Dacă te gândești la „colecționarea de timbre” ca la cel mai plictisitor hobby din lume, probabil că nu ai auzit încă de incidentul plicurilor poștale de pe Apollo 15. Este o poveste despre ambiție, obiecte luate „pe sub mână” pe suprafața lunară și o carieră spațială care s-a prăbușit spectaculos din cauza unor suveniruri de hârtie.
Ce este, mai exact, un plic poștal și de ce valorează o avere?
În lumea filateliei, un „plic poștal” este un plic ștampilat și marcat cu o dată specifică, fiind piese de rezistență la licitații. De obicei, o ștampilă poate devaloriza un timbru rar, dar dacă acea ștampilă marchează o dată istorică — cum ar fi o aselenizare — valoarea obiectului explodează.
Nu era ceva neobișnuit ca astronauții să ia astfel de suveniruri cu ei. Plicurile poștale au zburat la bordul misiunilor Apollo 11, 13 și 14. Astronautul Ed Mitchell le-a dus pe suprafața Lunii în timpul misiunii Apollo 14, iar marele Neil Armstrong a păstrat propriul plic până la moartea sa; în anul 2018, acesta a fost vândut pentru suma incredibilă de 156.250 de dolari.
Contrabandă pe Lună cu Apollo 15: știință, recorduri și… 400 de plicuri ilegale
Misiunea Apollo 15 a fost a patra care a aselenizat și a noua cu echipaj uman. La bord se aflau comandantul David Scott, pilotul modulului lunar James Irwin și pilotul modulului de comandă Alfred Worden. În timp ce Scott și Irwin explorau Luna, Worden a rămas pe orbită, stabilind recordul pentru cea mai îndepărtată plimbare spațială față de Pământ, la peste 320.000 de kilometri distanță. Tot ei au fost cei care au realizat celebrul experiment al lui Galileo Galilei, „Ciocanul și pana”, demonstrând că, în absența rezistenței aerului, obiectele cad cu aceeași accelerație.
Însă, pe lângă experimentele științifice, la bord se afla și o încărcătură nedeclarată. Echipajul primise aprobarea oficială de a transporta 241 de plicuri (inclusiv unul pentru soția astronautului Dick Gordon de pe Apollo 12, o colecționară pasionată). Totuși, astronauții au decis să mai introducă ilegal încă 400 de exemplare în trusele lor personale, fără a sufla o vorbă superiorilor.
O schemă de „asigurare de viață” mai puțin ortodoxă
Motivația din spatele acestei operațiuni de contrabandă nu a fost doar lăcomia pură, susține Worden. În timp ce echipajele anterioare beneficiau de asigurări de viață gratuite oferite de revista Life, astronauții de pe Apollo 15 nu au mai avut acest privilegiu. Worden a argumentat ulterior că profitul obținut din vânzarea acestor plicuri după încheierea programului Apollo ar fi servit drept fond de siguranță pentru familiile lor.
Această dilemă subliniază o realitate brutală a epocii Apollo: deși erau priviți ca niște semizei, astronauții erau, în esență, angajați guvernamentali cu salarii modeste, care acceptau riscuri enorme fără plase de siguranță financiară pentru urmași. Incidentul a forțat NASA să reevalueze nu doar ce pot lua astronauții în bagajul personal, ci și modul în care agenția gestionează moralitatea comercializării unor artefacte care, deși mici, poartă greutatea simbolică a unei întregi națiuni.
Planul era simplu: 144 de plicuri (cele „Herrick”, numite după un regizor de film pensionat) trebuiau păstrate până la finalul carierei lor. Alte 400 de plicuri, cunoscute sub numele de „Plicurile Sieger”, au fost create de Scott special pentru comerciantul german Hermann Sieger. Acestea aveau insigna misiunii, erau ștampilate cu data lansării și data amerizării pe USS Okinawa și purtau semnăturile celor trei astronauți.
„Un scandal al naibii de obișnuit”
Dezastrul nu a pornit de la plicurile germane, ci de la nerăbdarea lui F. Herrick Herrick. Acesta nu a mai așteptat pensionarea astronauților și a început vânzarea plicurilor la doar câteva luni după misiune. Vestea a ajuns rapid la urechile lui Deke Slayton, supervizorul astronauților.
Slayton a descris ulterior incidentul în autobiografia sa drept „un scandal al naibii de obișnuit”. Furios, acesta i-a scos imediat pe Scott, Worden și Irwin din echipajul de rezervă pentru Apollo 17, punând capăt carierei lor de zbor. Povestea a explodat în presă în iunie 1972, ducând la audieri cu ușile închise în Senatul american.
Deși au fost mustrați oficial și nu au mai văzut niciodată spațiul, astronauții nu au comis o infracțiune în sensul legal, deși au încălcat codul de conduită NASA. Banii primiți au fost returnați, iar viețile lor au luat direcții diferite: Scott și Worden au rămas în sectorul aerospațial, în timp ce Irwin a fondat un…grup evanghelic.
De la plicuri la… roșii „furate”
Dincolo de sancțiunile drastice, moștenirea scandalului Apollo 15 rămâne un punct de referință în etica explorării spațiale. Multe dintre aceste plicuri pot fi găsite astăzi în muzee, precum Muzeul Național Poștal al Smithsonian, servind drept dovadă a existenței unei linii fine între suvenir personal și profit neautorizat. Această pată pe blazonul unei misiuni altfel impecabile din punct de vedere științific ne reamintește că, în spațiu, cele mai mari provocări nu sunt întotdeauna tehnice, ci umane.
În istoria scandalurilor spațiale, uneori acuzațiile apar chiar și fără dovezi solide. Un exemplu recent este cel al astronautului Frank Rubio, care în anul 2023 a fost acuzat (mai mult sau mai puțin în glumă) că a „furat” și mâncat o roșie dintr-un experiment științific pe Stația Spațială Internațională. Din fericire pentru Rubio, roșia pierdută a fost găsită opt luni mai târziu, sigilată într-o pungă Ziplock, reabilitându-i imaginea în fața „investigatorilor” de pe Terra.
