În toamna anului 1883, un apus de soare atât de roșu încât părea că cerul a luat foc, urmat de o lună care se ridica într-o nuanță bizară de albastru, nu era o scenă dintr-un film SF, ci realitatea pentru oamenii din întreaga lume. Timp de câteva săptămâni, cerul a oferit un spectacol de lumini psihedelic, cu apusuri verzi și răsărituri violete. Deși efectele au fost vizibile din Europa până în America, sursa se afla la mii de kilometri distanță: vulcanul Krakatau din Indonezia, care tocmai declanșase una dintre cele mai devastatoare erupții din istorie.
O explozie de 200 de megatone
Situat între insulele Java și Sumatra, Krakatau s-a trezit la viață în mai 1883, activitatea sa culminând pe 27 august cu o explozie cataclismică. Forța a fost echivalentă cu o bombă de 200 de megatone. Ca să vă faceți o idee, cea mai puternică bombă nucleară detonată vreodată, „Tsar Bomba” a Uniunii Sovietice, a avut o putere de „doar” 50 de megatone.
Erupția a pulverizat insula, a trimis unde de șoc în jurul planetei și a generat un sunet estimat la peste 310 decibeli – considerat cel mai puternic zgomot din istoria înregistrată, suficient de intens pentru a sparge timpanele marinarilor aflați pe o navă la 64 de kilometri distanță.
Consecințele imediate au fost teribile. Se estimează că 36.000 de oameni au murit și 165 de sate au fost rase de pe fața Pământului, majoritatea victimelor fiind cauzate de tsunamiurile gigantice. Mii de alți oameni au pierit din cauza fluxurilor de gaze fierbinți și materiale vulcanice care au ajuns până pe insula Sumatra.
Știința din spatele cerului psihedelic
Impactul erupției a fost global. Cenușa și gazele aruncate în atmosferă au blocat parțial lumina solară, ducând la o scădere a temperaturii medii globale cu 0,6 °C (1,08 °F) timp de câteva luni, arată IFL Science.
Această pătură de aerosoli a fost și cauza spectacolului de culori. În mod normal, apusurile sunt roșii deoarece, la un unghi mic, atmosfera Pământului împrăștie lungimile de undă scurte (albastre), lăsând să treacă lungimile de undă lungi (roșii). Însă, când aerul este plin de particule vulcanice, acest efect este amplificat. Aerosolii împrăștie și refractă lumina în moduri mult mai complexe, intensificând nuanțele de roșu și adăugând tonuri de violet.
Oamenii de știință au demonstrat că prezența aerosolilor sulfați a creat și apusuri verzi, deoarece aceste particule specifice împrăștiau lumina roșie, lăsând în urmă o strălucire de jad. Același fenomen optic a făcut ca, timp de câteva săptămâni, Luna să pară albastră.
Efectele au fost atât de dramatice încât au ajuns în presă. Un articol din The New York Times din noiembrie 1883 descria cum „orizontul vestic s-a aprins brusc într-un roșu aprins, care a colorat cerul și norii… Norii s-au adâncit treptat într-o nuanță roșu sângeriu, iar marea s-a acoperit de o roșeață sângeroasă.”
A inspirat erupția o capodoperă?
Unii speculează că acest cer suprarealist l-ar fi inspirat pe Edvard Munch să picteze celebra sa operă, „Țipătul”, un deceniu mai târziu. Într-o însemnare, pictorul norvegian descria momentul revelației: „Mergeam pe stradă cu doi prieteni – apoi soarele a apus – dintr-odată cerul s-a înroșit ca sângele… Am rămas nemișcat și m-am sprijinit de balustradă, epuizat – nori ca sângele și limbi de foc atârnau deasupra fiordului albastru-negru și a orașului… Am simțit un țipăt puternic și nesfârșit străpungând natura.”
Perioada a fost una efervescentă pentru artă, cu impresioniști și postimpresioniști precum Monet, Van Gogh sau Renoir experimentând cu culori îndrăznețe. Este greu să nu te întrebi dacă apusurile vulcanice spectaculoase din acel deceniu – bogate în roșuri, violete și verzi vii – nu și-au lăsat amprenta asupra unora dintre cele mai mari minți creative ale vremii.
