Popoarele Mării au fost o confederație de atacatori navali care, între aproximativ 1276 și 1178 î.Hr., au prădat orașele și cetățile de coastă din regiunea mediteraneană, concentrându-se în special asupra Egiptului. Sunt considerați una dintre principalele cauze ale prăbușirii Epocii Bronzului și, pentru o vreme, au fost văzuți chiar ca factorul decisiv al acestui colaps.
Originea lor rămâne un mister, deoarece singurele surse istorice care documentează activitățile lor sunt egiptene și îi menționează doar în contexte de război. De exemplu, Stelele de la Tanis consemnează: „Au venit din mare în navele lor de război și nimeni nu le-a putut sta împotrivă”. Această descriere este emblematică pentru modul în care egiptenii îi percepeau – ca pe niște invadatori periculoși și de neoprit.
Textele egiptene identifică mai multe triburi care alcătuiau Popoarele Mării, printre care Sherden, Sheklesh, Lukka, Tursha și Akawasha. În afară de Egipt, aceștia au atacat și regiunile Imperiului Hitit, Levantul și alte zone de coastă ale Mediteranei. Originea lor este intens dezbătută, fiind asociată, fără dovezi concludente, cu etruscii, troienii, italicii, filistenii, micenienii sau minoicii. În lipsa unor surse antice care să aducă mai multă claritate, aceste ipoteze rămân pur speculative.
Denumirea „Popoarele Mării” nu apare în nicio inscripție antică. Termenul a fost inventat în anul 1881 de egiptologul francez Gaston Maspero, pornind de la descrierile egiptene care afirmau că acești invadatori veneau „din mare” sau „din insule”, fără a preciza însă care anume. Astfel, adevărata lor origine rămâne necunoscută.
Trei mari faraoni au consemnat confruntările și victoriile lor asupra Popoarelor Mării: Ramses al II-lea, fiul său Merenptah și Ramses al III-lea. Inscripțiile lor, care proclamă mari triumfuri asupra acestor invadatori, reprezintă cele mai detaliate mărturii despre Popoarele Mării disponibile astăzi.[sursa]
Popoarele Mării și Ramses al II-lea
Ramses cel Mare a fost unul dintre cei mai eficienți conducători ai Egiptului antic, remarcându-se prin apărarea granițelor împotriva triburilor nomade și asigurarea securității rutelor comerciale esențiale pentru economia țării. La începutul domniei sale, hitiții au capturat importantul centru comercial Kadesh (în Siria de astăzi), iar în anul 1274 î.Hr., Ramses a condus o campanie militară pentru a-i alunga. Deși a revendicat o mare victorie, inscripțiile hitiților sugerează o altă versiune a evenimentelor. Totuși, relatarea sa rămâne valoroasă nu doar pentru ceea ce spune despre bătălie, ci și pentru informațiile despre Popoarele Mării.
În această inscripție, Popoarele Mării sunt menționate atât ca aliați ai hitiților, cât și ca mercenari în armata egipteană. Nu există detalii despre originea lor, ceea ce i-a făcut pe cercetători să presupună că egiptenii le cunoșteau deja identitatea. Se pare că, la acea vreme, Popoarele Mării erau deja o prezență familiară în regiune.
Ramses povestește și despre o confruntare navală cu Popoarele Mării, în al doilea an al domniei sale, în largul coastei Egiptului. Faraonul a permis flotei acestora să se apropie de gura Nilului, unde își poziționase o mică flotă egipteană într-o formație defensivă. Așteptând ca inamicii să atace ceea ce părea o forță vulnerabilă, Ramses a lansat un contraatac puternic din flancuri, scufundând navele lor. Această bătălie pare să fi implicat doar tribul Sherden, singurii menționați în inscripții. După înfrângere, mulți dintre ei au fost încorporați în armata egipteană, unii ajungând chiar gărzi de elită. Ramses lasă impresia că a eliminat complet amenințarea Popoarelor Mării, dar inscripțiile succesorilor săi contrazic această afirmație.
Inscripția lui Merenptah
Merenptah, fiul și succesorul lui Ramses, a continuat să se confrunte cu atacurile Popoarelor Mării, care, aliate cu libienii, au încercat să invadeze Delta Nilului. În al cincilea an al domniei sale (1209 î.Hr.), Merenptah relatează că Mereye, conducătorul libienilor, a format o coaliție cu Popoarele Mării pentru a ataca Egiptul.
În inscripțiile sale, Merenptah descrie inamicii ca venind „din mările din nord” și îi identifică sub numele de Ekwesh, Teresh, Lukka, Sherden și Shekelesh. De-a lungul timpului, cercetătorii au încercat să stabilească locațiile acestor teritorii și ce populații le-au succedat, însă fără rezultate concludente. Ipotezele despre identitatea Popoarelor Mării sunt numeroase, dar la fel de multe sunt și teoriile care le contestă.
Indiferent cine au fost acești invadatori, Merenptah îi descrie ca pe niște adversari redutabili. Pe zidurile Templului din Karnak și pe stela funerară a propriului său templu, el își proclamă triumful asupra Popoarelor Mării, revendicând o victorie care ar fi protejat Egiptul – cel puțin pentru o vreme.
În această etapă a incursiunilor lor, Popoarele Mării par să fi încercat să se stabilească permanent în Egipt, deoarece forțele invadatoare au adus cu ele bunuri casnice și unelte de construcție. Merenptah, după ce s-a rugat, a postit și a consultat zeii cu privire la strategie, i-a întâlnit pe câmpul de luptă de la Pi-yer. Acolo, armata egipteană – compusă din infanterie, cavalerie și arcași – a masacrat peste 6.000 de inamici și a luat prizonieri membri ai familiei regale libiene.
Merenptah a revendicat o victorie totală, restabilind securitatea granițelor Egiptului. Pentru a-și celebra reușita, a imortalizat evenimentul pe inscripția de la Karnak și pe faimoasa Stela Merenptah, descoperită în templul său funerar din Teba. Finalul acestei stele proclamă: „Prinții se prosternă, spunând: «Pace!». Nici unul dintre cele Nouă Arcuri nu îndrăznește să-și ridice capul; Tehenu este jefuit în timp ce Hatti este pașnic, Canaanul este cuprins de toate relele, Askelon este dus și Gezer este confiscat, Yenoam este făcut ca ceea ce nu a existat niciodată, Israel este risipit fără sămânță, Khor este făcut văduvă a Egiptului, Toate țările sunt în pace. Toți cei care călătoresc au fost supuși de regele Egiptului de Sus și de Jos.”
„Cele Nouă Arcuri” era expresia folosită de egipteni pentru a desemna dușmanii tradiționali ai regatului, iar „Tehenu” se referă la Libia. Inscripția subliniază că Merenptah a zdrobit toate regiunile ostile, asigurând pacea.
Un detaliu istoric important este că Stela Merenptah conține prima mențiune cunoscută a Israelului în istorie. Totuși, inscripția nu face referire la un regat sau o regiune, ci la un popor, iar semnificația exactă a acestui pasaj rămâne un subiect de dezbatere printre istorici. Asemenea Popoarelor Mării, referința la Israel ridică întrebări care continuă să fascineze cercetătorii.
Pentru Merenptah, însă, acest aspect era irelevant. Faraonul considera că amenințarea fusese eliminată, iar Egiptul era protejat. Dar, la fel ca predecesorul său, Ramses al II-lea, s-a înșelat: Popoarele Mării aveau să revină.
Ramses al III-lea și Bătălia de la Xois
În timpul domniei lui Ramses al III-lea, Popoarele Mării au atacat din nou. După ce au distrus centrul comercial egiptean de la Kadesh, au reluat tacticile de raiduri rapide de-a lungul coastei, așa cum procedaseră pe vremea lui Ramses al II-lea, înainte de a lansa o nouă invazie asupra Deltei Nilului.
Ramses al III-lea i-a înfrânt o primă dată în anul 1180 î.Hr., dar atacatorii s-au regrupat și au revenit cu forțe sporite. În inscripțiile sale, faraonul descrie evenimentele astfel: „Țările străine au conspirat în insulele lor. Deodată, pământurile au fost îndepărtate și împrăștiate în luptă. Nicio țară nu a putut rezista armelor lor, de la Hatti, Kode, Carchemish, Arzawa și Alashiya încoace – fiind izolate la un moment dat. O tabără a fost așezată în Amurru. I-au pustiit oamenii și pământul ei a fost ca unul care nu mai existase niciodată. Ei înaintau spre Egipt, în timp ce flacăra era pregătită pentru ei. Confederația lor era Peleset, Tjeker, Shekelesh, Denen și Weshesh, pământuri unite. Ei și-au întins mâinile asupra pământurilor până la circuitul pământului, inimile lor erau încrezătoare și încrezătoare în timp ce spuneau: «Planurile noastre vor reuși!»”
Această inscripție subliniază amploarea atacurilor Popoarelor Mării și impactul devastator pe care l-au avut asupra regiunii. Ramses al III-lea se pregătea pentru una dintre cele mai decisive bătălii ale domniei sale, într-un moment în care soarta Egiptului atârna în balanță.
Ultima mare invazie a Popoarelor Mării
Țările menționate în confederația Popoarelor Mării ar putea corespunde unor regiuni din Palestina (Peleset) sau Siria (Tjeker), dar acest lucru rămâne incert. Totuși, este clar că aceste grupuri, alături de câțiva noi aliați, sunt aceleași care au atacat Egiptul în timpul domniei lui Merenptah, împreună cu libienii. La fel ca în trecut, Popoarele Mării erau convinse că victoria era de partea lor. Până la momentul atacului asupra Egiptului, ei distruseseră deja Imperiul Hitit (denumit Hatti în inscripții) în jurul anului 1200 î.Hr. Astfel, când Ramses al III-lea menționează că „înaintau spre Egipt”, probabil se referă la un avans constant și lipsit de opoziție.
Ramses al III-lea, conștient de luptele predecesorilor săi cu acești invadatori, a înțeles că nu îi putea subestima. Alegând să nu-i înfrunte direct pe câmpul de luptă, a adoptat o strategie de gherilă. A organizat ambuscade de-a lungul coastei și în Delta Nilului, utilizând cu precădere arcașii săi. Aceștia au fost plasați în poziții ascunse pe țărm și, la semnalul faraonului, au lansat o ploaie de săgeți asupra navelor inamice. După ce echipajele au fost ucise sau s-au înecat, navele au fost incendiate cu săgeți aprinse.
Atacul maritim a fost complet anihilat. Ramses al III-lea și-a îndreptat apoi atenția asupra trupelor invadatoare rămase pe uscat. Aplicând aceleași tactici, forțele egiptene au zdrobit Popoarele Mării în apropierea orașului Xois, în anul 1178 î.Hr. Documentele egiptene glorifică din nou victoria, menționând că mulți invadatori au fost uciși, în timp ce supraviețuitorii au fost fie încorporați în armata și marina egipteană, fie vânduți ca sclavi.
Deși Ramses al III-lea a reușit să salveze Egiptul de la cucerire, războiul a fost extrem de costisitor. Vistieria regală a fost secătuită, iar muncitorii din satul Set Maat (Deir el-Medina), care construiau mormintele regale, nu și-au mai primit salariile. Această situație a dus la prima grevă a muncitorilor din istorie, când lucrătorii au refuzat să se întoarcă la lucru până la plata integrală a datoriilor.
După înfrângerea lor de către Ramses al III-lea, Popoarele Mării au dispărut din istorie. Cei care au supraviețuit bătăliei au fost, cel mai probabil, asimilați în cultura egipteană. Nu există nicio înregistrare clară care să indice de unde au venit inițial și niciun document care să le menționeze existența după anul 1178 î.Hr. Cu toate acestea, timp de aproape un secol, au fost cei mai temuți pirați ai Mediteranei și o amenințare constantă pentru stabilitatea Egiptului.
Misterul Persistă
Deși Popoarele Mării au fost intens studiate, nu există un consens clar cu privire la identitatea lor. Numeroși cercetători susțin ipoteze variate, dar fără dovezi concludente. Inscripțiile egiptene rămân principala sursă de informații despre acești invadatori, alături de câteva referințe din scrisorile hitiților și asirienilor, care nu aduc, însă, clarificări suplimentare.
Un detaliu semnificativ este că egiptenii nu îi descriu ca pe niște străini complet necunoscuți. Dimpotrivă, existența lor era deja bine cunoscută. Posibilitatea ca aceștia să fi fost anterior aliați ai Egiptului este sugerată de prezența lor în armata lui Ramses al II-lea și de reacția de surpriză la momentul invaziilor.
Istoricul Marc van de Mieroop subliniază acest aspect: „Atât Merenptah, cât și Ramses al III-lea prezintă [atacurile] ca evenimente bruște, neprevăzute și cu un număr masiv de persoane implicate. Reliefurile lui Ramses al III-lea prezintă chiar și căruțe încărcate cu femei, copii și bunuri casnice, ca și cum ar fi fost vorba de o mișcare a populației. Relatarea sa despre apariția Popoarelor Mării în nordul Mediteranei de Est sugerează că a fost neașteptată, foarte bruscă și extrem de distructivă. Dar Merenptah raportase apariții de același tip cu treizeci de ani înainte. Nici numele membrilor Popoarelor Mării nu erau noi în înregistrările egiptene. Câteva dintre ele apăruseră cu zeci de ani înainte.”
De asemenea, Popoarele Mării sunt menționate și în literatura egipteană, inclusiv în Povestea lui Wenamun, ceea ce sugerează că făceau parte din peisajul mediteranean al vremii. Cu toate acestea, rămâne neclar de ce aceste grupuri s-au ridicat atât de frecvent împotriva Egiptului și dacă scopul lor a fost într-adevăr cucerirea teritoriului sau doar raiduri și migrații forțate de alte circumstanțe.
Unii istorici, inclusiv Marc van de Mieroop, cred că identitatea lor nu va fi niciodată cunoscută și că încercările de a le descifra originea sunt inutile. Istoricul se întreabă: „Ne putem întreba de ce Popoarele Mării au stârnit atâta pasiune” și tot el concluzionează: „Rămâne de explicat de ce apar încă în toate manualele de istorie mondială.”
Răspunsul este simplu: adevărata lor identitate rămâne un mister, iar oamenii au fost întotdeauna fascinați de enigme — și vor continua să fie.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
