Triunghiul Bermudelor continuă să fascineze oamenii din întreaga lume prin evenimentele sale enigmatice, care par să sfideze legile fizicii. Unele teorii sugerează chiar că această zonă ar putea fi un portal către alte lumi, în timp ce oamenii de ştiinţă au explicaţii mai raţionale. Cu toate acestea, povestea unui vas dispărut în Triunghiul Bermudelor în 1925, reapărut nouă decenii mai târziu, reprezintă un subiect interesant.
În anul 2016, autoritățile cubaneze au descoperit un vas în apele unei zone în care zborurile și navigația erau interzise. După ce au încercat de trei ori să contacteze echipajul de la bord, au mobilizat trei vase de patrulare pentru a intercepta nava misterioasă. Când au ajuns în apropierea ei, au fost șocați: vasul părea vechi de aproape un secol și nu avea echipaj la bord. La o inspecție mai atentă, au constatat că era vorba de legendarul SS Cotopaxi, dispărut în decembrie 1925 în circumstanțe misterioase.[sursa]
SS Cotopaxi, vasul dispărut în Triunghiul Bermudelor în urmă cu un secol
Interiorul navei sugera că nu mai fusese locuită de zeci de ani, ca și cum echipajul s-ar fi evaporat subit. La o a doua verificare, au găsit jurnalul căpitanului Mayer, dar acesta nu conținea nicio informație care să clarifice ce s-a întâmplat cu vasul. Se știe doar că SS Cotopaxi se îndrepta spre Havana, plecase din Charleston, Carolina de Sud, pe 29 noiembrie, transportând 2.340 de tone de cărbune. După două zile pe mare, a dispărut fără urmă timp de 90 de ani, o dispariție pe care experții o consideră uluitoare.
Guvernul cubanez a promis o investigație detaliată pentru a dezvălui misterul vechi de 90 de ani. Triunghiul Bermudelor, situat între Miami, Puerto Rico și Insulele Bermude, este o regiune notorie pentru disparițiile inexplicabile ale navelor și avioanelor. Acest loc este adesea asociat cu fenomene supranaturale care nu pot fi încă explicate, deși există numeroase teorii.
Un mister neelucidat
Triunghiul Bermudelor, cunoscut și sub numele de „Triunghiul Diavolului”, este o zonă aproximativ triunghiulară, cu vârfurile situate la Insulele Bermude, Puerto Rico și Fort Lauderdale, Florida, în Oceanul Atlantic. Se speculează că în această regiune au loc frecvent fenomene paranormale, cum ar fi dispariția inexplicabilă a navelor și aparatelor de zbor, sau evenimente care par să încalce legile fizicii, fiind atribuite chiar și unor entități extraterestre.
Cu toate acestea, Paza de Coastă a Statelor Unite și alte agenții de securitate navală menționează că numărul incidentelor din această zonă nu este mai mare decât în alte regiuni intens circulate ale lumii. Multe dintre presupusele mistere s-au dovedit a fi mai puțin enigmatice la o examinare riguroasă, iar unele dintre ele au fost alimentate de erori și speculații care au persistat de-a lungul decadelor.
Prima mențiune documentată a disparițiilor din zonă a fost făcută în anul 1951 de E.V.W. Jones, într-un articol pentru Associated Press, în care zona era numită „Triunghiul Diavolului” și se subliniau „disparițiile misterioase” ale mai multor nave, aparate de zbor și ambarcațiuni mici. De atunci a rămas numele de Triunghiul Bermudelor.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: