Cine au fost împăraţii Flavieni? Dinastia care a condus Roma vreme de 27 de ani

Împărații Flavieni au condus Roma timp de doar 27 de ani, dar impactul dinastiei lor a depășit cu mult durata scurtă a domniei.

Flavienii și-au pus o amprentă de neșters asupra istoriei Romei. Prin reformele lor, au adus stabilitate, iar marile lor proiecte de construcție sunt astăzi admirate de milioane de oameni din întreaga lume. Acești împărați au condus unele dintre cele mai importante campanii militare ale Romei, folosindu-și victoriile pentru a-și consolida puterea. Continuați să citiți acest articol pentru a descoperi mai multe despre cei trei împărați care au definit moștenirea Imperiului Roman.

Împărații Flavieni: a doua dinastie a Romei Imperiale

Cine au fost Flavienii și ce dinastie au succedat? Aceştia au reprezentat cea de-a doua dinastie a Romei Imperiale, precedați de dinastia Iulio-Claudiană, care a început cu împăratul Augustus în anul 27 î.Hr. și s-a încheiat odată cu moartea împăratului Nero în anul 68 d.Hr.

Iulio-Claudienii — adică împăraţii Augustus, Tiberius, Caligula, Claudius și Nero — au lăsat o moștenire amestecată de glorie și teroare. Moartea lui Nero a declanșat un război civil intens pentru succesiunea imperială, iar anul 69 d.Hr. a devenit cunoscut drept „Anul celor patru împărați”.

După succesiuni scurte și haotice, Galba, Otho și Vitellius nu au reușit să își mențină poziția de împărat. În final, împăratul Vespasian s-a impus, având loialitatea legiunilor din Orient și sprijinul guvernatorului roman al Siriei. Vespasian a fondat dinastia Flaviană, conducând Roma timp de un deceniu, până la moartea sa, în anul 79 d.Hr.^[sursa]

Una dintre cele mai scurte, dar influente dinastii ale Romei

Deși domnia împăraților Flavieni a durat doar 27 de ani, aceștia au avut un impact remarcabil asupra Romei imperiale. Reformele lor au modelat multe aspecte ale guvernării care au rămas valabile timp de un secol. Vespasian, de exemplu, a reformat Senatul Roman, aducând în rândurile acestuia ofițeri din clasa ecvestră (eques, “călăreț”, de la lat. equus, „cal“, plural equites; adesea tradus prin „cavaler“), care au contribuit cu averi personale, și membri din provinciile italice, care au adus perspective locale esențiale pentru administrarea Imperiului.

Vespasian a reorganizat și armata, consolidând loialitatea și profesionalismul soldaților, o măsură necesară după conflictele războiului civil. În plus, a reformat sistemul fiscal, care fusese destabilizat de Nero. Prin taxe și abolirea politicilor financiare iresponsabile, a redresat vistieria imperiului, asigurând viabilitatea acestuia pe termen lung.

Reformele flaviene au continuat să modeleze Roma mult după ce dinastia lor s-a încheiat, iar lucrările lor de construcție, precum Colosseumul, sunt dovezi palpabile ale acestei moșteniri durabile.

Ascensiunea lui Vespasian: din soldat la împărat

Vespasian este remarcabil pentru faptul că a fost primul împărat roman fără origini aristocratice sau legături de sânge cu dinastia Iulio-Claudiană. Născut în anul 9 d.Hr., Vespasian și-a început cariera militară în timpul invaziei Britaniei, între anii 43-44 d.Hr., condusă de împăratul Claudius. Cucerirea Britaniei, începută de Iulius Cezar, a fost finalizată sub Claudius, nu din necesitate economică sau defensivă, ci pentru a-și consolida autoritatea.

Claudius, nefiind un membru proeminent al familiei imperiale la momentul ascensiunii sale, avea nevoie de o victorie militară pentru a-și legitima domnia, iar invazia Britaniei a fost răspunsul. Romanii valorau realizările militare mai presus de toate, iar Vespasian, ca și Claudius, a excelat în acest domeniu.

Cariera sa a continuat să strălucească pe măsură ce a deținut funcții importante, cum ar fi consul și guvernator al Africii, iar în anul 66 d.Hr. a fost numit comandant în campania de suprimare a revoltei iudaice.

Dinastia Flaviană: o moștenire militară

Vespasian și-a revendicat tronul pe baza succeselor sale militare, în special prin înfrângerea revoltei iudaice. În anul 66 d.Hr., Nero l-a trimis în Iudeea pentru a restabili ordinea și a apăra granițele estice ale imperiului. Alături de fiul său Titus, Vespasian a recucerit cea mai mare parte a Iudeii până în anul 68 d.Hr., lăsând în urmă doar Ierusalimul și câteva fortărețe rebelde, inclusiv Masada.

Totuși, în timpul acestor campanii, Nero s-a sinucis, iar Roma a fost cuprinsă de război civil. În anul 69 d.Hr., legiunile orientale l-au declarat împărat pe Vespasian, iar acesta s-a întors la Roma pentru a prelua controlul. Fiul său, Titus, a rămas în Iudeea pentru a finaliza cucerirea Ierusalimului, eveniment care a avut loc în anul 70 d.Hr.

Sucesul militar al lui Vespasian și al fiilor săi a avut un rol esențial în consolidarea puterii dinastiei Flaviene. Împărații Flavieni au continuat să-și celebreze victoriile de-a lungul domniei, prin monumente impresionante și monede comemorative răspândite în întregul Imperiu Roman.

Titus: cucerirea Ierusalimului și distrugerea Templului Evreiesc

Titus a devenit împărat la moartea tatălui său, Vespasian, în anul 79 d.Hr. Deși domnia sa a fost scurtă, sfârșindu-se brusc în anul 81 d.Hr., el a rămas în memoria colectivă ca un împărat popular și respectat. Cea mai cunoscută realizare a sa a fost cucerirea Ierusalimului și distrugerea Templului Evreiesc.

În anul 66 d.Hr., evreii s-au răzvrătit împotriva Romei, nemulțumiți de guvernarea coruptă și dorind să-și practice liber tradițiile religioase. Vespasian a înăbușit rapid revolta în cea mai mare parte a Iudeii, lăsându-i lui Titus sarcina de a cuceri Ierusalimul.

În aprilie 70 d.Hr., Titus a început asediul, iar în august a reușit să ia cu asalt orașul și să distrugă Templul. Rămâne o controversă între istorici dacă Titus a încercat să salveze Templul sau dacă a ordonat distrugerea acestuia. Oricum ar fi, Templul, centrul religios al iudaismului, nu a fost niciodată reconstruit.

Erupția Vezuviului în timpul domniei lui Titus

Tot în timpul domniei lui Titus a avut loc un alt eveniment catastrofal — erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr., una dintre cele mai devastatoare erupții vulcanice din istorie. Orașele Pompei și Herculaneum au fost îngropate sub tone de cenușă, iar aproximativ 16.000 de oameni și-au pierdut viața. Orașele au rămas neatinse timp de aproape 1.500 de ani, fiind descoperite ulterior într-o stare remarcabil de bine conservată.

Titus a vizitat locul dezastrului și a oferit ajutor financiar supraviețuitorilor. Această tragedie a lăsat o amprentă profundă asupra locuitorilor Romei, însă, ironic, distrugerea orașului Pompei a oferit posterității o fereastră unică în viața de zi cu zi a Romei antice. Clădirile, operele de artă și obiectele găsite nealterate de trecerea timpului ne oferă astăzi o înțelegere detaliată a culturii, religiei și economiei romane.

Monumente durabile: Colosseumul și Arcul lui Titus

Astăzi, vizitatorii Romei sunt impresionați de două monumente celebre care au legături directe cu dinastia Flaviană: Colosseumul și Arcul lui Titus.

Vespasian a început construcția Colosseumului între anii 70 și 72 d.Hr., folosind pradă obținută în urma războiului evreiesc și a distrugerii Ierusalimului pentru a finanța proiectul. Până la moartea sa din anul 79 d.Hr., Colosseumul era aproape complet, cu trei nivele ridicate. Amplasamentul său a fost ales simbolic de Vespasian pe un teren expropriat de Nero pentru uz personal, în urma Marelui Incendiu al Romei din anul 64 d.Hr.

Prin ridicarea Colosseumului aici, Vespasian a redat acest spațiu publicului roman. Titus a finalizat construcția în anul 80 d.Hr., iar Colosseumul a devenit locul preferat pentru jocuri și spectacole de gladiatori, atrăgând și astăzi peste șase milioane de turiști anual.

Domițian, fratele lui Titus, a ridicat în anul 82 d.Hr. Arcul lui Titus, care comemorează victoriile militare ale familiei. Relieful de pe arc ilustrează triumful cuceririi Ierusalimului și prada luată din Templul Evreiesc, inclusiv faimoasa menora. Această reprezentare rămâne și astăzi una dintre puținele imagini detaliate ale obiectelor din Templu.

Flavienii și Pax Romana

Domițian, ultimul împărat flavian, a domnit între anii 81 și 96 d.Hr., continuând politicile reformatoare ale tatălui și fratelui său. Acesta a încheiat un tratat de pace cu Decebal, regele dacilor, în anul 89 d.Hr. și a continuat să promoveze ofițerii din clasa ecvestră în poziții importante de guvernare, funcții care anterior erau rezervate exclusiv senatorilor.

Cu toate acestea, domnia sa a devenit din ce în ce mai marcată de paranoia și execuții politice, care în cele din urmă au dus la asasinarea sa în anul 96 d.Hr.

Împărații Flavieni au preluat conducerea unui imperiu fragil, aflat la un pas de haos după sfârșitul dinastiei Iulio-Claudiene. Prin reforme administrative, impresionante proiecte de construcție și succese militare, ei au reușit să stabilizeze Roma și să o pregătească pentru o nouă perioadă de prosperitate.

Eforturile lor au creat un cadru care a permis Romei să trăiască o perioadă de pace și dezvoltare, cunoscută ca Pax Romana, ce a durat până în secolul al III-lea. Succesorii lor, Cei cinci împărați buni, au beneficiat de fundația solidă lăsată de Vespasian, Titus și Domițian.