Așa cum știe prea bine regele Louie din Cartea junglei, abilitatea de a controla focul este elementul suprem care ne diferențiază de alte primate. Ne-a alimentat evoluția culturală și biologică, propulsându-ne în cele din urmă până în era spațială. Totuși, când te joci cu focul, inevitabil te arzi — iar cercetătorii cred acum că eșecurile pirotehnice ale strămoșilor noștri ar fi putut juca un rol crucial în formarea sistemului nostru imunitar.
„Controlul focului este profund înrădăcinat în viața umană – de la preferința pentru mâncarea fierbinte și lichidele fierte până la tehnologiile care modelează lumea modernă. Ca urmare, spre deosebire de orice altă specie, majoritatea oamenilor se vor arde în mod repetat de-a lungul vieții. Este un tipar care probabil se întinde pe o perioadă de peste un milion de ani, încă de la prima noastră interacțiune cu flăcările.”, a explicat autorul studiului, dr. Joshua Cuddihy.
Oamenii s-au ars cu focul: „ridicol”, dar revelator
Pentru a sublinia cât de omniprezent este acest risc, cercetătorii au notat un detaliu delicios de onest: chiar în timp ce scriau lucrarea, unul dintre autori „și-a ars buza inferioară – dureros și destul de ridicol, dar nu fatal – în timp ce mușca dintr-un pui Kiev umplut cu unt topit”, conform IFL Science.
Dincolo de incidentele culinare, studiul subliniază că sistemul imunitar uman răspunde la arsuri într-un mod care diferă semnificativ de reacția sa la alte leziuni, cum ar fi tăieturile. De exemplu, arsurile declanșează o „fază inflamatorie intensificată”, mediată de eliberarea unor markeri proinflamatori numiți citokine. Această reacție dramatică este vitală: focul provoacă leziuni cutanate mult mai extinse decât o simplă tăietură, crescând exponențial riscul de infecție. Fără acest răspuns imunitar agresiv, chiar și arsurile minore ar putea deveni letale.
Genele „coapte” de selecția naturală
Cercetătorii au emis ipoteza că supraviețuirea noastră ca specie a depins de capacitatea de a vindeca aceste arsuri continue, determinând evoluția unor răspunsuri imunitare specifice. Pentru a testa teoria, echipa a comparat transcriptomii pielii arse și ai celei sănătoase, identificând 94 de gene care se activează imediat după o leziune termică.
Analiza comparativă a acestor gene cu cele găsite la cimpanzei, gorile, urangutani și macaci a scos la iveală ceva fascinant: cel puțin nouă — și posibil până la 19 — dintre aceste gene prezintă semne de evoluție accelerată la oameni. Printre ele se numără gene care sporesc tendința pielii de a forma cicatrice, dar și altele care provoacă o sensibilitate crescută la durere în zona arsă, forțându-ne să ne protejăm rănile și să evităm agravarea lor.
Compromisul evolutiv
„Cercetarea noastră sugerează că selecția naturală a favorizat trăsăturile care au îmbunătățit supraviețuirea după arsuri mici și frecvente”, afirmă Cuddihy. Totuși, aceste adaptări vin cu un preț. Aceleași mecanisme pot explica de ce oamenii sunt atât de vulnerabili la complicațiile arsurilor severe. Susceptibilitatea noastră crescută la inflamații și cicatrizare poate duce, în cazuri extreme, la sindromul de răspuns inflamator sistemic sau chiar la insuficiență organică.
Profesorul Armand Leroi, co-autor al studiului, explică faptul că această „teorie a selecției prin arsuri” prezintă o formă inedită de selecție naturală — una care depinde direct de cultura noastră. „Face parte din povestea a ceea ce ne face umani, o parte despre care nu aveam nicio idee până acum”, a adăugat acesta.
În concluzie, având în vedere că aceste gene de „auto-reparare” după contactul cu focul nu au fost găsite la urangutani, se pare că regele Louie ar face bine să stea departe de flăcări, cel puțin pentru moment.
Studiul a fost publicat în revista BioEssays.
