Cum se distrau oamenii în trecut, înainte de existenţa internetului şi a televiziunii

Deşi cei mai mulţi dintre noi nu prea ne amintim cum era înainte de existenţa internetului, un lucru e cert: existau metode de a ne distra şi în acele timpuri.

Mai mult, deşi deja putem vorbi de o istorie relativ lungă a televiziunii, oamenii aveau şi înainte de această epocă diferite activităţi cu care puteau să-şi umple timpul liber şi să se distreze.

Dar te-ai întrebat vreodată cum se distrau oamenii în trecut?

Pare destul de incomod acum, dar, pentru a se distra, oamenii chiar trebuiau să iasă din casă. Bine, nici nu prea aveau multe de făcut în casă pe atunci, dar înţelegi ideea.

Divertismentul a avut un rol important în istoria omenirii.

Regii aveau bufoni care să-i distreze, însă oamenii obişnuiţi erau nevoiţi să-şi găsească alte activităţi pentru a se simţi bine. Unele dintre ele, de-a dreptul ciudate.

Hai să vedem 5 modalităţi în care se distrau oamenii în trecut!

1. Participarea la necropsii publice

Oricât de dubios pare, oamenii participau la necropsii ca la teatru, aceasta fiind o formă macabră de divertisment.

Printre primii care au început să scoată organele interne şi să le studieze, au fost egiptenii antici, în urmă cu circa 5000 de ani, în procesul de mumificare.

Ulterior, romanii şi grecii antici au continuat să efectueze necropsii, iar printre primele personalităţi cărora li s-a făcut o astfel de procedură medico-legală, se numără şi împăratul roman Iuliu Caesar, care a fost ucis cu 23 de lovituri de cuţit.

În urma necropsiei, s-a stabilit că fatală i-a fost cea de-a doua lovitură.

Cu toate acestea, necropsiile au început să fie efectuate cu regularitate în Europa prin jurul anului 1300.

La început, cum se face şi astăzi, necropsiile erau efectuate în camere cu acces limitat, la care participau doar specialiştii acelor vremuri şi cei care studiau medicina.

Dar, cum oamenii erau plictisiţi şi sătui să arunce cu pietre unii în alţii, s-au gândit că ar fi interesant să participe şi ei la necropsii.

Astfel, popularitatea necropsiilor a crescut peste noapte, iar un fel de „teatre anatomice” au apărut în marile oraşe ale Europei. Acestea puteau să găzduiască chiar şi un public de circa 1.000 de persoane.

Biletu’. Cât e biletu’?

Se vindeau bilete celor care voiau să participe la necropsii publice, iar preţurile variau, în funcţie de cât interes prezenta decedatul.

Printre cele mai scumpe astfel de evenimente se numără necropsia unei femei care a murit însărcinată, preţul de acces fiind de 24 de groşi (monedă populară în Europa în sec. XII-XIV).

Deşi la început spectatorii erau bărbaţi, femeile au devenit şi ele interesate de necropsiile publice.

În anul 1748 cerinţele erau atât de mari pentru a participa la o astfel de necropsie, încât au fost create spaţii speciale pentru femei.

În timpul necropsiei, femeile erau invitate să atingă cadavrul, lucru care stârnea şi mai tare interesul participanţilor.

În Bologna, Italia, necropsiile au devenit evenimente mondene, la care femeile purtau cele mai bune articole de îmbrăcăminte, iar la final, seara se încheia cu un bal sau un festival.

În cele din urmă, în jurul lui 1800, necropsiile publice au fost scoase în afara legii, autorităţile dându-şi seama că nu e tocmai moral ca un om să fie despicat sub ochii tuturor, ca la teatru.

2. Lovirea bolnavilor psihic cu beţe

Dacă ai copilărit în anii 1800, cu siguranţă îţi aminteşti de această metodă de divertisment. Dar sigur nu ai făcut-o, aşa că vom detalia puţin.

Azilele pentru persoanele cu probleme psihice erau un loc de divertisment. Multe dintre aceste instituţii permiteau accesul vizitatorilor în incinta ospiciilor, contra unei sume de bani.

Oamenii erau curioşi cu privire la modul de viaţă al „dereglaţilor” şi erau dispuşi să plătească pentru a-i vedea în realitate.

Deşi bolnavii acelor vremuri trăiau în condiţii mizere, ca în nişte grajduri, faptul că li se permitea accesul vizitatorilor nu putea să le facă decât rău.

Vizitatorii plăteau un penny pentru accesul în aceste instituţii.

Dacă pacienţii erau prea calmi şi docili, vizitatorii aveau voie să-i pocnească cu beţe, pentru a-i stârni şi a se amuza pe seama lor.

Unii introduceau băuturi alcoolice pe ascuns şi le dădeau pacienţilor să bea, pentru a vedea cum reacţionează aceştia când sunt beţi.

În anul 1814, azilul Sfânta Maria Bethlehem din Londra a avut aproape 100.000 de vizitatori.

Evident, nu toţi aveau bani încât să-şi permită să dea un penny doar pentru a pocni cu beţe nebunii.

Astfel, conducerea spitalului a creat o ofertă promoţională. În prima zi de marţi a lunii, vizitatorii puteau pocni pacienţii bolnavi cu capul şi lipsiţi de apărare pe gratis. Ăsta da management!

3. Amintiri cu Raze X

În anul 1895, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen a făcut o descoperire care urma să revoluţioneze lumea medicală: radiaţiile X. Sau Raze X, cum le ştim cu toţii.

În prezent, aceste raze X stârnesc sentimente nasoale, pentru legătura firească ce o fac cu spitalele şi, implicit, cu vreo afecţiune medicală.

Cu toate acestea, la început, oamenii erau fascinaţi de faptul că-şi pot vedea scheletul.

Şi numele futuristic şi plin de mister – Raze X, a prins bine la public, oamenii fiind de-a dreptul înnebuniţi de noua tehnologie.

Fiind o tehnologie destul de ieftină, aparatele cu raze X au apărut în cele mai dubioase locuri.

La festivaluri sau chiar pe străzi, erau „artişti” care, pentru un bănuţ, le arătau oamenilor structura osoasă din diferite părţi ale corpului, lucru care era de-a dreptul fascinant.

În anii ’20, un dispozitiv denumit „pedoscop”, putea fi găsit în toate magazinele de îmbrăcăminte cu pretenţii.

Acest aparat prezenta, cu ajutorul razelor X, structura oasoasă a picioarelor atunci când probau noile perechi de încălţăminte. Astfel, oamenii se asigurau că îşi cumpărau mărimea potrivită.

4. Execuţiile publice

Probabil ai văzut în filme reacţiile oamenilor la execuţiile publice. Era ca un spectacol macabru, cu strigăte, fie de disperare, fie de ură la adresa celor care urmau să fie executaţi.

De-a lungul istoriei, fiecare ţară din lume a permis execuţiile publice la un moment dat.

La eveniment putea participa oricine, de la regi până la copii. Iar acest lucru face ca execuţiile publice să reprezinte unul dintre cele mai asistate tipuri de evenimente din lume.

Mulţimile de oameni care se adunau la astfel de execuţii – mai ales dacă cel condamnat era celebru, erau imense.

Execuţia unui pastor protestant în Paris, în anul 1746, a strâns cel puţin 40.000 de oameni. Condamnarea unui bărbat şi a unei femei în Londra, în 1849, care au ucis împreună o persoană, a strâns peste 50.000 de oameni. Cea mai mare audienţă înregistrată în Anglia, în anul 1824, la execuţia unul falsificator, când s-au adunat în jur de 100.000 de oameni.

Publicitate

Deşi scopul unei astfel de execuţii era de a atrage atenţia şi a oferi o lecţie oamenilor şi celor predispuşi la comiterea de fapte ilegale, în realitate era o formă de divertisment.

Execuţiile puteau dura ore întregi, iar în cadrul lor mai aveau loc diverse prelegeri.

5. Selfie-urile

Deşi în ultimii ani a fost o adevărată nebunie cu moda selfie-urilor, oamenii comportându-se ca şi cum ar fi descoperit un nou leac pentru o boală incurabilă, lucrurile nu stau tocmai aşa.

Dar ştim că moda revine, aşa că le dăm puţin credit.

Deşi la finalul anilor 1800 existau deja diferite modele de cabine fotografice, acestea nu produceau cele mai reuşite imagini.

Totul s-a schimbat când un imigrant rus, pe nume Anatol Josepho, a intrat în afacere. După ce a învăţat secretele camerelor de fotografiat în Europa, rusul s-a specializat la Hollywood, unde a învăţat la perfecţie ce înseamnă fotografia.

Ulterior, Anatol s-a mutat la New York. Acolo a reuşit să împrumute suma de 11.000$ (o adevărată avere pe atunci), bani cu care şi-a construit o cabină foto.

Fotografiile realizate erau uimitoare, cu o claritate superioară faţă de ce era pe piaţă, fapt care a stârnit interesul oamenilor. Mai ales că îşi puteau face signuri fotografiile.

Anatol şi-a deschis un studio pe Broadway, iar oamenii plăteau 25 de cenţi pentru a-şi face un selfie.

Succesul a fost uriaş!

Cozile la intrarea în studio erau interminabile. Circa 7.500 de oameni îşi făceau zilnic poze în cabina lui Anatol Joseph.

În numărul din aprilie 1927 al revistei Time a apărut un articol pe această temă. Peste 280.000 de oameni şi-au făcut selfie-uri în primele 6 luni ale anului, iar profitul era uriaş pentru imigrantul rus.

Asta da afacere de succes!