Cine sunt mayașii? Istoria mayașilor și curiozități despre o civilizație fascinantă

Mayașii sunt un popor indigen mesoamerican care a ocupat un teritoriu vast și aproape continuu în sudul Mexicului, Guatemala și nordul Belize. La începutul secolului XXI, aproximativ 30 de limbi mayașe erau încă vorbite de peste cinci milioane de persoane, majoritatea fiind bilingvi în spaniolă.

Înainte de cucerirea spaniolă a Mexicului și Americii Centrale, mayașii dezvoltaseră una dintre cele mai avansate civilizații ale emisferei vestice. Aceștia practicau agricultura, ridicau mari construcții din piatră și temple piramidale, prelucrau aurul și cuprul și utilizau un sistem complex de scriere hieroglifică, care a fost, în mare parte, descifrat.

Mayașii: de la sate agricole la orașe impunătoare

Încă din anii 1500 î.Hr., mayașii trăiau în sate și dezvoltaseră o agricultură bazată pe porumb, fasole și dovleac, iar începând cu 600 î.Hr., cultivau și manioc dulce (cassava). În timp, au început să construiască centre ceremoniale, care, până în 200 e.n., s-au transformat în orașe impresionante, cu temple, piramide, palate, piețe și terenuri de joc cu mingea.^[sursa]

Mayașii extrăgeau cantități uriașe de calcar pentru construcții, pe care îl tăiau cu unelte din chert, o rocă mai dură (o varietate de cuarț microcristalin găsită în calcar). Deși practicau agricultura de tip tăiere și ardere, utilizau și tehnici avansate de irigare și terasare.

Pe lângă sistemul sofisticat de scriere hieroglifică, mayașii au dezvoltat sisteme calendaristice și astronomice complexe. Foloseau hârtie fabricată din scoarța smochinului sălbatic, pe care își scriau hieroglifele în cărți numite codexuri. Cultura lor a fost influențată de civilizația Olmec, iar arta mayașă include sculpturi și basoreliefuri elaborate, care rămân astăzi surse esențiale pentru înțelegerea acestei civilizații.

Epoca de Aur și misterul declinului

Civilizația mayașă a început să prospere în jurul anului 250 d.Hr., iar perioada sa clasică a durat până în 900 d.Hr. La apogeul său, cuprindea peste 40 de orașe, fiecare cu o populație de 5.000 până la 50.000 de locuitori. Printre cele mai importante centre urbane se numărau Tikal, Uaxactún, Copán, Bonampak, Dos Pilas, Calakmul, Palenque și Río Bec.

Se estimează că populația mayașă a atins un maxim de aproximativ 2 milioane de persoane, majoritatea trăind în regiunile joase ale Guatemalei de astăzi. Totuși, după 900 e.n., civilizația mayașă clasică a suferit un declin abrupt: marile orașe și centre ceremoniale au fost abandonate și înghițite de junglă.

Cercetătorii au propus mai multe explicații pentru acest colaps. Inițial, s-a crezut că războaiele și epuizarea terenurilor agricole au fost factorii determinanți. Însă, descoperiri recente sugerează și alte posibile cauze, printre care întreruperea rutelor comerciale din cauza conflictelor, defrișările masive și secetele prelungite.

Misterul dispariției civilizației mayașe continuă să fascineze arheologii, iar noi descoperiri ar putea dezvălui mai multe despre sfârșitul uneia dintre cele mai avansate societăți ale lumii antice.

Mayașii postclasici: supraviețuire, cultură și noi descoperiri

După declinul marilor orașe din zonele joase, civilizația mayașă nu a dispărut, ci s-a reorganizat. În perioada postclasică (900-1519), orașe precum Chichén Itzá, Uxmal și Mayapán, situate în Peninsula Yucatán, au continuat să prospere timp de câteva secole. Când spaniolii au ajuns în regiune la începutul secolului al XVI-lea, majoritatea mayașilor trăiau în sate, fiind în principal agricultori care păstrau tradițiile religioase ale strămoșilor lor.

Siturile mayașe rămase oferă o imagine spectaculoasă a culturii lor. Templele și palatele piramidale, construite din blocuri de calcar și bogat ornamentate cu reliefuri și inscripții, atestă măiestria artistică a mayașilor. Aceste structuri, împreună cu reprezentările lor ceremoniale, astronomice și narative, plasează arta mayașă printre cele mai remarcabile din lumea precolumbiană.

Totuși, pentru mult timp, adevărata natură a civilizației mayașe, semnificația scrierii sale hieroglifice și detaliile istoriei sale au rămas un mister. Deși explorările sistematice ale ruinelor mayașe au început în anii 1830, abia în secolul al XX-lea cercetătorii au reușit să descifreze o parte din sistemul lor de scriere, dezvăluind aspecte esențiale ale religiei și societății lor.

Religia, astronomia și matematica: un sistem complex

Religia mayașă era centrată pe un panteon de zeități ale naturii, incluzând zeii Soarelui, Lunii, ploii și porumbului. Preoții aveau un rol fundamental, organizând un ciclu elaborat de ritualuri și ceremonii, strâns legate de observațiile astronomice și de sistemul calendaristic.

Mayașii au realizat progrese remarcabile în matematică, folosind notația pozițională și introducând cifra zero, o inovație rară în lumea antică. Cunoștințele lor astronomice au stat la baza unui sistem calendaristic extrem de sofisticat, care includea:

• Un an solar exact, format din 18 luni a câte 20 de zile, plus o perioadă de 5 zile considerate nefaste;
• Un calendar sacru de 260 de zile, bazat pe 13 cicluri de 20 de zile;
• Cicluri mai lungi de timp, culminând cu Numărătoarea Lungă, o cronologie continuă pornind de la 3113 î.Hr.
• Predicții astronomice precise, inclusiv pozițiile Lunii și ale planetei Venus, precum și eclipse solare.

O societate mai complexă decât s-a crezut inițial

În mijlocul secolului XX, cercetătorii credeau că mayașii erau o societate pașnică, condusă de o elită preoțească preocupată de astronomie și religie, susținută de o populație agricolă devotată. Această viziune îi diferenția de imperiile războinice din centrul Mexicului, precum aztecii.

Însă, descifrarea progresivă a hieroglifelor a schimbat radical această percepție. Noile dovezi au arătat că mayașii erau implicați în conflicte politice și militare frecvente, iar orașele lor rivalizau pentru putere. Această perspectivă, deși mai puțin idealizată, oferă o imagine mai realistă și mai profundă asupra uneia dintre cele mai sofisticate civilizații ale lumii antice.

Război, sacrificii și structura societății mayașe

Hieroglifele mayașe oferă o imagine detaliată a istoriei dinastice a acestei civilizații, descriind conducătorii care purtau războaie între orașele rivale, capturau aristocrații inamici și îi supuneau unor ritualuri brutale.

Prizonierii de război erau torturați, mutilați și sacrificați zeilor, sacrificiul uman fiind un element central al religiei mayașe. Se credea că aceste practici asigurau fertilitatea pământului, demonstrau evlavia și mențineau ordinea cosmică. Neglijarea acestor ritualuri era considerată o amenințare la adresa echilibrului universal.

Mayașii credeau că sângele uman hrănea zeii, fiind esențial în menținerea legăturii cu divinitatea. Conducătorii mayași, văzuți ca intermediari între zei și popor, practicau ritualuri de auto-tortură și sângerare, demonstrând astfel devotamentul lor religios.

Diversitatea etnică și lingvistică a mayașilor

Popoarele mayașe contemporane sunt extrem de diverse din punct de vedere lingvistic și geografic, fiind împărțite în mai multe grupuri:

• Mayașii yucateci – locuiesc în Peninsula Yucatán (Mexic), nordul Belize și nord-estul Guatemalei;
• Lacandonii – un grup restrâns din sudul Mexicului, între râul Usumacinta și granița cu Guatemala;
• Popoarele vorbitoare de limbi k’ichene – din regiunile înalte estice și centrale ale Guatemalei (inclusiv Q’eqchi’, Poqomchi’, K’iche’, Kaqchikel, Tz’utujil etc.);
• Popoarele Mamean – din zona înaltă vestică a Guatemalei (Mam, Teco, Awakateko, Ixil);
• Popoarele Q’anjob’alan – din Huehuetenango și regiunile adiacente din Mexic (Motocintlec, Tuzantec, Jakalteko, Akateko, Tojolabal, Chuj);
• Tzotzil și Tzeltal – din Chiapas, sudul Mexicului;
• Popoarele Cholan – vorbitorii de Chontal și Chol din Chiapas și Tabasco, respectiv Chortí din estul Guatemalei;
• Huastecii – din Veracruz și San Luis Potosí, un grup lingvistic distinct care nu a fost niciodată parte a culturii mayașe.

Mayașii sunt, de asemenea, clasificați în funcție de regiunea geografică în care trăiesc:

• Culturile din zonele joase includ grupurile yucatec, lacandon și cholano-chontal, localizate în câmpiile din Mexic, Belize și Guatemala;
• Culturile din zonele înalte sunt cele din regiunile montane ale Guatemalei și sudului Mexicului;
• Huastecii, deși vorbesc o limbă mayașă, nu au făcut niciodată parte din cultura mayașă tradițională.

Această diversitate lingvistică și culturală subliniază continuitatea civilizației mayașe, care, în ciuda secolelor de schimbări și cuceriri, a supraviețuit și s-a adaptat până în prezent.

Mayașii contemporani: viața rurală, economia și religia

Agricultură și organizare comunitară

Mayașii de astăzi sunt în principal agricultori, cultivând porumb, fasole și dovleac, exact ca strămoșii lor. Comunitățile lor sunt organizate în jurul satelor centrale, care pot fi ocupate permanent sau folosite doar ca centre comunitare pentru piețe și sărbători. În restul timpului, oamenii trăiesc în ferme dispersate.

În ceea ce privește îmbrăcămintea, femeile poartă încă haine tradiționale, în timp ce bărbații preferă îmbrăcăminte modernă. Țesutul manual, odinioară o activitate casnică esențială, a devenit rar, iar majoritatea hainelor sunt acum realizate din țesături de fabrică.

Economie și ocupații

Mayașii folosesc tehnici agricole tradiționale, lucrând pământul cu sapa sau, în solurile mai dure, cu bățul de săpat. În Peninsula Yucatán, multe familii cresc porci, găini și, ocazional, boi folosiți pentru muncile agricole.

Meșteșugurile sunt în general orientate către nevoile casnice, iar industriile locale sunt puține. Totuși, unele produse agricole și obiecte de artizanat sunt vândute în afara regiunii, generând bani necesari pentru cumpărarea altor bunuri.

Religia mayașă în epoca modernă

Majoritatea mayașilor sunt romano-catolici, dar creștinismul lor este puternic influențat de vechile credințe precolumbiene. Începând cu sfârșitul secolului al XX-lea, protestantismul evanghelic a câștigat mulți adepți în rândul comunităților mayașe.

Chiar și așa, religia lor păstrează un puternic caracter mayaș. Figurile creștine sunt adesea asociate cu zeități tradiționale, iar cosmologia lor rămâne nativă. Slujbele religioase și sărbătorile sfinților sunt predominant creștine, dar în viața de zi cu zi, multe rituri domestice sunt inspirate din tradițiile ancestrale.