Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat în 1989. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României

GGlicemia îi urcase de trei ori peste normal. Organismul lui Nicolae Ceaușescu intrase în precomă hiperosmolară. S-a convocat de urgență o comisie de medici. Opt luni mai târziu, pe 25 decembrie 1989, un pluton de execuție a rezolvat o problemă pe care biologia o pregătea deja.

Cât timp îi mai rămăsese? Răspunsul îl dau, separat, medici români și surse din cadrul CIA: primul președinte al României suferea de mai multe boli grave, dintre care două îi puneau viața în pericol. Una a ieșit la iveală prin documentele CIA. A doua nu a avut atunci un diagnostic făcut public, iar mărturiile apărute ulterior indică diverticuloza. Sursele occidentale sugerează același lucru — zilele lui erau oricum numărate.

Diabetul și insulina refuzată ani la rând

Prima afecțiune cunoscută: diabetul zaharat, instalat prin 1977. Boala cerea tratament insulinic. Ceaușescu l-a amânat ani la rând.

Decizia nu-i aparținea. În spatele refuzului stătea Elena Ceaușescu, temându-se că soțul ar putea deveni dependent. Argumentul ei avea și un chip: Andrușă Ceaușescu, fratele dictatorului, își făcea insulină de ani buni.

Boala avea, se pare, rădăcini în familie. Ce a activat predispoziția a fost felul în care trăia — sedentarismul, înainte de toate.

Ce mânca un președinte care își ținea diabetul în frâu fără insulină

Fără insulină, controlul se făcea altfel: ceaiuri din plante, medicamente și un regim alimentar din care nu se abătea.

• carne doar sâmbăta și duminica;
• micul dejun în restul săptămânii — ouă fierte, brânză, fără cafele;
• ciorbe din verdețuri, ca fel principal al meniului;
• singurele dulciuri permise erau îndulcite cu sirop de arțar.

Regimul îl urma peste tot. Ajunsese proverbial printre șefii de stat tocmai pentru că sosea în vizite cu mâncarea de acasă.

Cine îi supraveghea și dieta, și tratamentul pentru diabet? Profesorul universitar Iulian Mincu — unul dintre principalii diabetologi români ai perioadei și cel care avea să înființeze, în 1993, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice «Prof. dr. N. Paulescu».

Nici asta n-a fost de ajuns. Data crizei nu este consemnată uniform chiar în relatările lui Iulian Mincu: materialul publicat în 2011 o plasează în aprilie 1989, în timp ce într-un interviu din 2013 medicul a indicat 3–4 aprilie 1988. Indiferent de data exactă, vârsta a lucrat împotriva lui, boala s-a agravat, iar Nicolae Ceaușescu a fost la un pas de moarte.

Episodul de precomă a rupt rezistența Elenei Ceaușescu. Convinsă în cele din urmă că numai insulina îi mai salvează viața liderului comunist, a acceptat tratamentul. Au urmat doze de șoc administrate intravenos; pe măsură ce glicemia s-a reglat, s-a trecut la schema obișnuită pentru diabeticii insulino-dependenți.

Prea târziu, însă, pentru a evita consecințele. Diabetul scăpat de sub control ar fi adus complicații — iar pacientul trecuse deja de 70 de ani.

Raportul CIA despre un posibil cancer de prostată

Ceea ce îi scurta zilele cu adevărat era, se presupune, altceva: cancerul de prostată.

Informația ajunsese în 1985 la serviciile americane. Un memorandum semnat de George Kolt, ofițer de informații al SUA detașat în Europa, consemna informații persistente din București potrivit cărora Nicolae Ceaușescu ar putea fi supus în curând unei operații pentru cancer de prostată. Presa americană a mers mai departe: publicația Washington Post relata în august 1985 o predicție clasificată potrivit căreia liderul român nu era așteptat să trăiască până în primăvara următoare.

Miza depășea cu mult fișa medicală a unui om. Se anticipau consecințe sociale și politice, iar rapoartele americane arătau că răsturnarea regimului de la București devenise iminentă. Cu un an înainte, în 1984, un raport destinat Forțelor Aeriene ale Statelor Unite formula concluzia fără menajamente: „situația actuală din România pur și simplu nu mai poate continua mult”

Tabăra succesiunii era și ea schițată. Pe de o parte, Elena Ceaușescu și Nicu Ceaușescu. De cealaltă, liderii comuniști tineri, emergenți, cu sprijinul generalilor.

Proba de urină recoltată la Moscova, fără știrea lui

Nu doar americanii urmăreau prognosticul. Ștefan Andrei, ministru de externe în România comunistă a anilor ’80, povestea că rușii voiau să știe deopotrivă cât mai are de trăit Ceaușescu și ce convulsii sociale și politice vor urma după moartea președintelui comunist.

Metoda a fost pe măsura interesului. Urina lui Ceaușescu ar fi fost recuperată la Moscova și trimisă spre analiză medicilor ruși, care au formulat un verdict fără echivoc: dictatorului îi mai rămânea, poate, până în vara lui ’90.

„Noi știm că Nicolae Ceaușescu e grav bolnav, va mărturisi Aleksandr Iakovlev, fost secretar al CC al PCUS cu probleme internaționale. Pe chestiunea apropiatei sale morți – cel târziu în 1990! – sovieticii au încercat să exercite influență în nucleul decizional de la București. Invocau rezultatul unei analize de urină, recoltată lui Ceaușescu, fără știrea lui, în timpul unei vizite la Moscova, după mărturia lui Ștefan Andrei”, arată istoricul Lavinia Betea, în lucrarea „Ceaușescu și epoca sa”.

Analiza a scos la iveală încă un dosar: rinichii, puternic afectați de diabet. Adunate, toate aceste probleme de sănătate duceau în aceeași direcție — prăbușirea totală a lui Nicolae Ceaușescu. Și se vedea cu ochiul liber.

”Prăbușirea psihosomatică i-au remarcat-o și cei care l-au văzut în ultima vizită la Moscova : posomorât, frământat, bâlbâit mai tare ca de obicei , uneori cu urme de salivă la colțul gurii”, mai arată sursa citată.

Scena e consemnată tot de Lavinia Betea, în aceeași carte. Diagnosticul sovietic venea și dinspre aparatul de partid — Valeri Musatov, prim-adjunct al șefului Secției Internaționale a CC al PCUS, constata: „Sistemul său nervos este serios afectat”

Colonoscopia de la vila din Primăverii și diverticuloza

De aici încolo, dosarul rămâne deschis. Ceaușescu ar fi avut și probleme digestive serioase. Ce anume avea, nu s-a stabilit niciodată în mod oficial — misterul persistă. Sigur este doar efectul: afecțiunea i-a pus pe jar și pe medici, și familia.

Gravitatea se citește în procedura aleasă. Dictatorul ar fi făcut o colonoscopie pentru depistarea problemelor de la nivelul colonului — o intervenție destul de riscantă pentru acele vremuri. Nu într-un spital, ci chiar la vila Ceaușeștilor, din cartierul Primăverii. Gastroenterologul Alexandru Oproiu a declarat că i-a efectuat o colonoscopie la vila din Primăverii, fără anestezie.

Ipoteza care a rămas, dublată de declarația medicului Oproiu: diverticuloză. Adică apariția unor diverticuli — punguțe de mucoasă care ies prin orificii din peretele colonului.

Ce este diverticuloza

Diverticuloza apare atunci când mici pungi se formează în puncte slabe ale peretelui colonului. Cauza exactă nu este cunoscută; dieta săracă în fibre este considerată un posibil factor de risc, iar multe persoane cu diverticuloză nu prezintă simptome.

Predicții despre moarte, niciuna confirmată

Rămân, la final, trei calendare care nu s-au întâlnit niciodată.

Publicația Washington Post pariase pe primăvara lui 1986 și a ratat cu peste 3 ani. Medicii ruși, lucrând pe proba recoltată fără știrea pacientului, au fixat vara lui 1990. Iar în discuțiile cu nucleul decizional de la București, sovieticii vorbeau despre anul 1990 ca termen ultim.

Ce începuse în aprilie 1989, cu o comisie de medici adunată în jurul unui om în precomă, nu a mai apucat un deznodământ medical. L-a scurtcircuitat plutonul de execuție, pe 25 decembrie 1989.

Un singur lucru a trecut neatins prin 1989: boala digestivă pentru care s-a improvizat o intervenție riscantă chiar în vila lui, cea care i-a alarmat pe medici și familia deopotrivă. Nu a primit atunci un diagnostic făcut public, iar mărturiile ulterioare indică diverticuloza. Dintre toate afecțiunile lui Nicolae Ceaușescu, ea este cea care a rămas cel mai mult timp în umbra regimului.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU