Apa dulce a planetei dispare, iar o nouă analiză șocantă relevă că o mare parte din ea ajunge în ocean. De fapt, continentele care se usucă contribuie acum mai mult la creșterea nivelului mării decât topirea calotelor glaciare.
O echipă condusă de Hrishikesh Chandanpurkar, specialist în sistemul terestru la Universitatea FLAME din India, avertizează că sunt necesare măsuri urgente pentru a ne pregăti pentru perioade mult mai secetoase, accelerate de schimbările climatice și de epuizarea apelor subterane de către om.
Folosind date satelitare colectate timp de peste două decenii de programul GRACE al NASA, cercetătorii au creat o imagine detaliată a modului în care s-a modificat stocarea apei terestre începând cu anul 2002.
Continentele Pământului se usucă: dispariția apei dulci accelerează
„Am constatat că toate continentele, cu excepția Groenlandei și Antarcticii, au suferit rate de uscare fără precedent. Zonele continentale afectate de uscare cresc în fiecare an cu o suprafață de aproximativ două ori mai mare decât cea a statului California.”, au scris autorii.
Activitatea umană a perturbat dramatic ciclul apei pe Pământ, atât prin emisiile de gaze cu efect de seră, cât și prin devierea cursurilor de apă. Deși zonele umede au devenit mai umede, iar cele uscate mai aride, aceste schimbări nu se echilibrează.
„Zonele uscate se usucă într-un ritm mai rapid decât se umezesc zonele umede. În același timp, suprafața afectată de uscare a crescut, în timp ce cea afectată de umezire a scăzut.”, a explicat echipa de cercetare.
Acest dezechilibru înseamnă că rezervele totale de apă terestră – de la lacuri și râuri la acviferele subterane – sunt în scădere, cu efecte devastatoare la nivel global. Aproximativ 75% din populația lumii trăiește în 101 țări unde apa dulce se pierde într-un ritm accelerat.
Unde se duce toată această apă? În mare parte, în ocean. Volumul este atât de mare încât scurgerea de pe continente a devenit un factor mai important în creșterea nivelului mării decât topirea ghețarilor.
Principalii vinovați: de la topirea permafrostului la agricultura intensivă
Această tendință de uscare este determinată în principal de pierderile din zonele de latitudine înaltă, precum Canada și Rusia – regiuni pe care nu le considerăm în mod obișnuit „uscate”. Potrivit autorilor, fenomenul este cauzat de topirea ghețarilor și a permafrostului.
Pe continentele fără ghețari, 68% din pierderea apei terestre poate fi atribuită direct epuizării apelor subterane de către om. Secetele extreme recente din America Centrală și Europa au contribuit, de asemenea, iar astfel de evenimente vor deveni mai frecvente și mai severe.
Pe măsură ce emisiile noastre modifică tiparele de precipitații, oamenii recurg din ce în ce mai mult la apele subterane, exercitând o presiune imensă asupra unor resurse care nu se refac suficient de repede.
În multe regiuni, supraexploatarea este legată de agricultura intensivă din zone aride, cum ar fi Valea Centrală din California, care produce 70% din migdalele lumii, sau culturile de bumbac din apropierea Mării Aral, acum complet secată.
„Pomparea excesivă a apelor subterane este principalul factor care contribuie la scăderea stocurilor de apă în regiunile aride, amplificând impactul creșterii temperaturilor și al secetelor extreme. Protejarea rezervelor de apă subterană este esențială într-o lume care se încălzește.”, scriu autorii în studiul menționat.
Cercetătorii speră că eforturile de gestionare durabilă la nivel regional, național și internațional vor ajuta la conservarea acestei resurse vitale.
„Deși eforturile de a încetini schimbările climatice pot fi ezitante, nu există niciun motiv pentru ca eforturile de a încetini ritmul de uscare a continentelor să fie la fel”, concluzionează echipa.
Studiul a fost publicat în jurnalul științific Science Advances.
