La începutul anilor ’70, o psihoză fără precedent a cuprins Bucureștiul. Pe străzi slab luminate, pe timp de ploaie torențială sau viscol, un atacator necunoscut pândea femei singure, le lovea cu o cruzime ieșită din comun și dispărea fără urmă în întuneric. Zvonurile despre un „vampir” bântuiau cartierele, iar femeile refuzau să mai iasă singure după lăsarea serii. În spatele acestor orori nu se ascundea însă o fantomă, ci un tânăr de 24 de ani cu o existență aparent banală: Ion Rîmaru, student la Facultatea de Medicină Veterinară.
În anul 2019, un alt caz asemănător a zguduit România. Gheorghe Dincă, un român din Caracal în vârstă de 66 de ani, a recunoscut că a răpit și a ucis două adolescente după ce le-a violat, apoi a ars unul dintre cadavre, iar pe celălalt spune că l-a aruncat în Dunăre. Multe persoane au adus în discuție punctele comune ale celor cazuri.
Seria atacurilor nocturne: cum a paralizat frica o Capitală întreagă
Originar dintr-o familie marcată de tensiuni din Corabia, Ion Rîmaru părea în Capitală un student mediocru și șters. Rămăsese repetent de două ori la Medicină Veterinară, vorbea puțin, nu lega prietenii și trecea aproape neobservat prin căminele din Splaiul Independenței. Sub această mască de inadaptat social se ascundea însă o dedublare violentă.
Pe 5 martie 1970, locatarii unui bloc de pe strada Scărlătescu din București au alertat Miliția după ce au descoperit în curtea imobilului trupul unei femei. Elena Oprea fusese atacată din spate cu o toporișcă, mușcată și asasinată cu o ferocitate ieșită din comun.
Un an mai târziu, în martie 1971, o altă femeie, Fănica Ilie, a fost găsită moartă în condiții asemănătoare, după ce fusese jefuită și agresată.
Teroarea s-a adâncit o lună mai târziu, când a fost descoperit cadavrul Gheorghiței Popa. Femeia fusese înjunghiată de 48 de ori în zona capului, a pieptului și a picioarelor, murind în urma unor lovituri repetate la cap. Scena a șocat chiar și anchetatorii experimentați: pe lângă violența extremă a loviturilor, agresorul îi mutilase organele genitale.
Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, șase tentative de omor, cinci violuri, o tentativă de viol și numeroase tâlhării – toate aceste fapte aveau să fie atribuite, în final, unui singur individ: Ion Rîmaru.
Privite inițial ca incidente izolate, legătura dintre aceste atacuri a început să se contureze abia când Miliția Capitalei a corelat dosarele din 1971 cu atacurile similare din 1970, ai căror autori rămăseseră neidentificați. Modul de operare identic – atacul nocturn, pe timp de ploaie sau furtună, alegerea femeilor singure și semnele particulare lăsate pe corp – a confirmat cel mai sumbru scenariu.
Bucureștiul nu se confrunta cu o serie de spargeri degenerate, ci cu un criminal în serie care își perfecționa tiparul de la o noapte la alta.
Amprenta dentară și bucata de hârtie: punctul de cotitură al anchetei
Sute de persoane au fost interogate şi ţinute sub observaţie. În această anchetă specialiştii Institutului de Medicină Legală reuşeau în premieră mondială să reconstituie portretul robot al criminalului numai după amprentele dentare.
Şi totuşi, autorul odioaselor crime continuă să acţioneze nestingherit. A fost poate mâna hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Rîmaru.
Deși Miliția a mobilizat efective impresionante și a apelat la o premieră medico-legală mondială – reconstituirea particularităților atacatorului după mulajul mușcăturilor lăsate pe victime –, deznodământul a fost decis de o neglijență a criminalului. Lângă trupul ultimei sale victime, Mihaela Ursu, anchetatorii au găsit pe caldarâmul ud o bucățică de hârtie: o scutire medicală emisă de un cabinet de neurologie al Policlinicii Studențești.
Verificând fișele medicale ale tuturor studenților consultați în acea zi, cercul s-a închis rapid în jurul lui Ion Rîmaru. A fost arestat chiar în camera sa de cămin, fără să opună rezistență.
Ion Rîmaru şi-a recunoscut faptele după mai multe ore de interogatorii. Procesul care a urmat a fost unul rapid. Ucigaşul primea pedeapsa maximă: moartea.
Execuția de la Jilava și misterul din spatele ultimelor cuvinte
La 23 septembrie 1971, în curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Rîmaru a fost executat prin împușcare. Ultimele sale cuvinte aveau să rămână întipărite în memoria celor prezenți și să capete o semnificație cutremurătoare abia peste ani: „Chemați-l pe tata! El este de vină.”
În anul 1944, în timpul camuflajului impus de război în București, patru femei fuseseră ucise după un tipar similar de către un agresor rămas neidentificat. Misterul acelor dosare a fost elucidat mult mai târziu de către reputatul criminalist Constantin Turai: autorul crimelor din 1944 era Florea Rîmaru, tatăl lui Ion. O morbidă succesiune lega astfel două generații de agresori nocturni.
Conform unei versiuni apărute în presă, Florea Rîmaru ar fi fost asasinat în 1972 de Securitate, la doar un an de la execuția fiului său, fiind aruncat dintr-un tren în mișcare.
Dincolo de ipotezele de dosar, stigmatul a urmărit fără milă întreaga familie. La 29 octombrie 1995, jurnalistul Dan Odagiu publica un reportaj amplu din comuna natală a lui Rîmaru, consemnând că rudele apropiate au fost nevoite să-și schimbe identitatea în acte pentru a scăpa de oprobiul public. Noul nume adoptat de familie a fost „Dincă” – o ultimă încercare de a șterge urma unei descendențe care a marcat definitiv istoria criminalistică a României.
Ce mai e nou în Cultură şi Societate?
Cei mai negri ani ai lui Mihai Eminescu: de la cearta cu Regina Elisabeta la vagabondaj și la periplul prin spitalele de psihiatrie
ONU a votat adoptarea unei noi hărți a lumii care prezintă dimensiunile reale ale tuturor țărilor
Ce s-a întâmplat cu Mica Miller? „Moartea soției pastorului” aduce în prim-plan un deces controversat
Aproape toți embrionii de șarpe se răsucesc în același sens, iar intestinul ar putea explica de ce
