Maria cea Sângeroasă, una dintre cele mai temute femei din istorie

Maria Tudor (1516–1558), cunoscută în istorie drept „Maria cea Sângeroasă”, a fost prima femeie încoronată ca suveran absolut al Angliei. Dincolo de reputația sa întunecată, marcată de executarea a sute de protestanți, domnia ei a reprezentat un punct de cotitură fără precedent în succesiunea monarhică britanică. Maria I a fost regina Angliei şi regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558. Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey şi predecesoare a reginei Elisabeta I.

Maria Tudor este în principal cunoscută pentru scurta reinstaurare în Anglia a catolicismului. Cu toate acestea, este cunoscută şi pentru cruzimea de care a dat dovadă în timpul domniei sale, când a ordonat persecutarea protestanților. Până la sfârşitul domniei, Maria I a executat aproximativ 300 de opozanţi religioşi. Drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria cea Sângeroasă). Pentru istoria Europei, miza domniei sale a depășit granițele Angliei: a fost ultima tentativă majoră a unui monarh britanic de a readuce țara sub autoritatea papală, transformând un conflict politic într-un sângeros război civil religios.

Maria a fost singurul copil care a supravieţuit copilăriei al regelui Henric al VIII-lea şi al primei lui soţii Caterina de Aragon. A fost un copil precoce, iar o mare parte din educaţia sa timpurie a fost făcută de mama sa, care a învăţat-o latina. De asemenea, Maria a studiat greaca, ştiinţele şi muzica.

Când Maria a împlinit 9 ani, Henric i-a dăruit propria ei curte la castelul Ludlow şi multe din prerogativele regale obişnuite numai pentru un Prinţ de Wales chiar numind-o Prinţesă de Wales.

A rămas singura fiică a unui monarh englez care a fost numită Prinţesă de Wales, deşi tehnic n-a fost niciodată investită cu acest titlu. Totuşi Henric era dezamăgit că nu are un fiu. Maria a fost un adevărat deschizător de drumuri în dinastia Tudorilor. Niciodată înaintea ei o femeie nu purtase coroana Angliei.

Disperarea Mariei de a produce un moștenitor catolic a dus la unul dintre cele mai bizare și tragice episoade medicale din istoria regalității. În 1554, corpul ei a simulat o sarcină completă: abdomenul i s-a mărit, a raportat mișcări fetale și s-a pregătit pentru naștere. Însă copilul nu a venit niciodată. A fost fie o „sarcină falsă” (pseudocieză) indusă de o dorință psihologică extremă, fie un simptom al unei tumori ovariene sau hipofizare (care i-a și adus, probabil, moartea câțiva ani mai târziu). Ea a crezut că Dumnezeu o pedepsește pentru că nu a eradicat complet erezia.

Maria s-a îndrăgostit nebunește de soțul ei, regele Filip al II-lea al Spaniei, cu 11 ani mai tânăr. Însă pentru Filip, căsătoria a fost pur politică. A considerat-o neatrăgătoare, a petrecut cât mai puțin timp posibil în Anglia și a ignorat scrisorile ei disperate. De fapt, alienarea ei și cruzimea din a doua parte a domniei au coincis cu abandonul emoțional din partea soțului ei.

Lupta pentru tron şi reformele Mariei Tudor

Maria a câştigat tronul în ciuda tuturor dificultăţilor, păstrând linia de succesiune în dinastie, şi a stabilit un precedent pentru încoronarea unei femei.

Maria nu trebuia să ajungă regină. Tatăl ei, Henric al VIII-lea, a încercat din răsputeri să facă în aşa fel încât tronul să nu-i revină ei. Totuşi, acesta a recunoscut în cele din urmă pretenţiile la tron ale fiicei sale. Însă Edward, fratele Mariei, a ignorat testamentul tatălui.

Fiind hotărât să păstreze şi să apere protestantismul englez, Edward a eliminat-o pe sora sa catolică de la succesiune. La moartea lui Edward, în iulie 1533, Lady Jane Grey a fost proclamată regină la vârsta de doar 16 ani.

10 zile mai târziu, Maria a reuşit să adune o armată şi intrat în Londra. Regina Jane I a fost acuzată de trădare, iar Maria a reuşit să pună mâna pe tron. Şase luni mai târziu, Jane a fost executată prin decapitare la ordinul Mariei.

Deşi această realizare este deseori trecută cu vederea, Maria a condus singura revoltă de succes împotriva guvernului central din Anglia secolului al XVI-lea.

A fost singurul monarh al dinastiei Tudor, cu excepţia lui Henry al VII-lea, întemeietorul dinastiei, care a trebuit să lupte pentru tron.

Statutul unei regine domnitoare a fost definit într-o lege specială trecută prin Parlament în aprilie 1554. S-a decis ca domnia unei femei să devină egală din punct de vedere legal cu cea a unui bărbat.

Astfel, în statut, ceremonii şi ritualuri, Maria a preluat toate formalităţile curţii şi le-a adaptat pentru domnia unei femei. Până atunci, nu exista niciun ghid pentru încoronarea unei femei ca unic suveran. Dar Maria s-a asigurat că după încoronare va fi investită cu toată puterea exercitată de strămoşii ei, fără nicio excepţie.

Renumele de Maria cea Sângeroasă

Maria a câştigat tronul prin luptă, iar armata îi îndeplinea ordinele cu stricteţe. Domnia Mariei este cel mai bine cunoscută pentru arderea celor aproape 300 de protestanţi, bărbaţi, femei şi copii. Scopul final era recatolicizarea Angliei.

Pentru a înțelege radicalizarea sa, trebuie amintit contextul personal: Maria a văzut protestantismul nu doar ca pe o erezie, ci și ca pe forța politică din cauza căreia tatăl său i-a repudiat mama, pe Caterina de Aragon, anulându-i Mariei drepturile legitime în tinerețe.

Deşi pare şi chiar este un act barbaric, arderea pe rug în numele religiei nu era ceva neobişnuit în acele vremuri. Erezia era considerată o infecţie ce trebuia înlăturată înainte ca „otrava” să se răspândească în societate.

De aceea, pedeapsa pentru erezie nu era simpla moarte. Se urmărea destructurarea totală a corpului ereticului, ca nu cumva rămăşiţele sale să fie folosite de alţi eretici pe post de relicve. Astfel, ereticii erau arşi pe rug, iar cenuşa lor era aruncată în râuri.

Maria Tudor a fost o regină controversată, cu o reputație negativă din cauza persecutării protestanților și a execuțiilor din timpul domniei sale. Cu toate acestea, ea a avut și realizări notabile, cum ar fi încheierea unei alianțe cu Spania și lupta pentru reintroducerea catolicismului în Anglia.

Dacă regina ar fi trăit mai mult sau dacă ar fi reuşit să producă un succesor catolic, probabil că Anglia ar fi fost recatolicizată, iar Maria Tudor ar fi fost cunoscută astăzi drept Maria cea Sfântă şi nu Maria cea Sângeroasă. Astfel, moștenirea Mariei I rămâne prinsă între realizarea politică a unei femei într-o lume dominată de bărbați și brutalitatea extremă a zelului ei religios.