De ce au zebrele dungi? Le creează vreun avantaj? Probabil că nu o dată v-aţi pus această întrebare, încă din copilărie. Staţi liniştiti, nu sunteţi singurii.
Puține priveliști din lumea naturală sunt la fel de hipnotice precum imaginea unei turme de zebre traversând nesfârșitele savane africane. Cu modelul lor unic, alb-negru, aceste magnifice animale, înrudite îndeaproape cu calul (familia Equidae), au captivat imaginația umană de secole. Însă dungile lor emblematice nu sunt doar un capriciu estetic al naturii; ele reprezintă o fascinantă poveste evolutivă, sculptată de presiunile mediului african.
Originară de pe vastul continent african, zebra, în special cea mai răspândită specie, zebra de stepă (Equus quagga), populează ecosistemele deschise, de la savanele Sudanului și Etiopiei până în sudul și vestul Africii. Dar întrebarea care a stârnit nenumărate dezbateri științifice rămâne: de ce aceste dungi?
Mult timp, s-a crezut că principalul rol al dungilor este termoreglarea. Teoria sugera că dungile negre absorb căldura, iar cele albe o reflectă, creând mici curenți de convecție deasupra pielii care ar ajuta la răcorirea animalului sub soarele arzător al Africii. Deși există unele dovezi că dungile negre sunt, într-adevăr, puțin mai calde decât cele albe, studiile recente indică faptul că acest efect de răcorire este, cel mai probabil, minor și nu reprezintă principalul avantaj evolutiv.[sursa]
O altă ipoteză populară a fost cea a camuflajului sau a „efectului de amețire” (motion dazzle) împotriva prădătorilor, precum leii. S-a sugerat că, în lumina slabă a zorilor sau a serii, sau într-o turmă în mișcare, dungile ar face dificilă izolarea și urmărirea unui singur individ. Totuși, cercetările arată că, la distanțele de la care prădătorii își reperează de obicei prada, dungile nu oferă un camuflaj eficient. Leii, deși au o vedere cromatică limitată, vânează zebre cu succes, sugerând că dungile nu reprezintă un impediment major pentru ei.
De ce au zebrele dungi: scutul împotriva insectelor
Astăzi, cea mai solidă și larg acceptată explicație științifică leagă dungile de protecția împotriva insectelor hematofage (care se hrănesc cu sânge), în special a muștelor Tabanidae (tăuni) și a muștelor tse-tse, purtătoare de boli periculoase precum boala somnului. Experimente ingenioase, inclusiv folosirea unor pături în dungi așezate pe cai, au demonstrat că aceste insecte evită să aterizeze pe suprafețe cu dungi contrastante.[sursa]
Se pare că dungile perturbă tiparul de lumină polarizată pe care aceste insecte îl folosesc pentru a detecta suprafețele de apă și animalele gazdă. Cu cât dungile sunt mai înguste și mai contrastante, cu atât efectul de respingere este mai puternic. Așadar, modelul distinct al zebrei funcționează ca un scut optic natural împotriva acestor paraziți zburători și a bolilor pe care le pot transmite.
Mai mult, la fel ca amprentele umane, modelul dungilor este absolut unic pentru fiecare zebră. Nu există două exemplare identice – lățimea, forma și dispunerea dungilor variază individual. Această unicitate ar putea juca un rol secundar în recunoașterea socială în cadrul turmei, ajutând indivizii să se identifice reciproc.
Încercări eșuate de domesticire
Fascinați de aceste animale și probabil sperând să valorifice rezistența lor aparentă, oamenii, în special coloniștii olandezi din Africa de Sud, au încercat în trecut să domesticească zebrele. Au existat tentative de a le înhăma la trăsuri, asemeni cailor. Însă aceste eforturi s-au lovit de un zid: spiritul sălbatic indomptabil al zebrei.
Spre deosebire de cai, zebrele și-au păstrat un instinct defensiv extrem de puternic și o natură imprevizibilă, adesea agresivă. Sunt renumite pentru reacțiile lor explozive și loviturile devastatoare de copite, fiind cunoscute cazuri în care au reușit să respingă sau chiar să rănească grav prădători redutabili, inclusiv lei, lovindu-i cu o forță incredibilă.
Astfel, zebra rămâne un simbol al sălbăticiei africane neîmblânzite, iar dungile sale, odinioară un mister, se dezvăluie astăzi ca o soluție evolutivă ingenioasă, un camuflaj nu atât împotriva marilor feline, cât împotriva unui inamic mult mai mic, dar la fel de periculos: insectele purtătoare de boli. O mărturie vie a adaptării și a frumuseții complexe a vieții pe Terra.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
