O analiză recentă a ADN-ului antic, extras dintr-un rar mormânt dublu anglo-saxon, a adus la lumină o poveste emoționantă veche de 1.400 de ani: cele două schelete de copii îngropați împreună aparțineau unui frate și unei surori. Această legătură familială confirmată biologic reprezintă o descoperire cu totul neobișnuită pentru necropolele din acea perioadă, oferind o fereastră unică spre dinamica relațiilor umane din Evul Mediu Timpuriu. Această descoperire arheologică dintr-un mormânt anglo-saxon nu doar că ilustrează o tragedie personală, dar provoacă ceea ce istoricii știau despre structurile familiilor din acea epocă, bazate rareori pe legături directe de sânge.
Potrivit unei declarații a cunoscutei emisiuni britanice de arheologie Time Team, cei doi frați și-ar fi găsit sfârșitul în același timp, cel mai probabil din cauza unei boli cu o evoluție rapidă. Arheologii au făcut această descoperire inițială în luna septembrie a anului 2024, într-un cimitir anglo-saxon situat în Cherington, un sat pitoresc din sud-vestul Angliei.
Faptul că cercetătorii pot demonstra acum, printr-o analiză ADN antic fără precedent realizată de Institutul Francis Crick, că acești copii împart o legătură biologică directă, schimbă fundamental modul în care arheologii interpretează mormintele duble.
Săpăturile au scos la iveală rămășițele unui băiat în vârstă de 7 sau 8 ani, așezat alături de o sabie de fier, și scheletul unei adolescente. Tânăra a fost înmormântată alături de un colier și o cutie de lucru – un recipient metalic de formă cilindrică, folosit probabil pentru a păstra ață și pânză. Ambele seturi de artefacte plasează înmormântarea în a doua jumătate a secolului al VII-lea.
O descoperire rară sub lentila științei moderne
Săpăturile acestui mormânt dublu au fost documentate și prezentate de Time Team într-un episod difuzat în luna ianuarie. Cu toate acestea, analiza aprofundată a ADN-ului a fost finalizată de abia recent de către cercetătorii de la Institutul Francis Crick din Londra, iar rezultatele spectaculoase au fost anunțate oficial în episodul din 14 aprilie al podcastului Time Team.
ADN-ul a fost elementul-cheie care a elucidat misterul identității lor. Jacqueline McKinley, osteoarheologul de la Wessex Archaeology care a efectuat săpăturile, a explicat în cadrul podcastului că datele genetice au confirmat că „avem într-adevăr un băiat și o fetiță”. Ea a subliniat importanța descoperirii adăugând: „Dar acum știu care este relația dintre ei — erau frate și soră.”
Detaliile fizice ale înmormântării conturează o imagine sfâșietoare și demonstrează grija reciprocă. Se pare că frații au fost plasați în același mormânt, simultan. Sora mai mare era întoarsă cu fața spre fratele ei mai mic și a fost descoperită la un nivel ușor mai ridicat, detaliu care sugerează că trupul ei fusese așezat inițial pe perne care, odată cu trecerea timpului, s-au dezintegrat.
„Este o poziție foarte revelatoare. Pentru mine, acesta este un indiciu al rolului pe care îl avea ea înainte ca el să moară. Era cineva care avea grijă de el, care îl veghea.”, a punctat McKinley.
Cum au murit cei doi frați? Limitele ADN-ului și ipoteza bolii infecțioase
Dat fiind că amândoi au pierit în același timp, McKinley suspectează că tragedia a fost provocată de o boală infecțioasă fulminantă. „Cred că probabil a luat ceva de la el și de aceea au murit în același timp”, a precizat cercetătoarea. Cauza exactă a morții lor rămâne totuși învăluită în mister.
Analize ADN suplimentare aflate în desfășurare ar putea clarifica dacă un anumit agent patogen a fost responsabil pentru moartea copiilor. Totuși, McKinley a subliniat o limitare inerentă a științei arheologice moderne: bacteriile care declanșează afecțiuni cu risc vital, precum septicemia sau meningita, nu lasă în urmă propriul ADN în oseminte, ceea ce limitează șansele unei confirmări definitive a cauzei morții fraților.
Spre deosebire de bacteriile care provoacă ciuma (Yersinia pestis) și care pot supraviețui molecular în pulpa dentară secole la rând, agenții patogeni ai infecțiilor rapide cu transmitere respiratorie se degradează mult prea repede pentru a fi detectați prin tehnologia actuală.
Structura complexă a familiei anglo-saxone
Pentru a sublinia caracterul excepțional al acestei legături de sânge, McKinley a făcut o paralelă cu un alt cimitir anglo-saxon la care lucrează în prezent, situat în apropiere, în comitatul Wiltshire. Deși și acel sit funerar conține înmormântări duble, analiza ADN efectuată până acum nu a evidențiat nicio relație de rudenie de gradul întâi sau al doilea între defuncți – cum ar fi frați, părinți și copii, bunici și nepoți sau unchi și nepoate.
Această absență a legăturilor biologice directe în alte morminte comune contribuie la confirmarea informațiilor istorice care sugerează că gospodăriile anglo-saxone erau structuri sociale complexe. Acestea includeau frecvent practici precum adopția, plasamentul și rețele de familie extinsă, depășind limitele familiei nucleare tradiționale.
Tocmai din acest motiv, dovezile incontestabile din mormântul de la Cherington au un impact puternic asupra cercetătorilor. Descoperirea unor frați într-un mormânt anglo-saxon „deschide o perspectivă cu totul nouă”, a declarat în cadrul podcastului Helen Geake, arheolog al echipei Time Team și specialist consacrat în cultura anglo-saxonă. Ea a rezumat emoția și importanța descoperirii:
„Imediat, gândurile se îndreaptă către familia extinsă și către ce tragedie îngrozitoare trebuie să fi fost pierderea a doi copii în același timp.”
Dincolo de artefacte, săbii și cutii de lucru, această descoperire arheologică dintr-un mormânt anglo-saxon ne amintește că, în ciuda structurilor sociale complexe din urmă cu 1.400 de ani, instinctul fundamental de grijă fraternă a rămas o constantă neschimbată a umanității.
