Guta este creștere în rândul bărbaților tineri și ar putea contribui la disfuncția erectilă

Guta are reputația unei afecțiuni de modă veche, apanajul regilor și al meselor pantagruelice. În realitate, este astăzi cea mai frecventă formă de artrită inflamatorie din lume, iar numărul cazurilor crește accelerat — inclusiv în rândul tinerilor.

Boala izbucnește când excesul de acid uric din sânge precipită în țesuturi sub forma unor cristale microscopice, ascuțite ca niște ace, declanșând inflamații violente. Deși este asociată clasic cu articulația degetului mare de la picior, procesul inflamator poate migra în tot organismul: de la ochi și rinichi, până la inimă și vasele de sânge din zona pelvină.

De curând, medicii au început să investigheze o manifestare colaterală multă vreme trecută sub tăcere: disfuncția erectilă. Iar mecanismele biologice prin care cele două afecțiuni își dau mâna conturează o problemă vasculară mult mai profundă decât simpla durere articulară.

Tabuul din cabinet: simptomul ignorat cu miză cardiovasculară

În ultimul deceniu, dovezile au arătat că pacienții de sex masculin cu gută prezintă un risc semnificativ mai mare de disfuncție erectilă în comparație cu populația generală. Unele studii de mică amploare au arătat chiar că majoritatea bărbaților cu gută suferă de disfuncție erectilă, iar afecțiunea este adesea severă. Constatarea i-a determinat pe unii profesioniști din domeniul sănătății să recomande ca toți pacienții cu gută să fie evaluați și din acest punct de vedere.

Nu doar viața sexuală are de suferit. Dovezile arată că pacienții cu gută și disfuncție erectilă prezintă un risc substanțial mai mare de cardiopatie ischemică și boală coronariană asimptomatică. Explicația ține de arhitectura vasculară: arterele peniene au un calibru mult mai redus (1–2 mm) decât arterele coronare ale inimii (3–4 mm). Prin urmare, țesutul erectil funcționează adesea ca un „sistem de avertizare timpurie” — un barometru sensibil al întregului aparat circulator. Când vasele mici încep să fie strangulate de inflamație și depuneri, inima este următoarea pe listă.

Cu toate acestea, puntea salvatoare dintre urologie, reumatologie și cardiologie rămâne blocată de rușine.

„Bărbații nu vorbesc de obicei de bunăvoie despre problemele sexuale. Pacienții cu gută din studiul nostru au fost, în general, încântați și recunoscători că cineva i-a întrebat în sfârșit despre disfuncția erectilă.”, a declarat reumatologul Naomi Schlesinger după un sondaj realizat în 2014.

Ce face acidul uric în țesutul erectil

Rămâne întrebarea dacă suprapunerea celor două afecțiuni e o coincidență sau dacă ele sunt legate la un nivel mai profund. Oamenii de știință nu sunt încă siguri, dar dovezile recente au scos la iveală o legătură.

În 2021, o analiză a 9 studii a relevat că pacienții cu gută și disfuncție erectilă prezentau adesea niveluri anormal de ridicate de acid uric în sânge. Autorii au sugerat că disfuncția erectilă ar putea fi tratată cu terapii de reducere a nivelului de urat.

În 2025, un studiu a dezvoltat ideea. A analizat date clinice provenite de la bărbați cu vârste între 24 și 49 de ani și a constatat că probabilitatea de a dezvolta disfuncție erectilă creștea de peste 2,5 ori pentru fiecare salt de 100 μmol/L al acidului uric seric (echivalentul a aproximativ 1,7 mg/dL) — o variație aparent modestă pe buletinul de analize, dar suficientă pentru a împinge un pacient de la marginea superioară a normalului direct în zona de risc toxic.

Când echipa a trecut la studii pe șobolani, a constatat că nivelurile ridicate de acid uric din sânge afectau funcția erectilă — chiar și atunci când rozătoarele nu prezentau alte probleme metabolice.

Din punct de vedere mecanic, cercetătorii au descoperit că acidul uric se infiltrează direct în celulele musculare netede ale corpilor cavernoși și blochează degradarea unei proteine numite MLCK, menținând țesutul într-o stare de contractură permanentă.

E ca și cum robinetul ar fi blocat mecanic pe închis: pentru ca o erecție să se producă, rețeaua vasculară pelvină trebuie să se relaxeze complet și să se lase inundată de fluxul sanguin. Când acidul uric o forțează să rămână rigidă și contractată, afluxul este sabotat la sursă. Tratamentele care dizolvă acidul uric ar putea elimina această frână chimică, redând țesutului capacitatea de a se destinde. Însă acest lucru nu a fost încă testat la oameni.

Tratamentul există, dar puțini pacienți îl urmează până la capăt

În țări precum SUA și Regatul Unit, doar aproximativ o treime dintre persoanele cu gută aflate în îngrijire primară beneficiază de terapie de reducere a uratului. Un audit național realizat de reumatologii britanici a constatat că, la un an după o nouă consultație ambulatorie, doar 25–45% dintre pacienți atinseseră pragurile țintă ale nivelului seric de urat.

Explicațiile ar putea ține fie de medicii care nu oferă tratamentul, fie de pacienții care aleg să nu îl urmeze.

Reducerea nivelului de urat este un proces de lungă durată. Pacienții trebuie testați în mod repetat, astfel încât doza de medicamente să poată fi ajustată în timp. Odată ce medicamentele încep să acționeze, cristalele de urat din organism se pot dizolva, iar crizele pot fi atenuate. Boala poate fi chiar adusă în remisie.

Altfel spus, tratamentul nu funcționează ca un analgezic luat punctual la nevoie, ci seamănă cu dizolvarea lentă a unui recif de sare: medicamentele trebuie administrate neîntrerupt luni sau chiar ani de zile pentru a „spăla” și curăța depozitele microscopice sedimentate adânc în țesuturi. În momentul în care un pacient oprește tratamentul fiindcă durerea a cedat, cristalele reîncep imediat să precipite în tăcere.

Asta cere însă un angajament pe toată durata vieții față de aceste medicamente, pe care unii pacienți nu sunt pregătiți să și-l asume.

Netratarea gutei are, la rândul ei, un cost. Deși studiile de caz sunt rare, există unele dovezi că guta cronică netratată poate duce la acumularea de depozite de cristale chiar în interiorul penisului, provocând uneori erecții dureroase care ajung să necesite intervenție chirurgicală. Unul dintre aceste studii de caz a inclus un pacient de doar 34 de ani.

O boală care nu mai e doar a vârstnicilor

Guta rămâne stigmatizată ca afecțiune a persoanelor în vârstă sau a celor care mănâncă în exces și nu e privită de obicei ca o problemă modernă. Ca urmare, mulți pacienți nu înțeleg ce implică de fapt boala sau care este cel mai bun mod de a o trata.

Unele sondaje sugerează că persoanele care suferă de gută ezită să le spună medicilor despre crize, chiar și atunci când acestea le afectează activitățile zilnice, cum ar fi capacitatea de a merge. Mulți pacienți raportează și o scădere semnificativă a stimei de sine și o distanțare față de partenerii lor.

„Pare să existe o nevoie urgentă de a-i educa atât pe pacienți, cât și pe publicul larg cu privire la gravitatea gutei și la povara pe care aceasta o reprezintă pentru pacienți și familiile lor”, concluzionează autorii unui sondaj din 2019.

Realitatea clinică demontează însă brutal această prejudecată a senectuții. În 2023, o amplă cercetare epidemiologică a relevat o explozie a cazurilor noi în toate subgrupele tinere cuprinse între 15 și 39 de ani. În Statele Unite, de pildă, prevalența gutei în rândul bărbaților a crescut cu peste 90% între anii 1990 și 2019.

IMC-ul a fost unul dintre principalii factori de risc, dar nu se știe dacă excesul de greutate corporală e singurul factor care determină creșterea numărului de cazuri. Alcoolul și dieta sunt și ele asociate cu guta, iar unii cercetători bănuiesc că o sănătate metabolică precară, în general, stă la baza prevalenței crescânde.

Pe măsură ce diagnosticul coboară vertiginos spre bărbații sub 40 de ani, devine limpede că guta nu mai poate fi expediată ca o simplă criză nocturnă la un deget de la picior. Când nivelul de acid uric depășește cotele de siguranță, el se transformă într-un barometru silențios al întregului arbore vascular — iar ignorarea semnalelor timpurii din dormitor riscă să lase neprotejată chiar sănătatea inimii.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU