Misterul uciderii lui Dan I, primul domnitor român care a sfârșit pe câmpul de luptă: dușmanii sau propriul frate?

Ziua se cunoaște exact: 23 septembrie 1386. Numele celui care a dat ordinul, nu. Un domn al Țării Românești cade în mijlocul unei bătălii purtate la sud de granițele sale, iar de aici încolo istoria se desparte în două povești care nu pot fi ambele adevărate. Într-una, ucigașii sunt tocmiți de un țar bulgar. În cealaltă, mâna care a împins lucrurile spre acest final aparține propriului frate vitreg. Dan I este primul domnitor român care a sfârșit pe câmpul de luptă — și, șase secole și jumătate mai târziu, tot fără verdict.

O domnie scurtă și scânteia războiului dintre Dănești și Drăculești

Dan I a stăpânit Țara Românească între anii 1383 și 1386. S-a născut în 1354, ca fiu al voievodului Radu I, și i-a fost frate vitreg lui Mircea cel Bătrân.

Linia sa nu s-a stins odată cu el. Amândoi fiii pe care i-a avut, Vlad I și Dan II, au ajuns ulterior să ocupe tronul Munteniei. Prin ei a luat naștere ramura Dăneștilor, care va purta timp de mai bine de un secol un conflict sângeros pentru putere împotriva Drăculeștilor — urmașii lui Mircea cel Bătrân.

Un clopot, o mănăstire și puținele urme scrise

Arhivele epocii sunt zgârcite cu el. Documentele contemporane îl pomenesc rar, iar prima dată când apare cu titlul de domnitor al Țării Românești este într-un act de donație către Mănăstirea Cotmeana, din județul Argeș.

Lăcașul de cult a primit atunci un clopot databil la 31 august 1385. Pe el fusese scris: „în zilele binecredinciosului domn Io Dan voievod”. Inscripția folosește formula sacră slavonă de cancelarie „Io” (prescurtarea de la Ioannes — „cel uns de Dumnezeu”), iar piesa în sine reprezintă o raritate absolută: este cel mai vechi clopot medieval păstrat în Țara Românească și cel mai timpuriu document cert care îi atestă domnia.

Cealaltă ctitorie legată de numele său se află în județul Gorj. Mănăstirea Tismana fusese ridicată de Radu I, dar rămăsese neisprăvită; Dan I a dus lucrarea până la capăt și a semnat el însuși actul de danie pentru ea.

Documentul, datat 3 octombrie 1385, explică situația pe care noul domn a găsit-o:

„La începutul domniei dăruite mie de Dumnezeu am aflat în ţara domniei mele, la locul numit Tismana, o mânăstire nu întru toate terminată, pe care sfânt răposatul, binecinstitorul voievod Radul, părintele domniei mele, a ridicat-o din temelie, dar n-a sfârşit-o din pricina scurtimii vieţii”

Înfruntarea cu coroana maghiară și asaltul Mehadiei

Spre nord, relația cu Ungaria a fost una de forță. Dan I a refuzat să se supună regelui maghiar Sigismund de Luxemburg ca vasal, iar între ei s-au dat mai multe bătălii.

Un document redactat la scurtă vreme după stingerea din viață a regelui Ludovic I consemnează: „Dan voievod cu o puternică oaste a năvălit în ţinuturile castelului Mihald”.

Ținta era cetatea Mehadia (în Caraș-Severinul de azi), bastionul strategic prin care coroana ungară încerca să controleze Banatul de Severin — vechi măr al discordiei și poartă de acces vitală spre Dunăre.

Septembrie 1386: două versiuni ale aceleiași morți

Ultima campanie l-a purtat la sud. În 1386, domnitorul muntean a trecut de partea unchiului său Strațimir, țarul Vidinului, angajat într-un conflict cu propriul frate — Ioan Șișman, țarul Bulgariei de Răsărit.

Aici se sfârșește biografia și începe misterul. Majoritatea istoricilor acceptă că Dan I a fost ucis pe câmpul de luptă, iar versiunea consacrată îl arată pe Șișman tocmind mai mulți asasini plătiți pentru a-l suprima chiar în bătălie, la 23 septembrie 1386.

Cronicarul grec Laonic Chalcocondil oferă însă o altă explicație. În relatarea sa, moartea voievodului a fost rezultatul unui complot pus la cale de fratele său vitreg, Mircea cel Bătrân.

„Pe acest Mircea, care fusese domn al acestui neam altădată, chemîndu-l în ajutor şi l-au făcut stăpînitor, înlăturîndu-l pe Dan care domnise mai înainte peste ei”

Pentru istorici, relatarea cronicarului bizantin — redactată la aproape un secol distanță — conține o confuzie cronologică vizibilă: Mircea nu mai fusese domn înainte de anul 1386. Totuși, aluzia la o «înlăturare» a lui Dan I a alimentat suspiciunea că transferul coroanei către Mircea cel Bătrân nu a fost o simplă succesiune de criză, ci deznodământul unei lupte subterane pentru putere.

Două explicații, un singur mort și niciun document care să le împace. Asasini cumpărați de un rival de peste Dunăre, într-o versiune; o mână apropiată, în cealaltă. Ceea ce arhivele au reușit să transmită intact peste 640 de ani este data, nu vinovatul.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU