Cea mai veche poveste de dragoste din istorie este scrisă în genele noastre. Şi este legată de momentul în care s-au împerecheat oamenii şi neanderthalienii.
Deși au dispărut în urmă cu aproximativ 40.000 de ani, neanderthalienii continuă să trăiască în ADN-ul celor mai mulți oameni moderni. Persistența acestor gene străvechi indică faptul că strămoșii noștri îndepărtați aveau o slăbiciune pentru hominizii corpolenți și cu nasul mare, iar noile cercetări au dezvăluit exact cum s-au desfășurat aceste vremuri deocheate între specii.
Se estimează că între 1 și 4% din genomul tuturor oamenilor non-africani care trăiesc în prezent provine de la neanderthalieni. Aceste gene au contribuit la modelarea aspectului și comportamentului nostru, deși până acum cercetătorii s-au străduit să recreeze întâlnirile care au dus la acest schimb de material genetic.
Pentru a pune cap la cap povestea, autorii unui studiu care nu a fost încă revizuit de către experți au analizat genomurile a 59 de indivizi Homo sapiens antici, toți cu o vechime cuprinsă între 45.000 și 2.200 de ani. Dintre aceștia, 33 au trăit acum mai mult de 10.000 de ani, celebrul om Ust’-Ishim din Siberia fiind printre cei mai bătrâni dintre ei.[sursa]
Când s-au împerecheat oamenii și neanderthalienii
Aceste genomuri preistorice au fost apoi comparate cu cele aparținând unui număr de 275 de oameni actuali din întreaga lume. Cu ajutorul unui program informatic, cercetătorii au reușit să urmărească evoluția genelor omului de Neanderthal de-a lungul mileniilor și să calculeze exact câte generații ar fi fost necesare pentru ca acestea să se diferențieze în felul în care au făcut-o.
„Măsurând covarianța strămoșilor pentru fiecare dintre cei 16 indivizi străvechi care au trăit în urmă cu 40.000 și 20.000 [de ani], am dedus că fluxul de gene neandertaliene a avut loc între 321 și 950 de generații înainte ca acești indivizi să trăiască.”, scriu autorii studiului. Mai exact, aceștia au constatat că fluxul de ADN de Neanderthal în genomul uman modern a avut loc pe o perioadă de 6.832 de ani, momentul mediu de introgresie fiind acum 47.124 de ani.
Impactul complet al acestei mângâieri preistorice este un lucru pe care încă încercăm să îl deslușim, deși este clar că strămoșii Neanderthalului nu se regăsesc în toate regiunile genomului nostru. Unele regiuni sunt complet lipsite de ADN de Neanderthal și, prin urmare, sunt cunoscute ca „deșerturi arhaice”, în timp ce altele conțin niveluri neobișnuit de ridicate de variante de Neanderthal.
Acest lucru sugerează că o mare parte din materialul genetic pe care l-am preluat de la străvechii noștri verișori a fost probabil dăunător și, prin urmare, a dispărut ca urmare a selecției naturale. Cu toate acestea, este posibil ca anumite gene să fi conferit avantaje de supraviețuire și să fi fost transmise din generație în generație.
Explorând acești așa-numiți „candidați ai introgresiunii adaptative”, cercetătorii au dat peste 347 de gene de Neanderthal care sunt bine conservate atât în populațiile antice, cât și în cele actuale, „sugerând că multe dintre aceste gene au fost imediat benefice pentru oamenii moderni, pe măsură ce s-au confruntat cu noi presiuni de mediu în afara Africii.”
Potrivit cercetătorilor, aceste gene de Neanderthal utile se găsesc în mare parte în regiuni ale genomului care sunt „legate de pigmentarea pielii, metabolism și imunitate”.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
