La scurt timp după solstițiul de vară, pe 24 iunie, o străveche sărbătoare, cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaică, reînvie în spațiul românesc. Este o celebrare a feminității, a naturii pulsând de viață, a magiei și a sănătății, un moment sacru în care se crede că belșugul și protecția coboară asupra câmpurilor, apelor și oamenilor.
Tradiția populară spune că în noaptea de Sânziene, cerurile se deschid, iar spiritele bune ale naturii pășesc pe pământ pentru a veghea și a binecuvânta lumea. Încărcată de simboluri și ritualuri ancestrale, sărbătoarea păstrează vie legătura profundă cu energia vitală, cu speranța și iubirea. Culesul florilor de sânziană, dansurile în jurul focurilor purificatoare și obiceiul tainic de a pune busuioc sub pernă sunt doar câteva dintre gesturile ritualice ce transformă Sânzienele într-unul dintre cele mai speciale momente ale anului.
Noaptea de Sânziene, un obicei cu vechi rădăcini în cultura românească
Sărbătoarea de Sânziene este un punct de maximă intensitate spirituală, strâns legat de natură, magie și protecție. Această zi simbolizează energia vieții în plenitudinea sa, celebrând feminitatea, sănătatea, fertilitatea și apogeul vegetației.
Potrivit credințelor populare, Sânzienele sunt zâne sau spirite binefăcătoare, din categoria ielelor, ce veghează asupra holdelor, a apelor limpezi și a oamenilor, aducând rod bogat și ocrotire împotriva forțelor răului. Se spune că ele dansează nevăzute pe câmpii și în poienile pădurilor, iar cei norocoși care le zăresc prezența primesc binecuvântarea lor sau un semn de bun augur.[sursa]
Din bătrâni se păstrează convingerea că respectarea ritualurilor de Sânziene aduce oamenilor sănătate și prosperitate. Noaptea de Sânziene este percepută ca un portal magic, o perioadă în care granița dintre lumea materială și cea supranaturală se subțiază, facilitând o comuniune tainică între oameni și divinitate sau spiritele naturii. În acest context, sărbătoarea devine un prilej solemn de a celebra viața, un act de recunoștință pentru roadele pământului și o reafirmare a încrederii în binecuvântările ce aduc sănătate, iubire și belșug.
Pe 24 iunie, peste această matrice de credințe străvechi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai vechi și mai importante sărbători din calendarul creștin, marcată cu cruce roșie. Cu o încărcătură spirituală deosebită pentru credincioși, această zi este celebrată prin participarea la slujbe religioase, dar și prin perpetuarea unor tradiții și obiceiuri populare cu rădăcini adânci în cultura românească.
Noaptea de Sânziene este marcată de dansuri ritualice, cântece și petreceri în aer liber, îndeosebi în zonele rurale, unde, la lăsarea întunericului, se aprind focuri pe câmpuri sau pe culmile dealurilor. Tinerii sar peste flăcări pentru a-și purifica sufletul și pentru a-și asigura sănătate și noroc pe tot parcursul anului. Acest ritual simbolic este o formă de curățare spirituală și de întărire a protecției în fața necazurilor.
O superstiţie legată tot de dragoste spune că îndrăgostiţii care fac împreună baie în râu sau în mare de Sânziene se vor iubi toată viaţa.
Ce semnifică busuiocul și de ce fetele nemăritate îl așază sub pernă
Busuiocul, considerat o plantă sacră cu o semnificație spirituală puternică, joacă un rol central. Conform celor mai vechi obiceiuri, în noaptea premergătoare Sânzienelor, cea de 23 spre 24 iunie, fetele nemăritate așază un fir de busuioc sub pernă. Gestul nu este întâmplător: se crede că astfel își vor visa ursitul sau vor primi un semn clar de la acesta. Busuiocul are menirea de a purifica visele, de a alunga spiritele neliniștite și de a deschide calea către iubire și fericire. Pe lângă aceste valențe divinatorii, busuiocul deține și un important rol protector.
Străbunii spuneau că aroma și puterea sa spirituală țin la distanță duhurile rele, aducând sănătate și noroc în casă. Astfel, obiceiul este strâns legat de o dorință profund umană de protecție, liniște sufletească și împlinire în dragoste.
Pe lângă sânziană și busuioc, în această zi magică se culeg și alte plante de leac, precum pelinul, măceșele, teiul sau mușețelul. Se crede că, adunate acum, ele dețin puterea tămăduitoare maximă. Sunt folosite ulterior pentru ceaiuri, băi vindecătoare sau sunt păstrate cu sfințenie în casă, ca amulete vegetale menite să ofere protecție de-a lungul anului.
Una dintre cele mai pitorești și răspândite tradiții este culesul florilor de sânziană. Aceste flori mici, de un galben solar, cu un parfum dulce și pătrunzător, se găsesc pe câmpuri și, adunate în amurg, sunt folosite pentru a împleti cununi și coronițe. Se spune că purtarea unei astfel de coroane oferă protecție împotriva spiritelor rele și atrage norocul. Conform vechilor scrieri, fetele nemăritate care participă la aceste ritualuri își pot vedea alesul în vis, mai ales dacă se plimbă cu coronița pe cap sau o așază sub pernă.
Noaptea de 23 spre 24 iunie este, așadar, un timp încărcat de magie și de puteri speciale. Oamenii adună flori de sânziană și alte plante cu virtuți magice, pe care le așază în casă, la porți și la ferestre. Acest gest ritualic are un scop dublu: să protejeze locuința de spiritele rele și, în același timp, să atragă în cămin norocul, sănătatea și armonia.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
