Într-un colț liniștit al Germaniei, într-o mașinărie ce pare desprinsă din science-fiction, o echipă de fizicieni tocmai a reușit să îmblânzească puterea unei stele pentru 43 de secunde. Poate nu sună mult, dar acest interval de timp record este, în acest moment, una dintre cele mai mari speranțe ale umanității pentru un viitor fără crize energetice și fără poluare.
Este un pas uriaș care ne aduce mai aproape de visul suprem: fuziunea nucleară.
Problema cu energia nucleară pe care o știm deja
Când auzim „energie nucleară”, cei mai mulți dintre noi ne gândim la centralele actuale. Acestea funcționează prin fisiune – un proces care sparge atomi grei, precum uraniul, pentru a genera electricitate. Este o metodă eficientă și fără emisii de carbon, dar vine cu un preț mare: deșeurile radioactive, periculoase și greu de gestionat.
Dar dacă am putea crea energie la fel ca Soarele?
Sfântul Graal: fuziunea, motorul stelelor
Aici intervine fuziunea nucleară. Este exact procesul care alimentează Soarele și miliardele de alte stele din Univers. În condiții de presiune și căldură extreme, atomii de hidrogen – cel mai abundent element – se ciocnesc și fuzionează, creând heliu și eliberând o cantitate colosală de energie.
Avantajele sunt aproape incredibile:
- Combustibil aproape infinit: Folosește izotopi de hidrogen, care pot fi extrași din apă;
- Energie curată: Nu produce gaze cu efect de seră;
- Siguranță și deșeuri minime: Generează mult mai puține deșeuri radioactive, cu o durată de viață mult mai scurtă, decât fisiunea.
Provocarea? Recrearea condițiilor dintr-o stea aici, pe Pământ, este extraordinar de dificilă.
Două căi spre Soare: Tokamak vs. Stellarator
Pentru a controla plasma încinsă la zeci de milioane de grade, oamenii de știință au dezvoltat două tipuri principale de reactoare:
- Tokamak: Cel mai cunoscut design, are forma unei gogoși. Folosește magneți puternici pentru a ține plasma captivă;
- Stellarator: O bestie mult mai complexă. Magneții săi sunt aranjați într-o formă răsucită, asimetrică, ce seamănă cu o panglică încolăcită. Este mai greu de construit, dar teoretic, poate menține plasma stabilă cu mai puțină energie.
Și exact un astfel de stellarator tocmai a făcut istorie.
Recordul care schimbă jocul: Wendelstein 7-X
În inima Institutului Max Planck pentru Fizica Plasmei din Germania, stellaratorul Wendelstein 7-X (W7-X) a reușit o performanță uluitoare. A menținut o plasmă de hidrogen stabilă și ultra-performantă timp de 43 de secunde, la o temperatură de 30 de milioane de grade Celsius.
„Noul record este o realizare extraordinară a echipei internaționale. Demonstrează în mod impresionant potențialul Wendelstein 7-X.”, a declarat Prof. Dr. Thomas Klinger, Institutul Max Planck pentru Fizica Plasmei
Poate că 43 de secunde par o nimica toată, dar în fizica plasmei, este o eternitate. Este cel mai lung interval atins vreodată de un reactor de fuziune la acest nivel de performanță, depășind recordurile anterioare deținute de reactoarele tokamak.
Acest succes nu este doar al Germaniei. Este rezultatul unei colaborări globale impresionante:
- Injectorul de combustibil a fost creat de Laboratorul Național Oak Ridge (ORNL) din SUA;
- Peletele de combustibil (ioni de hidrogen înghețați) au fost dezvoltate cu ajutorul CIEMAT din Spania și al Centrului HUN-REN pentru Cercetare Energetică din Ungaria.
Împreună, aceste minți strălucite au demonstrat că designul complex al stellaratorului nu este doar o curiozitate teoretică, ci o cale viabilă către o centrală de fuziune funcțională.
Acest experiment a atins un prag critic, măsurat prin „produsul triplu” – un indicator care arată cât de aproape este un reactor de a produce mai multă energie decât consumă. Iar W7-X a demonstrat că poate atinge nivelurile necesare, deschizând o nouă eră în cursa pentru energie curată și nelimitată. Nu mai este o întrebare dacă vom reuși, ci când.
