modului în care țânțarii își găsesc țintele umane și oferă noi posibilități de a controla transmiterea bolilor transmise de țânțari.”, conchide DeBeaubien.