Pablo Escobar nu are nevoie de prea multe prezentări.
Deşi a fost un criminal fără scrupule, averea lui Pablo Escobar era familia sa.
Există foarte multe poveşti despre Pablo Escobar.
Pentru unii este un idol, în timp ce alţii îl consideră un personaj sinistru.
Dincolo de faptul că a creat cel mai mare imperiu al drogurilor din istorie şi a făcut lucruri cu adevărat teribile, Pablo Escobar era şi un om de afaceri foarte iscusit.
Atât de iscusit, încât a reuşit să administreze o avere care depăşea 30 de miliarde de dolari.
Escobar a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, fiind supranumit „Regele Cocainei”.
10 lucruri interesante despre averea lui Pablo Escobar
#10. Săracul bogat
Pablo Escobar s-a născut pe 1 decembrie 1949, în orăşelul columbian Rionegro, fiind al treilea din cei șapte copii ai unui fermier şi ai unei profesoare de şcoală primară.
Situaţia financiară a familiei nu era tocmai strălucită, iar Pablo ştia că trebuie să producă bani într-un fel sau altul.
Era un copil tăcut, dar mereu se gândea la posibilităţi de a face bani.
Pablo și-a început „cariera” de criminal pe străzile din Medellin furând pietre funerare și șlefuindu-le pentru a le revinde contrabandiștilor.
Nu a durat mult timp până a înţeles că se pot face bani buni prin alte metode.
Astfel a intrat în lumea drogurilor, începând să pună bazele organizaţiei care urma să devină cel mai mare imperiu al cocainei din lume.
#9. Elestice pentru bani – 2.500$/lună
În anii ’80, cartelul condus de Pablo Escobar producea peste 400 de milioane de dolari pe săptămână. Adică în jur de 22 de miliarde de dolari pe an.
Asta însemna nu doar o sumă uriaşă, ci şi o cantitate mare de bani.
Roberto Escobar, fratele lui Pablo, se ocupa de contabilitate.
Conform acestuia, cartelul cheltuia peste 2.500$ în fiecare lună doar pe benzile elastice cu care erau prinse teancurile de bani.
#8. 80% din cocaina care intra în SUA
Cartelul din Medellin s-a dezvoltat ca un parteneriat între Pablo Escobar şi alţi traficanţi, respectiv Gonzalo Rodriguez Gacha, Carlos Lehder, Jorge Luis Ochoa şi Juan Matta-Ballesteros.
Dar Escobar era creierul.
După cum spunea şi Javier Pena, agentul FBI care a condus operaţiunea de prindere a lui Escobar, acesta era „un adevărat CEO, foarte carismatic, foarte puternic şi foarte exigent.”
Nu era o idee prea bună să intri în conflict cu Escobar.
Acesta avea şi o vorbă preferată: „plata o plomo”, care înseamnă „banii sau plumbul”, o ameninţare care a ajuns să sperie pe oricine, de la traficanţi la poliţişti, oameni politici şi judecători.
Cartelul lui Escobar reuşea să introducă în SUA peste 15 tone de cocaină în fiecare zi.
Flota lui Pablo Escobar cuprindea 142 de avioane, 20 de elicoptere, 32 yachturi şi nenumărate mijloace de transport terestru. Mai mult, acesta deţinea 141 de imobile despre care s-a aflat în mod oficial.
La momentul apogeului, cartelul din Medellin introducea în SUA circa 80% din cantitatea de cocaină traficată. Asta însemna că 4 din 5 liniuţe trase de consumatori proveneau de la Escobar.
#7. Topul Forbes
În anul 1987, celebra revistă Forbes a publicat pentru prima dată topul celor 100 cei mai bogaţi oameni din lume.
În acest top a fost inclus şi Pablo Escobar.
Timp de 7 ani consecutiv!
Asta în ciuda faptului că FBI era pe urmele sale, urmărindu-l pentru evaziune fiscală, trafic de cocaină şi asasinate plătite.
Escobar avea un mare avantaj faţă de ceilalţi miliardari din topul Forbes şi anume faptul că nu plătea taxe pentru niciun cent din averea sa.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: