De ce nu mănâncă musulmanii carne de porc? Este interzisă carnea de porc și în Biblie?

A înțelege de ce nu mănâncă musulmanii carne de porc, o interdicție împărtășită și de comunitățile evreiești, ne poartă dincolo de simplul fapt că, pe mapamond, acest aliment sfârâie în tigăi și îmbogățește mesele a miliarde de oameni, fiind o prezență culinară aproape universală. Există însă comunități vaste și culturi străvechi pentru care acest aliment este strict interzis, o graniță gastronomică ce nu poate fi trecută. Evreii și musulmanii, în special, se abțin cu sfințenie de la consumul cărnii de porc. Dar care sunt rădăcinile acestei interdicții profunde și ce explicații se ascund în spatele unui tabu alimentar atât de puternic?

De ce nu mănâncă musulmanii carne de porc

În inima acestei abțineri se află preceptele religioase, transmise cu venerație de-a lungul generațiilor. Pentru musulmani, Coranul, textul sacru al Islamului, trasează o linie clară. Consumul de carne de porc este considerat „haram” – adică interzis – o directivă divină enunțată în multiple pasaje.

Unul dintre acestea, din Sura Al-Baqarah (2:173), stipulează: „Ci El v-a oprit vouă doar mortăciunea (leșul), sângele, carnea de porc și ceea ce a fost menit (sacrificat) altcuiva decât lui Allah. Dar dacă cineva este constrâns de nevoie – fără a fi condus de dorință și fără a depăși nevoia imediată – nu se va face vinovat. Cu adevărat, Allah este Iertător, Milostiv.” Această interdicție este reiterată și în alte sure, precum An-Nahl (16:115) și Al-An‘ām (6:145), subliniind caracterul impur al cărnii de porc și necesitatea ca hrana să fie consacrată numelui lui Allah.^[sursa]

În mod surprinzător pentru unii, o interdicție similară se regăsește și în paginile Bibliei ebraice, în Vechiul Testament, carte de căpătâi și pentru creștinism. Cartea Leviticului stabilește criterii precise pentru animalele considerate „curate” și, prin urmare, permise pentru consum. Astfel, în Leviticul 11:3 se menționează: „Orice animal cu copita despicată, care are copita despărțită în două și își rumegă mâncarea, îl puteți mânca.” Porcul, însă, deși îndeplinește unul dintre criterii, nu corespunde celuilalt: „Porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi.” (Leviticul 11:7). Alături de iepure și cămilă, porcul este inclus într-o categorie distinctă de animale interzise, iar porunca este fermă: „Carnea lor să nu o mâncați, pentru că toate acestea sunt necurate” (Levitic 11:8).

Dincolo de textele sacre, percepția porcului ca animal „murdar” a contribuit la consolidarea acestor interdicții. Atât evreii, cât și musulmanii au observat comportamentul omnivor al porcilor, inclusiv faptul că își pot devora propriile excremente, un aspect ce a întărit convingerea privind impuritatea lor intrinsecă. Mai mult, în condițiile climatice calde specifice regiunilor în care aceste religii au înflorit, considerațiile practice au jucat, probabil, un rol important.

Carnea de porc este recunoscută pentru perisabilitatea sa ridicată la temperaturi înalte, iar în absența metodelor moderne de refrigerare, consumul acesteia putea prezenta riscuri sanitare semnificative. Se considera că, în astfel de climate, în carnea porcilor se puteau acumula diverse substanțe nocive. Oamenii de știință moderni au identificat, de altfel, peste 30 de boli pe care porcii le pot transmite oamenilor, o realitate ce ar putea oferi o perspectivă suplimentară asupra prudenței ancestrale.

Interesant este de observat că, deși Vechiul Testament conține această interdicție clară, majoritatea creștinilor de astăzi nu o respectă, interpretările teologice ulterioare și Noul Testament modificând perspectiva asupra legilor alimentare mozaice pentru adepții creștinismului. Cu toate acestea, pentru milioane de evrei și musulmani din întreaga lume, abținerea de la carnea de porc rămâne un pilon fundamental al identității lor religioase și culturale, o mărturie a puterii durabile a credinței și tradiției în modelarea vieții cotidiene.