Cine l-a ucis pe Ramses al III-lea? Cum a rezolvat știința un misterios caz de crimă din Egiptul antic

Soții ambițioase. Mumii ce par să urle în agonie. Milenii de speculații. O conspirație regală, demnă de cele mai întunecate intrigi, a țintit inima puterii egiptene în jurul anului 1155 î.Hr. Planul: asasinarea faraonului. Dar cine l-a ucis pe Ramses al III-lea? Acest complot, cunoscut drept Conspirația din Harem, a aruncat doi fii ai faraonului într-o luptă pe viață și pe moarte pentru tron, o adevărată saga a puterii în viața reală, ale cărei secrete au rămas pecetluite pentru mai bine de 3.000 de ani.

Misterul modului în care arheologii au reușit să dezlege, trei milenii mai târziu, ițele acestei drame, ar putea constitui oricând subiectul unui serial polițist modern. Ceea ce se știa din frânturi de documente era că intriga i-a pus față în față pe fiii a două dintre soțiile faraonului, Tyti și Tiye. Însă detaliile complotului – și, mai ales, întrebarea dacă acesta și-a atins scopul final de a-l ucide pe faraon – au rămas unul dintre cele mai fascinante cazuri nerezolvate din istorie. Până când știința modernă a intrat în scenă.

Ce s-a întâmplat, așadar, cu Ramses al III-lea, ultimul mare faraon al unui imperiu antic ce se clătina? Iată cum au scos arheologii la lumină adevărul despre Conspirația din Harem, punând capăt unui mister vechi de secole și dezvăluind brutalitatea ce se ascundea adesea în spatele fațadei strălucitoare a regalității egiptene.^[sursa]

Descoperirea unui dosar criminal antic

Amintirea conspirației din haremul faraonului Ramses al III-lea se pierduse în nisipurile timpului. A fost readusă la lumină abia în secolul al XIX-lea, când anticarii europeni, fascinați de comorile Egiptului, au sosit în număr mare în căutarea de artefacte. Înarmați cu cunoștințele oferite de Piatra din Rosetta, recent descifrată, acești proto-arheologi erau dornici să traducă orice inscripție și hieroglifă antică.

O descoperire s-a dovedit a fi deosebit de intrigantă: în anii 1820, a fost găsit un sul judiciar lung de 5,5 metri, datând din secolul al XII-lea î.Hr. Documentul descria, cu detalii uluitoare, un complot pus la cale împotriva faraonului chiar din interiorul propriului său harem regal.

Cumpărat de pe o piață locală, papirusul detalia procesul de trădare care a urmat tentativei de lovitură de stat, arătând cu degetul spre una dintre soțiile secundare ale lui Ramses al III-lea, pe nume Tiye, și spre fiul acesteia, Pentawar.

Intrigi în spatele ușilor închise

Asemenea altor faraoni, Ramses al III-lea avea o soție principală, Tyti, și mai multe soții secundare. Toate locuiau împreună în haremul regal, alături de copiii și servitorii lor. Departe de a fi doar un loc al luxului, haremul era un simbol al puterii faraonului și, în același timp, un focar de activitate politică, centrată în special pe chestiuni de dinastie și succesiune.

Soțiile lui Ramses al III-lea i-au dăruit numeroși moștenitori, dând naștere la aproximativ 100 de copii. Însă desemnarea unui succesor s-a dovedit a fi o provocare dureroasă, deoarece 12 dintre fiii eligibili pentru tron au murit în timpul vieții faraonului. În anul 1164 î.Hr., un alt prinț moștenitor s-a stins, lăsând un fiu mai tânăr al reginei Tyti în linia de succesiune la tron.

Conform pergamentului judiciar, Tiye, una dintre soțiile secundare, a văzut o oportunitate. Ea își dorea cu ardoare ca fiul ei, Pentawar, să urce pe tron. Astfel, a solicitat ajutorul mai multor persoane influente din harem și de la curtea regală, inclusiv alte soții și chiar medicul personal al faraonului.

Deși documentul numea toți bărbații acuzați de participare la complot, el menționa o singură femeie: Tiye. În mod curios, textul nu specifica dacă conspiratorii reușiseră să-l ucidă pe Ramses al III-lea și folosea nume de ocară pentru acuzați. Aceste omisiuni i-au determinat pe cercetătorii moderni să considere documentul „un exercițiu de reticență”, o încercare de a ascunde anumite adevăruri jenante.

Ultimul mare faraon

Cercetătorii știau că lovitura de stat nu schimbase, în cele din urmă, linia de succesiune: fiul soției principale, Tyti, i-a urmat la tron lui Ramses al III-lea, sub numele de Ramses al IV-lea. Prin urmare, au presupus că întregul complot fusese doar o tentativă eșuată a unei soții minore de a schimba balanța puterii în favoarea fiului ei.

Dar întrebările persistau. Care a fost rezultatul real al complotului? Și cum reușise Tiye să convingă atâția membri ai curții să se angajeze într-o acțiune atât de periculoasă? Chiar dacă nu l-ar fi ucis, a contribuit oare conspirația la destabilizarea domniei lui Ramses al III-lea? Deși a fost cel mai puternic om din Egipt în timpul domniei sale, între anul 1186 și 1155 î.Hr., istoria avea să-l consemneze drept ultimul mare faraon.

Fiul său a moștenit un regat slăbit, măcinat de invazii, conflicte economice și probleme interne, cum ar fi prima grevă generală cunoscută din istorie, declanșată de constructorii de morminte regale. A fost oare conspirația din harem picătura care a umplut paharul?

Misterul din mormântul faraonului

În anul 1886, la câteva decenii după descoperirea papirusului, vânătorii de comori au dat peste o dovadă fizică extraordinară: mormântul lui Ramses al III-lea.

Într-o mișcare ce avea să frustreze generații de arheologi, excavatorii de la acea vreme nu au reușit să documenteze cu precizie poziția exactă a mumiilor din mormânt. Astfel, indicii cruciale, care ar fi putut oferi informații despre modul în care a murit faraonul, s-au pierdut pentru totdeauna. Nici mumia identificată ca fiind Ramses al III-lea nu a oferit răspunsuri imediate. Înconjurați de spectatori nerăbdători, anticarii au desfăcut bandajele mumiei, doar pentru a constata, cu dezamăgire, că trupul nu prezenta niciun semn vizibil de leziune.

Și mai derutantă era prezența unei alte mumii, îngropată alături de faraon: o mumie mai mică, cu fața contorsionată într-un rictus terifiant, ca și cum ar fi murit țipând. Spre deosebire de celelalte mumii regale, îmbălsămată cu grijă și înfășurată în veșminte ceremoniale, această mumie fusese învelită într-o simplă piele de oaie – un material considerat impur – și părea aruncată la întâmplare în mormânt, fără nicio inscripție care să-i dezvăluie identitatea.

Presupunând că misterioasa „mumie care țipă” nu putea fi identificată, istoricii au crezut că au rezolvat cazul. Concluzia lor: Ramses al III-lea nu fusese ucis, iar conspirația fusese doar o tentativă eșuată.

Redeschiderea unui caz clasat

Progresele tehnologice nu au adus inițial noutăți. Când cercetătorii au folosit un aparat cu raze X pentru a examina mumia faraonului, în anii 1960, nu au găsit niciun semn de asasinat. Cazul părea închis. Însă arheologul Susan Redford a rămas intrigată de poveste. În anul 2002, ea a adus o nouă perspectivă, datorită unei reinvestigări a operelor de artă de pe pereții mormântului lui Ramses al III-lea.

Redford a observat că, deși mai multe reliefuri îi înfățișau pe moștenitorii legitimi ai lui Ramses al III-lea, unul dintre ele prezenta o altă constelație de prinți. Redford a interpretat acest detaliu ca o referire la prestigiul lui Pentawar și la statutul regal al mamei sale, Tiye. Dacă Tiye ar fi fost regină, și nu o simplă soție secundară, fiul ei ar fi avut un drept mult mai credibil la tron. Acest statut ar fi explicat, în sfârșit, misterul modului în care o figură aparent minoră a reușit să adune un grup atât de influent de conspiratori.

Verdictul științei moderne: cine l-a ucis pe Ramses al III-lea

Reliefurile puteau clarifica motivele, dar crima veche de 3.000 de ani a rămas un caz nerezolvat. Asta până când metodele arheologice medico-legale s-au perfecționat suficient pentru a justifica o nouă examinare a mumiilor. Șansa a venit în anul 2012, grație unei tomografii computerizate (CT) și a unei analize ADN, efectuate de o echipă internațională de cercetători.

Rezultatele au fost șocante. Noua scanare a revelat că organele abdominale ale lui Ramses al III-lea fuseseră înlocuite cu figurine ale lui Horus, zeul vindecării, iar amulete protectoare fuseseră plasate în gâtul și în jurul picioarelor sale. Dar detaliul crucial era altul: gâtul faraonului fusese tăiat adânc, până la os, o rană fatală, ascunsă cu măiestrie de îmbălsămători sub un guler de bandaje. Faraonul fusese, fără îndoială, asasinat.

Mai mult, analiza ADN a confirmat că Ramses al III-lea avea ADN comun cu „mumia care țipă”. Cercetătorii au concluzionat că era trupul prințului conspirator, Pentawar, care, cel mai probabil, fusese forțat să se sinucidă.

Ce s-a întâmplat cu Tiye, regina căzută în dizgrație, a cărei ambiție a avut consecințe atât de teribile? Deoarece mumia ei nu a fost găsită niciodată, Susan Redford crede că a fost pedepsită cu cea mai mare rușine posibilă pentru un egiptean antic: execuția prin ardere pe rug.

„Este, probabil, cel mai groaznic destin imaginabil pentru un egiptean antic. Distrugere totală. Fără trup, fără viață de apoi.”, a explicat Peter Gwin. Ar fi un sfârșit brutal pentru o femeie ale cărei motivații nu vor fi, poate, niciodată pe deplin cunoscute, dar al cărei act de trădare a contribuit la sfârșitul tragic al ultimului mare faraon al Egiptului.