Descoperirea focului a fost un punct de cotitură în evoluția omului, deschizând calea spre civilizație. Aproape toate culturile lumii au mituri despre un erou îndrăzneț sau un zeu binevoitor care a adus focul oamenilor, schimbându-le pentru totdeauna viața.

Focul nu a oferit doar lumină și căldură, ci a influențat și dezvoltarea artei, culturii și societății. Mai jos explorăm teoriile privind primele utilizări ale focului și impactul său profund – atât pozitiv, cât și negativ – asupra oamenilor preistorici.[sursa]

Pe scurt:

  • În Europa, oamenii stăpâneau focul în mod generalizat acum 400.000 de ani, dar în Africa existau vetre aprinse acum peste un milion de ani, cu foc provenit din surse naturale. Unii antropologi sugerează că hominizii utilizau focul de acum 1,9 milioane de ani, însă nu există dovezi arheologice concludente;
  • Focul i-a făcut pe oameni mai puternici: le-a oferit hrană mai bună și un mijloc de apărare împotriva prădătorilor. Se crede că, datorită focului, hominizii au renunțat să mai doarmă în copaci, stabilindu-se pe sol, iar, pe termen lung, părul corporal s-a redus.
  • Serile petrecute în jurul focului au întărit legăturile sociale. Oamenii au devenit mai cooperanți, împărțind sarcinile și dezvoltând primele forme de povestire – o tradiție care s-a păstrat până astăzi;
  • Homo sapiens a evoluat pentru a digera hrana gătită, la fel cum girafele s-au adaptat pentru a ajunge la frunzele copacilor. Anatomia noastră s-a schimbat: maxilarele s-au micșorat, dinții și stomacul s-au adaptat, intestinele s-au scurtat, iar creierul – mare consumator de energie – a beneficiat de aportul caloric crescut al alimentelor preparate;
  • Gătirea cărnii a dus la primele forme de artă culinară. Alimentele au devenit mai gustoase, mai ușor de digerat și mai bogate în calorii, în timp ce toxinele naturale din ele s-au redus;
  • Nicio altă descoperire – anterioară sau ulterioară – nu a avut un impact la fel de profund asupra speciei noastre precum prepararea hranei la foc. Este posibil ca nici o invenție viitoare să nu egaleze „cutremurul” provocat de această descoperire în evoluția umanității.
Descoperirea focului
Descoperirea focului

Întâlnirea omului cu focul – un moment de impact

Focul poate fi considerat atât o descoperire, cât și o invenție. Oamenii de acum peste un milion de ani au realizat că acesta oferă căldură și lumină, devenind un substitut al Soarelui în întunericul nopții. Ulterior, au învățat să-l producă și să-l mențină, dezvoltând metode din ce în ce mai complexe pentru a-l controla.

Prima interacțiune a omului cu noua descoperire nu a fost una plăcută. Acesta i-a fost oferit de natură, iar impactul inițial a fost terifiant: pădurile ardeau în urma incendiilor provocate de trăsnete sau, mai rar, de erupții vulcanice. Deși fulgerele par fenomene rare, datele satelitare arată că aproximativ 8 milioane de fulgere lovesc Pământul zilnic.

Cei care au supraviețuit acestor dezastre au rămas, fără îndoială, marcați de imaginea pârjolului. Totuși, după mii de ani, oamenii au început să înțeleagă beneficiile focului: acesta oferea căldură în nopțile reci și proteja împotriva animalelor sălbatice.

Un alt pas esențial a fost descoperirea faptului că hrana gătită era mai gustoasă, mai ușor de mestecat și de digerat. În această etapă, deși nu știau să producă focul, oamenii preistorici au încercat să-l mențină viu după incendii naturale. Se presupune că foloseau lemne uscate sau bălegar de animale pentru a prelungi durata arderii, însă la prima ploaie sau în sezonul rece, acest foc „ocazional” se stingea inevitabil.

• CITEŞTE ŞI:  Zona moartă din Marea Neagră, unde au fost descoperite zeci de epave, unele vechi de peste 2.000 de ani

Nu se știe exact când omul a reușit să aprindă focul prin propriile mijloace, dar există teorii care sugerează că hominizii foloseau focul provenit din natură acum 1,8 – 1,9 milioane de ani, în Africa de Est. Se crede că aceștia coceau tuberculi și rădăcini de plante, făcând hrana mai ușor de consumat și mai bogată energetic.

În ultimele două decenii, viziunea asupra hominizilor care au trăit acum sute de mii de ani s-a schimbat semnificativ. Expresii precum „oameni primitivi” sau „ieșirea din starea de animalitate” au fost abandonate. Descoperirile arheologice au demonstrat că acești strămoși ai noștri nu erau atât de primitivi pe cât s-a crezut inițial. Ei își confecționau unelte sofisticate pentru acele vremuri și aveau o mare capacitate de adaptare la mediu, trăsătură care a stat la baza succesului evolutiv al speciei noastre.

Focul – de la descoperire întâmplătoare la meșteșugul producerii lui

Cum au ajuns oamenii să controleze focul? Istoricul Aurelian Băltărețu oferă o posibilă explicație în cartea sa, Cum a început aventura cunoașterii: „Se poate bănui că cioplitorul a observat scânteile care sar când pietrele sunt lovite. De aici până la aprinderea unui capăt de iască nu mai este cale lungă: practic însă, a durat milenii și milenii. (…) Arheologii au găsit într-o peșteră din Belgia pirită și iască. Iasca ar fi putut fi aprinsă prin lovirea violentă a piritei cu o bucată de cremene, din care rezultă scânteia.”

Această metodă, care presupunea folosirea amnarului, iascăi și cremenei, este utilizată și astăzi în unele regiuni pentru aprinderea focului.

Publicitate
  • Iasca este o ciupercă parazită, tare și uscată, care crește pe rădăcinile copacilor.
  • Cremenea este o piatră dură, care produce scântei atunci când este lovită cu un amnar.
  • Pirita, un mineral cu luciu metalic, a fost denumit adesea „aurul nebunilor” datorită culorii sale aurii.

O altă metodă, obținerea focului prin frecarea a două bucăți de lemn, pare a fi o invenție mai recentă. În timp, oamenii au învățat să folosească amnarul nu doar pentru a aprinde focul, ci și pentru a ascuți obiectele de tăiat.

„Din stihie dezlănțuită, focul devine autor de neprețuit, indispensabil omului. Nu întâmplător, peste mii și mii de ani, imaginația omului avea să scornească legenda lui Prometeu, cel care, conform mitului, ar fi furat focul din Soare și l-ar fi redat pământenilor”, notează Aurelian Băltărețu.

Cele mai vechi dovezi ale folosirii focului

Cercetările arheologice oferă o cronologie detaliată a relației omului preistoric cu focul:

  • În Orientul Apropiat, cele mai vechi vetre incontestabile au fost descoperite la Gesher Benot Ya’aqov (Israel) și datează de aproximativ 790.000 de ani.
  • În Europa, primele vetre clare sunt:
    • Prezletice, Cehia (700.000 de ani)
    • Menez Dregan, Franța (450.000 de ani)
    • Vertesszöllös, Ungaria (450.000 de ani)
  • În China, la Zhoukoudian, a fost descoperită o vatră veche de 420.000 de ani, însă unii specialiști pun la îndoială autenticitatea dovezilor.

Focul – un avantaj evolutiv

În Africa, în grota Swartkrans, s-au găsit 270 de oase arse, ceea ce sugerează că focul era folosit acum peste 1,5 milioane de ani pentru prăjirea cărnii și a rădăcinilor. Cu toate acestea, se crede că acest foc provenea din surse naturale și nu era „domesticit” de om.

Homo Heidelbergensis, strămoșul comun al neanderthalienilor și al oamenilor moderni, controla focul acum 600.000 de ani, dar utilizarea generalizată a focului s-a răspândit abia cu 200.000 de ani mai târziu.

• CITEŞTE ŞI:  Ar putea oamenii să supravieţuiască în spaţiu? Depinde de modul în care se adaptează microbiomul nostru intestinal

În anul 2011, doi arheologi – Wil Roebroeks (Universitatea Leiden) și Paola Villa (University of Colorado Museum) – au analizat 141 de situri arheologice europene, acoperind o perioadă de 1,2 milioane – 35.000 de ani. Concluzia lor: „Acum 400.000 de ani, focul era folosit pe scară largă în Europa, dar nu există dovezi clare că ar fi fost utilizat anterior acestei perioade.”

Totuși, în Europa există urme de locuire mai vechi de 400.000 de ani, precum în Spania (peste 500.000 de ani). Acest lucru sugerează că oamenii preistorici au supraviețuit în climatul rece fără ajutorul focului. Se pare că rezistența fizică și tenacitatea lor le-au permis să se adapteze mediului înconjurător, chiar și în absența acestui element esențial pentru civilizația modernă.

Cum ne-a schimbat descoperirea focului

Descoperirea și controlul focului au fost printre cei mai importanți pași în evoluția umanității. Cody Cassidy, în cartea sa Oameni extraordinari și marile lor descoperiri, explică astfel impactul focului asupra corpului uman: Homo sapiens a evoluat pentru a digera hrana preparată, la fel cum girafele s-au adaptat mediului pentru a ajunge la frunzele de pe coroana copacilor. Nu ne mai putem întoarce la o lume fără foc, căci maxilarele noastre nu mai pot mușca cu atâta putere, dinții și stomacul ni s-au micșorat, intestinele s-au scurtat, iar creierul nostru este avid de calorii.”

Focul a fost un factor-cheie în dezvoltarea speciei umane, iar Cynthia S. Brown, în Istoria lumii – de la Big Bang până în prezent, detaliază multiplele sale beneficii: „Au învățat să păstreze tăciunii aprinși ai copacilor loviți de trăsnet și să-i folosească pentru a aprinde focul. S-a dovedit că acest obicei riscant avea avantaje foarte mari: focul era folosit pentru a speria animalele de pradă, pentru a stârni incendii care goneau vânatul în capcane, pentru a găti mâncăruri mai variate, pentru a păstra hrana un timp mai îndelungat, pentru iluminarea peșterilor și pentru încălzirea în timpul perioadelor reci.”

Focul și dezvoltarea relațiilor sociale

Un alt efect esențial al controlului focului a fost crearea unor legături sociale mai puternice. Strămoșii noștri petreceau serile împreună în jurul focului, ceea ce a facilitat cooperarea și a dus la dezvoltarea primelor comunități stabile. Se presupune că indivizii mai violenți aveau mai puține șanse de a rămâne lângă foc, ceea ce a favorizat selectarea unor comportamente mai cooperante și mai previzibile.

Cody Cassidy subliniază această idee în cartea sa: „Treptat, un comportament predictibil, care inspira încredere, a început să aducă cu sine șanse mai mari de supraviețuire, iar dinamica evoluției a început să se manifeste în favoarea creierelor care puteau să navigheze cu dibăcie prin marea relațiilor sociale născute în jurul focului. În esență, folosirea focului le oferea un avantaj indivizilor amiabili, cu un creier mai mare.”

În plus, gătirea hranei a permis oamenilor să economisească timp. Mestecarea cărnii crude era un proces anevoios, care putea dura 6-8 ore pe zi pentru un hominid de acum 1,5 milioane de ani. Astăzi, oamenii mestecă, în medie, doar o oră pe zi. Acest timp suplimentar a fost investit în vânătoare, organizare și perfecționarea uneltelor.

Focul și evoluția creierului uman

Antropologul Richard Wrangham, cunoscut pentru teoria sa, cea a „maimuței care gătește” (The Cooking Ape Theory), susține că focul a jucat un rol crucial în dezvoltarea rapidă a creierului între 1,6 și 1,8 milioane de ani în urmă, în rândul Homo ergaster în Africa și Homo erectus în Asia.

• CITEŞTE ŞI:  Tsutomu Yamaguchi, omul care a supravieţuit ambelor bombe atomice

„Acum două milioane de ani, o specie de Australopitec asemănătoare cimpanzeilor a devenit Om. A intrat într-o lume cu totul nouă, în care inteligența era în creștere, societatea era mai bogată, și toate acestea sunt legate de faptul că suntem, în mod fundamental, o maimuță care-și gătește mâncarea.”

Focul a făcut hrana mai sigură, reducând numărul de toxine, și a permis oamenilor să consume mai multe proteine animale, ceea ce a contribuit la dezvoltarea creierului.

Impactul focului asupra adaptării umane

Controlul focului a adus și alte schimbări importante în viața hominizilor:

  • Au renunțat să mai doarmă în copaci – Păstrând focul aprins peste noapte, au putut să doarmă pe sol, feriți de prădători.
  • Au pierdut o mare parte din blana corporală – Căldura focului a redus nevoia de protecție termică, iar acest lucru i-a transformat în vânători mai eficienți, permițându-le să-și răcorească mai rapid corpul în timpul efortului.
  • Au migrat spre zone mai reci – Focul le-a oferit oamenilor posibilitatea de a supraviețui în climate mai reci, facilitând ieșirea din Africa și colonizarea altor continente.

Cu toate acestea, dovezile arheologice sugerează că primii oameni din Europa au reușit să supraviețuiască fără a folosi constant focul, bazându-se pe adaptabilitatea lor excepțională.

Focul și agricultura

În urmă cu 10.000 de ani, oamenii din Neolitic au început să folosească focul pentru a defrișa terenuri și a cultiva plante și cereale. Comunitățile incendiau porțiuni de pădure, iar după ce flăcările se stingeau, îndepărtau cioatele cu topoarele și afânau solul, amestecându-l cu cenușa plantelor arse.

Această tehnică nu doar că elibera terenul, dar și îmbogățea solul cu nutrienți esențiali, favorizând astfel recoltele viitoare.

Un alt avantaj major adus de foc a fost posibilitatea de a topi metale și de a crea unelte tot mai rezistente și mai eficiente, pe măsură ce oamenii au învățat să atingă temperaturi mai ridicate în procesul de prelucrare.

Dezavantajele focului

Așa cum se întâmplă și astăzi, focul a avut și consecințe negative asupra oamenilor preistorici. Incendiile de pădure erau violente și devastatoare, mai ales într-o lume acoperită de păduri mult mai întinse decât în prezent.

Focul a afectat sănătatea umană în mai multe moduri:

  • Fumul irita grav ochii și afecta plămânii;
  • Alimentele arse erau consumate frecvent, ceea ce ar fi putut crește riscul de cancer;
  • Bolile infecțioase s-au răspândit mai rapid, deoarece oamenii se adunau în grupuri mari în fiecare seară lângă foc.

Unele studii sugerează că focul ar fi fost responsabil și pentru o boală osoasă necunoscută anterior. Arheologii au descoperit fosile de Homo erectus cu oase sever deformate, acoperite de plăci osoase de până la 6 mm grosime. Ipoteza este că primii oameni ar fi contractat această afecțiune după ce au consumat ficat de animal preparat la foc.

Descoperirea focului și controlul acestuia reprezintă momente definitorii în evoluția umanității. Focul a oferit căldură, protecție și hrană mai ușor de digerat, contribuind la dezvoltarea creierului și a relațiilor sociale. A facilitat agricultura, metalurgia și migrația spre zone mai reci, dar a adus și riscuri – incendii, boli și expunere la toxine. Într-un echilibru între beneficii și pericole, focul a fost și rămâne una dintre cele mai mari forțe transformatoare ale istoriei umane.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: