Numele său a răsunat peste milenii: Khufu, cunoscut grecilor antici sub numele de Cheops. A fost un rege al Egiptului antic, al doilea faraon ce a pășit pe tronul puternicei a Patra Dinastii, într-o epocă de aur cunoscută drept Vechiul Regat.
Descifrarea trecutului îndepărtat este adesea o provocare; datele precise se pierd în nisipurile timpului, lăsând în urmă doar fragmente de mărturii. Totuși, din aceste piese de puzzle, istoricii și arheologii reconstituie vieți apuse. În cazul lui Khufu, se estimează că domnia sa s-a desfășurat aproximativ între anii 2589 și 2566 î.Hr.
Khufu i-a urmat la tron tatălui său, faraonul Sneferu (cunoscut și sub numele elenizat Soris), vizionarul fondator al celei de-a Patra Dinastii. Însă Khufu avea să-și depășească tatăl în renume, legându-și pentru eternitate numele de una dintre cele mai ambițioase construcții ale omenirii: Marea Piramidă din Giza, un proiect colosal despre care se crede că a necesitat efortul susținut a zeci de mii de oameni timp de aproximativ 20 de ani.[sursa]
Faraonul Khufu a comandat una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii: Marea Piramidă din Giza
Această structură gigantică nu era doar un simplu mormânt; era o declarație de putere, un simbol palpabil al autorității sale divine pe Pământ. Complexul funerar ce o înconjoară, cu piramide mai mici dedicate reginelor lui Khufu și temple destinate ritualurilor post-mortem, amplifică și mai mult grandoarea proiectului său.
Marea Piramidă din Giza, emblema incontestabilă a Egiptului, se înalță sfidând timpul. Este ultimul bastion al Celor Șapte Minuni ale Lumii Antice și un sit protejat de Patrimoniul Mondial UNESCO. Odinioară loc de veci pentru regele Khufu și, posibil, templu închinat zeului soare Ra, piramida a deținut recordul pentru cea mai înaltă structură din lume timp de milenii, până la apariția zgârie-norilor moderni.
Chiar și astăzi, cu o înălțime actuală de aproximativ 138 de metri și laturi ale bazei de circa 230 de metri, Marea Piramidă rămâne una dintre cele mai masive construcții de pe Pământ, eclipsând monumente emblematice precum Statuia Libertății sau Big Ben.
Se estimează că greutatea totală a piramidei atinge cifra uluitoare de 5,7 milioane de tone. Fiecare dintre cele aproximativ 2,3 milioane de blocuri de piatră cântărește, în medie, 3 tone – echivalentul unui mic elefant – iar unele dintre aceste pietre masive au fost transportate de la cariere aflate la peste 800 de kilometri distanță. Cercetătorii reconstituie imaginea muncitorilor egipteni folosind sănii ingenioase de lemn, trase pe nisipul deșertului. Un detaliu fascinant: se crede că udarea nisipului din fața săniilor reducea frecarea, facilitând transportul acestor încărcături colosale.
O armată de oameni, estimată la aproximativ 20.000 de muncitori, a contribuit la ridicarea acestui monument legendar. Deși metodele exacte folosite pentru a finaliza lucrarea rămân parțial învăluite în mister, teoria predominantă sugerează un sistem complex de rampe, pârghii și role, utilizat cu măiestrie pentru a ridica și a poziționa blocurile de piatră la înălțimi amețitoare.
Construită acum peste 4.500 de ani, Marea Piramidă nu este doar o relicvă a trecutului; este o capsulă a timpului și o atracție magnetică. Anual, peste 14 milioane de turiști din întreaga lume vin în Egipt pentru a admira această minune a ingineriei și a voinței umane, pășind pe urmele faraonului Khufu.
Cine a fost Khufu și cine îl numea Cheops
Imaginea lui Khufu în istorie este însă complexă. Așa cum am menționat, el a fost al doilea rege al Dinastiei a IV-a (domnind, conform celor mai acceptate datări, cca. 2589-2566 î.Hr.). Secole mai târziu, istoricul grec Herodot, în relatările sale despre Egipt, avea să picteze un portret sumbru al domniilor lui Khufu și a fiului său, Khafre, descriindu-le ca pe 106 ani de opresiune și suferință. Această viziune contrastează puternic cu reputația postumă a lui Khufu în Egipt, unde era amintit ca un conducător înțelept.
Herodot, supranumit „părintele istoriei”, care a călătorit și a scris în secolul al V-lea î.Hr., ne-a lăsat în monumentala sa lucrare „Istoriile” observații neprețuite despre culturile antice. Printre acestea se numără și povestea controversată conform căreia Khufu, disperat să finanțeze construcția piramidei, ar fi recurs la măsuri extreme, mergând până la a-și forța propria fiică să se prostitueze pentru a strânge fondurile necesare.
Totuși, această anecdotă senzaționalistă este privită cu mult scepticism de egiptologii moderni. Majoritatea argumentează că narațiunea lui Herodot nu se aliniază cu înțelegerea actuală a societății egiptene antice și a rolului sacru al faraonului. Mai mult, lipsesc cu desăvârșire dovezi arheologice sau texte contemporane care să confirme o astfel de acuzație șocantă.
O altă afirmație a lui Herodot, aceea că Marea Piramidă ar fi fost construită de sclavi sub biciul unui tiran, a fost, de asemenea, infirmată în mare parte. Descoperirile arheologice recente, inclusiv rămășițele unor așezări ale muncitorilor și mormintele acestora, sugerează că magnificul monument a fost ridicat nu de sclavi, ci de echipe de muncitori calificați și recrutați din tot Egiptul, care erau bine hrăniți și îngrijiți.
Născut în tumultuosul mileniu al III-lea î.Hr., Khufu făcea parte dintr-o ilustră familie regală. Mama sa era regina Hetepheres I, iar tatăl său, regele Sneferu, fondatorul dinastiei. Viața sa personală, deși parțial umbrită, dezvăluie cel puțin două soții: Meritites I, probabil sora sa vitregă și mama prințului moștenitor Kawit (și posibil a succesorului Djedefre), și Henutsen, despre care se crede că ar fi fost, de asemenea, una dintre surorile sale vitrege și mama altor copii regali.
În timpul domniei sale, Khufu a întreținut legături comerciale importante, inclusiv cu orașul Byblos (în Libanul de astăzi). De aici provenea prețiosul lemn de cedru de Liban, esențial pentru construcția bărcilor funerare robuste, dintre care unele exemplare remarcabil conservate au fost descoperite sigilate în gropi la baza Marii Piramide.
Paradoxal, deși a comandat una dintre cele mai impunătoare și durabile structuri de pe Pământ, singura reprezentare tridimensională completă a faraonului Khufu care a supraviețuit până astăzi este o statuetă minusculă. Descoperită în anul 1903 la Abydos, statueta din fildeș, înaltă de doar 7,5 centimetri, îl înfățișează pe rege așezat pe tron, purtând coroana roșie distinctivă a Egiptului de Jos. Un contrast izbitor între scara monumentului său funerar și modestia singurului său portret cunoscut.
Khufu a lăsat în urmă o numeroasă progenitură, având cel puțin 16 copii. Printre aceștia se numără Djedefra și Khafre, care aveau să-i urmeze pe tron, continuând tradiția constructoare a dinastiei.
Circumstanțele exacte ale sfârșitului lui Khufu rămân necunoscute. Nicio inscripție, niciun papirus descoperit până acum nu oferă detalii clare despre ultimii săi ani sau despre moartea sa. Știm doar data aproximativă a trecerii sale în neființă, plasată în jurul anului 2566 î.Hr., lăsând în urmă o piramidă ce continuă să fascineze și să domine orizontul, mărturie tăcută a ambiției unui rege și a ingeniozității unui popor.
10 curiozități despre Khufu (Cheops)
#1. Un faraon născut din unirea a două mari dinastii
Venit pe lume în tumultuosul mileniu al III-lea î.Hr., Khufu (pe care grecii l-au numit Keops) nu era doar un membru al familiei regale; el aparținea liniei de sânge care a definit a Patra Dinastie a Egiptului. Se crede că mama sa a fost regina Hetepheres I, iar tatăl său, regele Sneferu, vizionarul fondator al dinastiei – deși unii istorici iau în calcul posibilitatea ca Sneferu să fi fost tatăl său vitreg.
Hetepheres însăși era fiica lui Huni, ultimul faraon al Dinastiei a III-a. Astfel, căsătoria ei cu Sneferu a reprezentat o mișcare strategică crucială, unind două linii regale puternice, consolidând puterea noii dinastii și asigurând, în cele din urmă, ascensiunea lui Khufu pe tronul Egiptului.[sursa]
#2. Un nume divin: „Khnum este protectorul meu”
Deși istoria l-a reținut adesea sub forma prescurtată, Khufu, numele complet al faraonului purta o rezonanță divină: Khnum-khufwy. Acest nume era un omagiu adus lui Khnum, una dintre cele mai vechi și venerate zeități din panteonul egiptean.
Khnum era considerat gardianul sacru al izvoarelor Nilului și, mai mult, zeul olar care modela trupurile copiilor umani pe roata sa. Pe măsură ce cultul său a câștigat popularitate, numele teoforice (care invocă o zeitate) au devenit comune. Astfel, numele complet al tânărului prinț, Khnum-khufwy, se traducea printr-o rugăciune și o declarație de credință: „Khnum este protectorul meu”.
#3. Misterul anilor de domnie: o numărătoare derutantă a vitelor
Cât timp a condus Khufu destinele Egiptului? Deși domnia sa este plasată frecvent în intervalul de 23 de ani dintre 2589 și 2566 î.Hr., durata exactă rămâne o enigmă istorică. Puținele documente datate din vremea sa fac referire la un sistem specific epocii, dar frustrant pentru istorici: numărătoarea vitelor. Aceasta era metoda prin care se colectau impozitele în întreg regatul și servea adesea ca reper temporal (de exemplu, „în anul celei de-a 17-a numărători a vitelor”).
Marea necunoscută este frecvența acestui recensământ – anual sau bianual? Această incertitudine face dificilă calcularea precisă a anilor. Analizând dovezile fragmentare, unii cercetători sugerează că domnia sa ar fi putut dura cel puțin 26-27 de ani, poate chiar peste 34 sau, după unele estimări, până la 46 de ani.
#4. Reginele lui Khufu: două surori, două destine?
Tradiția și descoperirile arheologice indică faptul că Khufu a avut cel puțin două soții principale. Prima, Meritites I, se pare că a fost sora sa vitregă și o figură extrem de influentă, bucurându-se de favorurile atât ale lui Sneferu, cât și ale lui Khufu. Aceasta este considerată mama prințului moștenitor Kawab, fiul cel mare al faraonului, și posibil și a lui Djedefre, cel care avea să-i urmeze la tron.
A doua soție importantă a fost Henutsen, despre care se speculează că ar fi fost, de asemenea, sora sa vitregă, deși informațiile despre viața ei sunt limitate. Aceasta a fost mama a cel puțin doi prinți, Khufukhaf și Minkhaf. Se crede că destinele acestor două regine s-au reunit în viața de apoi, mormintele lor fiind identificate în piramidele mai mici din complexul funerar de la Giza, dedicate reginelor.
#5. Orizonturi comerciale: cedrul prețios din Byblos
Depășind granițele tradiționale ale Egiptului, Khufu a cultivat relații comerciale externe. Dovezile arată legături semnificative cu orașul Byblos, situat pe coasta Libanului de astăzi. Miza principală a acestui comerț era achiziționarea prețiosului și rezistentului lemn de cedru libanez. Acesta era un material esențial pentru construcția bărcilor funerare, ambarcațiuni simbolice și practice menite să-l poarte pe faraon în călătoria sa spre lumea de dincolo.
Mai multe astfel de bărci magnifice, unele uimitor de bine conservate, au fost descoperite demontate și îngropate ritualic în apropierea Marii Piramide.
#6. Stăpânul resurselor: dezvoltarea mineritului egiptean
Viziunea lui Khufu nu s-a limitat la construcții; el a înțeles importanța strategică a resurselor naturale. Pentru a susține proiectele sale ambițioase și pentru a procura materiale prețioase, faraonul a impulsionat dezvoltarea industriei miniere. În situl Wadi Maghareh, cunoscut egiptenilor antici drept „Terasele de Turcoaz”, au fost descoperite reliefuri impresionante ce îl înfățișează pe Khufu, atestând exploatarea cuprului și a turcoazului.
Numele său apare, de asemenea, pe inscripții din cariere renumite precum Hatnub (sursă de alabastru) și Wadi Hammamat (de unde se extrăgeau bazalt și cuarț aurifer). Desigur, calcarul și granitul erau extrase în cantități masive, alimentând un proiect de construcție… monumental.
#7. Moștenirea supremă: Akhet-Khufu, orizontul lui Khufu
Construită pe parcursul a aproximativ 27 de ani (conform acestei cronologii), Marea Piramidă din Giza este, fără îndoială, testamentul nepieritor al lui Khufu. Este cea mai mare dintre piramidele de pe platoul Giza și, pentru mult timp, cea mai mare din lume. Ridicată pentru a servi drept mormânt etern marelui faraon, acesta a numit-o poetic Akhet-Khufu – „Orizontul lui Khufu”. Alegând strategic un platou înalt, Khufu s-a asigurat că monumentul său va fi vizibil de la mare distanță.
Cu cei 146 de metri ai săi inițiali, piramida a dominat orizontul planetei timp de aproape patru milenii, fiind cea mai înaltă construcție realizată de om până când, în 1311 d.Hr., a fost depășită de turla Catedralei Lincoln din Anglia. Astăzi, ea rămâne singura dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice care încă ne privește peste veacuri.
#8. Paradoxul faraonului: o singură statuetă minusculă
Este una dintre marile ironii ale istoriei: omul care a comandat una dintre cele mai colosale și impunătoare structuri de pe Pământ este reprezentat într-o singură statuetă completă descoperită până acum… și aceasta este incredibil de mică!
Găsită în anul 1903 în situl sacru de la Abydos, statueta din fildeș măsoară doar 7,5 centimetri înălțime. Îl înfățișează pe faraon așezat solemn pe tron, purtând coroana roșie distinctivă a Egiptului de Jos. Scopul ei exact se pierde în negura timpului – poate a fost folosită în ritualurile cultului său funerar sau a servit drept ofrandă modestă adusă memoriei sale în anii ce au urmat.
#9. O familie numeroasă: moștenitori regali pe tronul Egiptului
Khufu a lăsat în urmă o familie numeroasă, cu nu mai puțin de 14 copii cunoscuți (9 fii și 5 fiice – conform acestei surse). Printre aceștia se numără doi fii care aveau să-i calce pe urme și să poarte coroana dublă a Egiptului: Djedefra și Khafre.
De altfel, saga constructivă a familiei a continuat pe platoul Giza: a doua cea mai mare piramidă îi aparține lui Khafre, iar cea de-a treia, cea mai mică dintre cele trei mari piramide, a fost construită pentru fiul lui Khafre și nepotul lui Khufu, faraonul Menkaure.
#10. O moștenire contestată: tiran sau conducător vizionar?
Imaginea lui Khufu transmisă de istorie este una complexă, plină de contraste. După moartea sa, un cult funerar dedicat lui a înflorit la Giza și a cunoscut o revitalizare surprinzătoare aproape 2000 de ani mai târziu, în timpul Dinastiei a 26-a, semn al unei venerații de durată. Cu toate acestea, nu toți l-au privit cu admirație. Istoricul grec Herodot, scriind la secole distanță, l-a portretizat ca pe un tiran crud și nemilos, acuzându-l că ar fi folosit munca sclavilor pentru a ridica Marea Piramidă.
Majoritatea egiptologilor moderni consideră însă aceste relatări drept tendențioase, reflectând mai degrabă perspectiva greacă asupra unor astfel de proiecte monumentale, văzute ca rezultate ale lăcomiei și opresiunii. Dovezile arheologice recente par să contrazică viziunea lui Herodot, sugerând că magnificul monument a fost construit nu de sclavi, ci de zeci de mii de muncitori calificați, recrutați și bine organizați. Moștenirea lui Khufu rămâne, astfel, un amestec de admirație pentru realizările sale inginerești și dezbateri privind adevărata natură a domniei sale.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
