Sfârșitul lui Ștefan Lăcustă, nepotul lui Ștefan cel Mare: asasinat de boieri în foișorul de la Suceava

Nu a fost o bătălie. Nu a fost nici măcar o încăierare. În foișorul palatului de la Suceava, domnul Moldovei dormea când oamenii urcați acolo l-au străpuns. Ștefan Lăcustă, nepotul lui Ștefan cel Mare, ținea țara de 2 ani, iar o grupare de boieri moldoveni ajunsese să comploteze împotriva lui. Partea care se uită, însă, nu e noaptea aceea, ci ce au făcut ucigașii după asasinat: l-au ridicat pe Alexandru Cornea în scaun și au refuzat revenirea lui Petru Rareș.

Un tron primit de la sultan

Ștefan Lăcustă (1508 – 1540) a stăpânit Moldova doar 2 ani, între 1538 și 1540. Nepot al lui Ștefan cel Mare, el inaugurează totuși o categorie nouă în istoria Moldovei: primul voievod pe care îl numesc turcii, nu țara. Sultanul otoman Suleiman Magnificul i-a dat domnia imediat ce izbutise să-l scoată din Moldova pe Petru Rareș, fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare.

Momentul supunerii a fost consemnat de cronicar în câteva rânduri din care boierimea moldoveană nu iese deloc bine:

„Boierii veniră şi se aruncară la picioarele sultanului, care îi primi şi îi ertâ ca pe nişte robi. Şi le au pus domn pre Stefan Vodă feciorul lui Alexandru Vodă”, a arătat cronicarul Grigore Ureche.

Numele i l-au dat oamenii, nu cancelaria

Peste anii în care el urca pe tron s-a suprapus o invazie de lăcuste. Insectele au măturat culturile, iar poporul a legat cele două lucruri și i-a lipit domnului o poreclă: „Lăcustă”.

Recoltele pierdute au căzut peste o țară deja golită. Oastea otomană intrase în țară ca să-l dea jos din scaun pe Petru Rareș și lăsase în urmă pustiire; peste sărăcia asta s-au așezat lăcustele. Porecla a rămas — mai puternică decât numele de domnie.

Vânătoarea: viu sau mort

Prima hotărâre luată de noul domn al țării a fost o urmărire. Rareș trebuia găsit și adus în fața lui, iar condiția a fost formulată fără echivoc: viu sau mort.

Fugarul se afla la Ciceu. În jurul lui, câțiva boieri au socotit că e clipa potrivită să intre în grațiile noului voievod al Moldovei și au pus la cale capturarea celui pe care îl slujiseră. Xenopol notează cine erau — inclusiv faptul, cu atât mai apăsat, că unul dintre ei fusese așezat acolo chiar de Rareș:

„Mai intăi insuş parcalabul acelei cetăţi moldoveneşti, rînduit de mai inainte acolo de Petru Vodă, un boier numit Simion şi un episcop Anastasie, care nu ştim cu ce imprejurare se afla lîngă domn in Ciceu, concep idea de a’l da pe Petru Vodă, viu sau mort, pe mînile lui Stefan Lăcustă. Petru insă aflând de viclenia lor, îi inşală şi-i scoate afară din Ciceu, inchizînd porţile după ei”, a precizat istoricul român Alexandru D. Xenopol în „Istoria Românilor”.

4 zile de ziduri

Trădarea dinăuntru fusese dejucată. Primejdia a venit apoi din afară: peste Cetatea Ciceului, unde se adăpostise, a dat voievodul transilvănean Ioan Zapolya.

Calculul lui nu era greu de citit. Prefera pe tronul Moldovei un supus al turcilor — pe Lăcustă — în locul unui apropiat al germanilor, cum era Rareș.

Zidurile au ținut patru zile de asediu. Apoi fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare a depus armele și a trecut sub ascultarea lui Zapolya. Învingătorul nu l-a alungat: i-a îngăduit să-și păstreze locuința între aceleași ziduri.

Drumul spre Bosfor

La Poartă, Ștefan Lăcustă insista. Ce voia era o poruncă a sultanului către voievodul Transilvaniei, prin care acesta să i-l predea pe Petru Rareș; numai așa domnia lui ar fi devenit una liniștită în Moldova.

Rareș a citit corect situația: fără o întrevedere cu Suleiman în persoană, scăparea era puțin probabilă. A trimis o scrisoare la Constantinopol, prin care cerea iertare și o întâlnire.

La începutul anului 1540 a pornit într-acolo, fără să știe ce gânduri avea turcul. Și-a luat cu el întreaga avere, pariind că îndurarea Porții Otomane se poate obține. Pariul a ieșit: Suleiman Magnificul l-a iertat și i-a îngăduit să se așeze în mahalaua genoveză a capitalei imperiului.

Complotul boierilor împotriva lui Ștefan Lăcustă

Cât își punea el treburile în ordine pe Bosfor, în Moldova creștea altceva. Nemulțumirea față de domnia lui Ștefan Lăcustă a coagulat o revoltă cu conducători, aliați și o țintă precisă. Xenopol le dă pe toate, inclusiv detaliul că la asalt au mers și oameni de rând:

„In timp ce Rareş îşi dregea astfeliu trebile la Constantinopole, Moldovenii nemulţămiţi cu domnia lui Stefan Lăcustă, se răsculase in contra lui, sub conducerea a doi boieri, Mihul hatmanul şi Trotuşan logofătul, ajutaţi de familiile boiereşti a le Găneştilor şi Arbureştilor, care năvăliră cu parte oameni de rînd in foişorul din Suceava, unde odihnea Stefan vodă, şi’l străpunseră fără apărare. Boierii insă, cu toate că ucisese pe Stefan vodă, nu vroiau cu nici un chip să revină la Petru Rareş”, a mai arătat Alexandru Xenopol.

După asasinat: Alexandru Cornea și revenirea lui Petru Rareș

Scăpaseră de domnul pus de turci. Întoarcerea lui Petru Rareș, în schimb, o refuzau categoric. Așa că au căutat o a treia variantă și l-au ridicat în scaun pe Alexandru Cornea — fără să trimită vorbă la Poartă, după cum arată cronicarul Grigore Ureche în „Letopisețul țării Moldovei”.

Atât i-a trebuit sultanului. Un domn ridicat peste capul lui era motiv îndestulător de intervenție, iar omul de care avea nevoie se afla chiar în capitala imperiului: iertat, disponibil, cu socoteli neîncheiate. Poarta Otomană l-a trimis pe Rareș înapoi, ca să-și ia tronul.

Pe Cornea l-a executat la Galați. Pe cei care îl vânduseră în 1538 — Crasnăș, Cozma, Mihu și Trotușanu — i-a executat la Suceava la 11 martie 1541, după ce fuseseră aduși de la Roman.

Boierii care au urcat în noaptea aceea treptele foișorului credeau că opresc o domnie. În realitate, au deschis drumul de întoarcere al singurului om pe care nu îl voiau înapoi — un drum pe care, la mai puțin de un an, aveau să-l parcurgă și ei, în sens invers, până la Cetatea Romanului.

Scaunul Moldovei avea să-l țină până în toamna anului 1546. Atunci a murit.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU