O fâșie de pământ de numai 31 de kilometri pătrați, situată în largul coastelor Canadei, și-a câștigat un renume sinistru: „cimitirul Atlanticului de Nord”. Este un loc unde sute de ambarcațiuni, de la corăbii din secolul al XVI-lea la vase de mari dimensiuni din secolul XX, și-au găsit sfârșitul, luând cu ele nenumărate echipaje.

La 300 de kilometri distanță de Halifax, această limbă de pământ sub formă de semilună poartă numele de Insula Sable. Acoperită în mare parte cu nisip și o vegetație formată din ierburi înalte sau plante pitice, insula este populată aproape exclusiv de cai sălbatici. Este un loc fără adăpost, bătut de vânturi reci și lăsat la cheremul intemperiilor, un coșmar pentru marinari. De-a lungul secolelor, în mod misterios, sute de nave s-au izbit direct de țărmurile sale nisipoase.
Descoperită oficial de exploratorul portughez Joao Alvares Fagundes în anul 1520, insula i-a purtat inițial numele: Fagunda. Ulterior, a apărut pe hărțile portugheze sub diverse denumiri, precum Santa Cruz, Barcelos sau Isola della Rena. În jurul anului 1600, odată cu instalarea francezilor în zonă, insula a fost redenumită „Sable” – „nisip” în franceză – datorită coastelor sale acoperite cu nisip fin și alb.
De ce insula Sable este o capcană mortală
Cu o lungime de 40 de kilometri și o lățime de numai 1.2 kilometri, teritoriul este puțin ospitalier. Pe insulă nu cresc copaci. Curenții oceanici îi modelează constant forma și au creat bariere de nisip subacvatice periculoase, care se întind pe o distanță de 30 de kilometri în multe părți ale sale. Aici, curentul cald al Gulf Stream-ului se întâlnește cu cel rece al Labradorului, dând naștere unor cețuri dese care ascund insula timp de 125 de zile pe an. Deși este o picătură în ocean, locația sa a plasat-o direct pe rutele comerciale transatlantice, motiv pentru care existența ei a fost semnalată pe hărți încă din epoca marilor descoperiri.
Insula Sable a fost un loc blestemat pentru marinari, dar și pentru antreprenorii care își pierdeau mărfurile și pentru armatorii ale căror nave erau înghițite. Din cauza cețurilor și a barierelor de nisip, navele se înfigeau efectiv în țărm fără a-l observa. Situația era complicată de curenții oceanici extrem de înșelători, care puteau schimba brusc direcția de deplasare a vaselor. Accidentele erano grave, epavele rămânând prinse în nisip și maluri, cu pagube însemnate.
Conform estimărilor, în jurul insulei au fost înregistrate nu mai puțin de 350 de epave. Insula nu este doar un cimitir al navelor, ci și unul al victimelor. Fiind un loc fără adăpost și cu resurse limitate – în afara câtorva surse de apă dulce și iarbă – supraviețuirea era aproape imposibilă.
Naufragiile erano atât de grave încât mulți mureau înecați aproape de țărm. Efectiv, ambarcațiunile se izbeau brusc de barierele nisipoase, care le ieșeau brusc în față. Odată înfipte, erau distruse de valuri și curenți, fără ca echipele de salvare să mai poată interveni. Se crede că o parte din caii care s-au sălbăticit pe insulă provin din naufragii.
Tragediile care au creat „cimitirul Atlanticului de Nord”
Primul mare naufragiu consemnat a avut loc în anul 1583. Nava britanică HMS Delight naviga împreună cu o fregată regală comandată de Sir Humphrey Gilbert, un aventurier și explorator din timpul domniei Elisabetei I. HMS Delight, încărcată cu o cantitate mare de provizii, s-a lovit de unul dintre pragurile nisipoase, neobservat din cauza ceții, și s-a scufundat. Fregata care o asista nu a putut interveni din cauza apei prea mici. Mare parte din echipaj s-a înecat.
O altă catastrofă notabilă s-a petrecut la sfârșitul secolului al XIX-lea, când nava La Bourgogne, considerată cea mai rapidă navă de linie franceză a anilor 1880, a eșuat. Pierdută în ceață, a lovit o ambarcațiune britanică înainte de a se izbi de nisipurile insulei. Peste 500 de oameni, aproape 90% dintre pasageri, s-au înecat.
Sute de nave, aproximativ 350, au eșuat pe țărmurile Insulei Sable, iar mii de oameni au murit, fie în apele din jur, fie pe insulă. Din această cauză, guvernul britanic a fondat în anul 1801 „Humane Establishment on Sable Island”, o organizație care opera două stații de salvare, câte una la fiecare capăt al insulei. Echipate cu personal permanent, acestea au ajutat mulți naufragiați timp de peste un secol, deși angajații duceau o viață grea. Odată cu apariția noilor instrumente de navigație, accidentele s-au rărit, iar personalul a fost retras.
Accidente, deși mai rare, au continuat să se petreacă în zonă. Ultimul naufragiu cunoscut a avut loc în anul 1999, când iahtul Merrimac s-a izbit de insulă. Echipajul a fost salvat de angajații unei platforme petroliere din apropiere.
Cimitirul Atlanticului de Nord
7 fapte cheie despre Insula Sable
1. „Cimitirul Atlanticului de Nord”
O fâșie de nisip (Insula Sable), la 300km de Canada, unde s-au scufundat peste 350 de nave și mii de oameni au murit.
2. Capcana: Ceața densă
Aici se întâlnește curentul cald (Gulf Stream) cu cel rece (Labrador), învăluind insula în ceață 125 de zile pe an.
3. Capcana: Nisipul subacvatic
Bariere de nisip subacvatice periculoase, care se întind pe 30 km, făceau ca navele „să se înfigă” în țărm fără avertisment.
4. Locuitorii: Caii sălbatici
Insula nu are copaci, doar iarbă. Este populată de cai sălbatici, despre care se crede că provin din naufragii.
5. Naufragiul HMS Delight (1583)
Nava britanică, plină cu provizii, s-a lovit de pragurile de nisip din cauza ceții și s-a scufundat. Echipele de salvare nu au putut interveni.
6. Naufragiul „La Bourgogne”
O navă franceză rapidă, pierdută în ceață, s-a izbit de nisipuri. Peste 500 de oameni (90% dintre pasageri) s-au înecat.
7. Stațiile de salvare
În 1801, a fost fondat un „Stabiliment Umanitar” cu două stații de salvare pe insulă, care au operat peste un secol.












