Un copil de 8 ani a topit inimile oamenilor cu povestea sa. Provenind dintr-o familie foarte modestă, copilul a mers prin ger până la şcoală, fiind nevoit să meargă pe jos o distanţă de 4,8 km, la o temperatură de -9°C, pentru a nu rata examenul final de la şcoală.
După ce povestea sa a devenit virală pe internet, oameni din toată lumea au contactat şcoala din oraşul Xinjie, China, acolo unde învaţă copilul care a căpătat porecla „Băiatul de Gheaţă”. Oamenii au încercat să contribuie în diverse feluri pentru a-i face viaţa mai bună.
În ziua în care a ajuns la şcoală, cadrelor unităţii nu le-a venit să creadă cum arată băieţelul.
Cu obrajii roşii, cu părul de pe cap, genele şi sprâncenele îngheţate, băiatul şi-a făcut apariţia la şcoală pentru a nu rata examenul de sfârşit de semestru.
Copilul a mers prin ger până la şcoală
Directorul şcolii, Fu Heng, a imortalizat momentul şi a urcat pozele pe internet, acestea viralizându-se rapid.
În zilele următoare, telefonul şcolii a început să sune neîncetat.
Unitatea de învăţământ primind donaţii de peste 15.000$, 20 de aparate de încălzire şi sute de articole de îmbrăcăminte şi pături pentru copii.
„Era ziua în care începeau examenele finale. Temperatura a scăzut până la -9°C în acea dimineaţă”, a spus directorul Fu Heng, care cunoaşte foarte bine situaţia „Băiatului de Gheaţă”.
Copilul locuieşte departe de şcoală, iar condiţiile de trai nu sunt dintre cele mai bune.
De aceea, puştiul este nevoit să meargă pe jos până la şcoală, chiar şi în cele mai grele condiţii meteo.
Cu toate acestea, copilul este o vedetă în clasa lui, distrându-i de fiecare dată pe cei 16 colegi ai săi.
Este uimitor cum acest copil poate să-şi menţină optimismul, având în vedere condiţiile în care locuieşte împreună cu sora şi bunica sa.
Aşa arăta băieţelul în ziua în care a mers aproape 5 km, prin ger, până la şcoală
În timp ce unii cărora nu le lipseşte nimic încearcă să fenteze examenele, acest copil a făcut exact opusul
Nu aşa ar trebui să arate mâinile unui copil de 8 ani
Băiatul locuieşte împreună cu sora sa şi cu bunica lor, care îi îngrijeşte cum poate
O mică parte din drumul parcurs de băieţel până la şcoală
Deşi nu are cele mai bune condiţii, copilul rămâne optimist şi este convins că viaţa sa se va schimba dacă are grijă de educaţia sa
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: