O nouă metodă de analiză a plăcii dentare a scos la iveală cea mai veche dovadă directă a consumului de nuci de betel cu efect psihoactiv, ascunsă pe dinții unui individ care a trăit acum 4.000 de ani în Thailanda. Descoperirea a fost făcută chiar dacă dinții nu prezentau petele roșiatice caracteristice, rescriind astfel ceea ce știam despre detectarea acestui obicei străvechi.
Consumul de nuci de betel, o practică adânc înrădăcinată în tradițiile sociale și culturale din sud-estul Asiei, este cunoscut pentru efectele sale stimulante, oferind energie, euforie și o stare de relaxare. De obicei, mestecarea acestora lasă în urmă pete roșu-maronii sau chiar negre pe dinți.
Acum, o echipă internațională de cercetători a demonstrat că absența acestor pete nu exclude consumul. Examinând tartrul dentar (placa mineralizată) de pe rămășițe din epoca bronzului, ei au găsit o semnătură chimică invizibilă până acum, conform phys.org.
„Am identificat derivați vegetali în tartrul dentar provenit dintr-un mormânt vechi de 4.000 de ani din Nong Ratchawat, Thailanda. Aceasta este cea mai veche dovadă biomoleculară directă a consumului de nuci de betel în Asia de Sud-Est.”, a declarat dr. Piyawit Moonkham, antropolog arheolog la Universitatea Chiang Mai și prim autor al studiului publicat în Frontiers in Environmental Archaeology.
„În esență, am dezvoltat o metodă de a face vizibilul invizibil, dezvăluind comportamente și practici pierdute în timp de 4.000 de ani”, a adăugat autorul principal, dr. Shannon Tushingham de la Academia de Științe din California.
Nuci de betel: o semnătură chimică ascunsă în placă
Situl arheologic Nong Ratchawat din centrul Thailandei, unde au fost descoperite 156 de morminte umane începând cu 2003, a furnizat materialul pentru studiu. Echipa a colectat 36 de probe de tartru de la șase indivizi.
În laborator, cantități infime de placă au fost analizate chimic. Pentru a valida metoda, cercetătorii au creat propriile mostre de lichid de betel, folosind nucă uscată, pastă de calcar, frunze de Piper betel și salivă umană, pentru a reproduce condițiile autentice de mestecare.
Rezultatele au fost clare: trei probe, toate provenind de la un molar al aceluiași individ din Mormântul 11, conțineau urme de arecolină și arecaidină. Acești compuși organici, cu efecte fiziologice pronunțate, sunt specifici nucilor de betel.
„Prezența compușilor din nucile de betel în tartru sugerează un consum repetat, deoarece aceste reziduuri se încorporează în depunerile de placă mineralizată în timp, prin expunere regulată”, a explicat Tushingham.
Absența petelor de pe dinți rămâne un mister, dar echipa sugerează că ar putea fi rezultatul unor metode diferite de consum, al unor practici de igienă dentară sau al proceselor post-mortem care au afectat conservarea.
Dovezi „invizibile din punct de vedere arheologic”
Deși urmele au fost găsite la un singur individ, nu există deocamdată dovezi că Mormântul 11 ar fi avut un statut social special. Prezența unor mărgele de piatră ca obiecte funerare ar putea oferi indicii despre identitatea persoanei, însă sunt necesare mai multe cercetări.
Noua metodă deschide perspective extraordinare pentru arheologie, permițând detectarea unor comportamente care nu lasă urme tradiționale.
„Analiza tartrului dentar poate revoluționa înțelegerea noastră asupra modului de viață antic și a relațiilor dintre oameni și plante”, a spus Tushingham.
Cercetarea subliniază și importanța înțelegerii contextului cultural al plantelor psihoactive, care nu sunt doar „droguri”, ci reprezintă milenii de cunoștințe, practici spirituale și identitate comunitară.
„Dovezile arheologice pot contribui la discuțiile contemporane, onorând moștenirea culturală profundă din spatele acestor practici”, a concluzionat Moonkham.
