Cine au fost etruscii, puternicii locuitori ai Italiei de dinaintea romanilor

Cine au fost etruscii, locuitorii peninsulei italice de dinaintea romanilor? Etruscii au fost o civilizație antică a Italiei, a cărei limbă și cultură rămân în mare parte un mister. Totuși, bogăția artefactelor lor ne oferă indicii valoroase despre cine au fost acești oameni.

Popor puternic și autohton, etruscii au trăit în Italia preromană din secolul al IX-lea î.Hr., lăsând o amprentă artistică durabilă asupra civilizației occidentale. Însă limbajul și cultura lor misterioasă au provocat dezbateri între istorici și arheologi de-a lungul secolelor.

Unul dintre motivele acestei enigme este faptul că foarte puține dintre textele lor literare au supraviețuit, cu excepția inscripțiilor funcționale și a textelor funerare. Totuși, ceea ce a rămas este o abundență de artefacte – de la oglinzi de bronz și bijuterii din aur fin, până la sculpturi din teracotă și ceramică deosebită. Studiind aceste obiecte, putem începe să deslușim câteva dintre detaliile despre cine erau cu adevărat etruscii.^[sursa]

Cine au fost etruscii

Etruscii locuiau într-o serie de așezări independente în regiunea cunoscută drept Etruria antică, care, la apogeul puterii lor, se întindea pe teritoriile actuale ale Toscanei, Umbriei și Lazio. Aceste comunități (orașele mai mari fiind adesea numite „orașele Ligii”) împărtășeau o limbă și o cultură comună, dar erau autonome și uneori angajate în conflicte între ele.

Teritoriul lor era bogat în resurse naturale precum cuprul și fierul, iar până în anul 750 î.Hr. etruscii dezvoltaseră legături comerciale extinse cu orașe din întreaga Mediterană.

Elita etruscă a început să importe produse de lux din Siria, Asia Mică și, în special, din Grecia. Începând cu 575 î.Hr., meșteșugari greci s-au stabilit în Etruria, deschizând ateliere pentru a satisface cererea etruscă de produse grecești. Unele dintre cele mai frumoase vase grecești descoperite vreodată au fost găsite în mormintele etruscilor.

Etruria și Roma

În secolul al VI-lea î.Hr., Roma era o așezare urbană în creștere, condusă de regi. Trei dintre acești regi – Tarquinius Priscus, Servius Tullius și Tarquinius Superbus – erau de origine etruscă, un simbol clar al influenței Etruriei în Italia acelor vremuri. Sub domnia acestor regi etrusci, Roma a devenit un oraș puternic atât din punct de vedere economic, cât și militar.

Servius Tullius, în special, este creditat cu stabilirea bazelor instituțiilor politice și juridice ale Romei. Cu toate acestea, succesul acestor regi a atras și resentimente, iar în anul 509 î.Hr., monarhia a fost răsturnată, marcând începutul Republicii Romane.

Pe măsură ce Roma își extindea puterea, a început să cucerească și să anexeze triburile și orașele învecinate. În decurs de 200 de ani, întreaga Etrurie a fost absorbită în imperiul roman, iar identitatea etruscă a devenit parte a istoriei.

Limba etruscilor

Limba etruscă a rămas un mister de-a lungul secolelor, deși în ultimele decenii s-au făcut progrese în înțelegerea sa. Aceasta rămâne evazivă deoarece este o limbă izolată din punct de vedere lingvistic, neavând legături directe cu limbile indo-europene, cum ar fi latina sau greaca.

Scrisul etrusc folosea un alfabet, cu litere similare celor grecești. Deși unele texte pot fi înțelese din context, în special inscripțiile epitafice, cunoștințele noastre despre gramatica și vocabularul etrusc rămân limitate.

Nu s-au păstrat texte literare, cum ar fi poezii sau scrisori, dar în secolul al XIX-lea a fost descoperită o scriere etruscă pe fâșii de in care înveleau o mumie egipteană. Această descoperire, cunoscută sub numele de „Cartea de in”, este cel mai lung text etrusc cunoscut. Deși mare parte a textului este dificil de interpretat, se crede că ar fi un calendar religios, cu referințe la date și zeități.

Religia etruscilor

Religia etruscă pare să fi gravitat în jurul credințelor și practicilor divinatorii. Din picturile funerare și altarele lor, știm că venerau o varietate de zei și zeițe, unii dintre aceștia fiind adoptați din panteonul grecesc.

Tin/Tinia era echivalentul etrusc al lui Zeus, în timp ce Uni, soția sa, corespundea Herei. Fiica lor, Menrva, zeița războiului, a artei și a înțelepciunii, a fost absorbită ulterior în religia romană sub numele de Minerva.

Preoții etrusci practicau arta divinației, interpretând semnele date de natură. De exemplu, fiecare eveniment public important începea cu examinarea ficatului unui animal sacrificat.

Au fost descoperite șabloane de bronz, etichetate, despre care se crede că erau folosite în aceste ceremonii pentru a ghici semnificația anumitor semne observate pe ficatul animalului. Această practică a fost preluată și respectată cu strictețe de romani.

Arta etruscă

Etruscii sunt, poate, cel mai bine cunoscuți astăzi pentru excepționala lor cultură artistică materială, manifestată prin ceramică, sculptură în teracotă, bijuterii și lucrări din bronz. Începând cu secolul al VI-lea î.Hr., stilurile și modelele folosite de meșterii etrusci reflectă influența profundă pe care cultura grecească a exercitat-o asupra Etruriei, dovedind interacțiunile strânse dintre aceste civilizații.

Unul dintre cele mai timpurii exemple ale măiestriei etrusce este reprezentat de urnele de colibă din teracotă, datând din secolul al VIII-lea î.Hr. Aceste urne cinerare, folosite pentru păstrarea cenușii decedaților, sunt remarcabile nu doar prin funcționalitate, ci și prin forma lor ingenioasă de case miniaturale, adesea decorate cu detalii elaborate și dotate cu uși detașabile, menite să ofere un adăpost sigur spiritelor celor trecuți dincolo. Urnele nu sunt doar simple recipiente funerare, ci reproduceri miniaturale ale locuințelor și clădirilor sacre din acea perioadă, reflectând astfel importanța acordată după-morții în cultura etruscă.

În secolul al VII-lea î.Hr., apare o formă distinctă de ceramică etruscă, cunoscută sub numele de bucchero. Această ceramică se distinge prin suprafața sa neagră sau gri lucioasă, obținută printr-un proces specializat de ardere. Extrem de decorativă și ulterior imitată de olarii greci, ceramica bucchero era frecvent găsită în mormintele etrusce, sugerând preferința elitei pentru acest material ca simbol al puterii și al statutului social.

Etruscii erau, de asemenea, maeștri ai lucrărilor în bronz, faima lor fiind în special legată de oglinzile decorative. Un număr impresionant de oglinzi au fost descoperite în mormintele etrusce, indicând valoarea lor prețioasă atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Partea reflectorizantă era obținută prin ardere sau argintare, în timp ce reversul era adesea gravat cu scene detaliate din mitologia greacă, un alt indiciu al influenței culturale externe. Aceste oglinzi nu aveau doar o funcție practică, ci și un simbolism profund, fiind adesea oferite ca daruri de nuntă și, astfel, devenind obiecte cu o valoare sentimentală și monetară considerabilă.

Poate cele mai notabile realizări artistice ale etruscilor se regăsesc în aurărie și bijuterii. Orfevreii etrusci excelau în tehnicile de granulație și filigran, depășind chiar și măiestria omologilor lor greci. Granulația, procesul prin care mici granule de metal sunt aplicate pe o suprafață pentru a crea un desen, și filigranul, arta de a modela sârmă metalică fină în modele complicate, erau tehnici comune în bijuteriile etrusce din secolul al VII-lea î.Hr. Exemplare rafinate ale acestor bijuterii au fost descoperite din nordul Franței până în Levant, iar astăzi, una dintre cele mai prețioase colecții de bijuterii etrusce poate fi admirată la Muzeele Vaticanului din Roma.

Este evident că etruscii erau o civilizație profund atrasă de obiectele fine și materialele luxoase. Deși limbajul și practicile lor religioase ne rămân parțial necunoscute, putem aprecia bogăția și sofisticarea culturii lor, precum și influențele externe pe care le-au absorbit și transformat în propria lor artă.

În cele din urmă, deși au cedat în fața puterii tot mai mari a Romei, moștenirea artistică a etruscilor va rămâne veșnic vie prin abundența de artefacte pe care le-au lăsat în urmă.