Creierul unui tânăr s-a transformat în sticlă în timpul erupției Muntelui Vezuviu. Oamenii de știință spun că și-au dat seama cum

Sticla se formează rar în mod natural din materiale organice. Cu toate acestea, în anul 2020, cercetătorii au descoperit o substanță neagră și sticloasă în interiorul craniului unei persoane ucise în timpul erupției Muntelui Vezuviu, în anul 79 d.Hr. Așadar, creierul unui tânăr s-a transformat în sticlă în urma uriașei erupții.

Acum, oamenii de știință susțin că au reconstituit secvența evenimentelor care ar fi provocat moartea victimei și ar fi dus la formarea acestei sticle enigmatice, despre care se crede că reprezintă, în esență, țesut cerebral fosilizat.

Creierul unui tânăr s-a transformat în sticlă. Care este explicația?

Rămășițele, recuperate din Herculaneum — orașul de coastă distrus alături de Pompeii — aparțin unui individ, considerat a fi un tânăr, găsit întins cu fața în jos pe un pat, îngropat sub cenușa vulcanică.

O nouă analiză a fragmentelor de sticlă descoperite în craniu și în măduva spinării sugerează că țesuturile victimei au fost expuse la temperaturi de peste 510°C, înainte de a se răci rapid, ceea ce a permis vitrificarea, un proces prin care materialele lichide se transformă în sticlă.^[sursa]

„Transformarea oricărui lichid în sticlă are loc prin răcire rapidă, nu prin încălzire rapidă.”, explică Guido Giordano, vulcanolog la Universitatea Roma Tre din Roma și autor principal al studiului publicat joi în revista Scientific Reports.^[studiu]

Giordano a comparat fenomenul cu formarea obsidianului, un tip de sticlă vulcanică ce ia naștere atunci când lava se răcește brusc, de exemplu, la contactul cu apa.

Totuși, fluxurile piroclastice — compuse din materiale vulcanice în mișcare rapidă și gaze toxice — care au îngropat Herculaneum nu ar fi putut provoca vitrificarea țesutului cerebral al victimei, susțin cercetătorii. Studiul arată că aceste fluxuri nu au depășit 465°C și s-au răcit lent, ceea ce nu ar fi permis formarea sticlei.

În schimb, analizând erupții mai recente, cercetătorii au concluzionat că un nor de cenușă extrem de fierbinte, disipat rapid, ar fi putut crea condițiile necesare vitrificării țesutului cerebral uman. Cu toate acestea, procesul rămâne un fenomen rar și controversat, iar comunitatea științifică privește ipoteza cu un anumit grad de scepticism.

Legătura dintre cenușă și vitrificarea țesutului cerebral

Craniul și coloana vertebrală ale tânărului ar fi putut proteja creierul de „descompunerea termică completă”, permițând astfel formarea fragmentelor de sticlă organică unică, susțin cercetătorii.

Spre deosebire de fluxurile piroclastice, care se deplasează la nivelul solului, norii de cenușă sunt purtați de aer. Totuși, cele două fenomene sunt strâns legate, a explicat Guido Giordano.

„Ce este un nor de cenușă? Este partea diluată a unui flux piroclastic. De obicei, se formează la margini, în partea superioară și laterală a fluxului, unde cea mai mare parte a materialului se comportă ca o avalanșă sau o alunecare de teren. Însă, în zona periferică, norul conține cenușă fină și particule mai mici. Acești nori pot fi suficient de fierbinți pentru a ucide instantaneu.”, a precizat el.

Pentru a-și susține concluziile, Giordano și echipa sa au efectuat experimente sistematice, supunând fragmentele de sticlă prelevate din craniu și coloană vertebrală la cicluri de încălzire și răcire. Rezultatele au indicat că țesutul cerebral s-a transformat în sticlă la temperaturi de cel puțin 510°C.

„Norul de cenușă i-a ucis practic instantaneu pe oameni, fiind înghițiți într-un mediu care probabil avea între 510 și 600°C.”, a adăugat cercetătorul.

Stratul de bază al cenușii și molozului care a îngropat Herculaneum conține un strat fin de cenușă vulcanică, ceea ce ar putea indica depunerea sa de către un astfel de nor, susține Giordano.

Controverse în comunitatea științifică

Ipoteza vitrificării țesuturilor moi rămâne însă controversată. Alexandra Morton-Hayward, antropolog legist la Universitatea Oxford, și-a exprimat scepticismul, afirmând că nu este convinsă că substanța sticloasă descoperită în craniu reprezintă țesut cerebral.

Morton-Hayward, care a creat o arhivă unică de informații despre 4.405 creiere descoperite de arheologi, subliniază că țesuturile organice, alcătuite în mare parte din apă, pot fi vitrificate doar prin răcire extrem de rapidă la temperaturi mult sub zero grade Celsius — un proces cunoscut sub numele de crioconservare.

Crioconservarea implică răcirea organelor în azot lichid pentru a preveni formarea cristalelor de gheață, stabilizându-le într-o stare solidă fără a le altera structura moleculară. „Nu sunt convinsă că acest artefact reprezintă o excepție unică de la această regulă”, a declarat cercetătoarea.

Cu toate acestea, Giordano susține că dovezile sunt clare: sticla este de origine organică. Studii anterioare au identificat în acest material neuronii și proteinele conservate ale creierului victimei, consolidând astfel teoria vitrificării.